|
Doamna Olguţa Cocrea: "Referendum - un cuvânt care înseamnă bani" Orice cetăţean român, căruia îi pasă ce se întâmplă în ţara noastră, se gândeşte cu tristeţe că urmează un nou referendum. De ce? Păi asta înseamnă zeci de milioane de euro aruncaţi pe fereastră, bani care ar trebui folosiţi judicios pentru nenumăratele probleme ale ţării. Ştim cu toţii că aproximativ 75% din populaţia României doreşte votul uninominal, aşa că acest referendum este doar o portiţă legală pentru preşedinte de a ieşi în campania pentru alegerile europarlamentare, alături de partidul său de suflet. Oare când poporul român îşi va da seama că este manipulat şi folosit? De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, pe cetăţeanul de rând nu îl interesează cine şi cum cheltuieşte banii şi, pe deasupra, îi place şi un pic de circ, aşa că îşi focalizează toate nemulţumirile asupra guvernului care trebuie să rezolve toate problemele, să dea cât mai mulţi bani fără a se gândi că şi pentru referendum se cheltuiesc bani tot de la bugetul de stat. Este strigător la cer cum preşedintele, sub cupola legalităţii referendumului, de fapt, porneşte într-o campanie, ceea ce Constituţia României îi interzice. Oare câţi cetăţeni au realizat de câte ori a fost încălcată Constituţia? Răspunsul este clar: foarte puţini. Toţi sunt dirijaţi să acuze Parlamentul României, Guvernul României şi să ridice osanale unui singur om. După cum evoluează lucrurile, mai este puţin şi vom ajunge ca înainte de 1989, când poporul proslăvea şi aducea omagii unui singur om. Noi, cei care am trăit în acea perioadă, ne gândim cu groază cum a fost şi personal nu pot să accept ideea că aşa de repede s-au uitat acele vremuri, iar acum ne îndreptăm cu paşi repezi spre un viitor dezastruos. Nimeni nu contestă că avem un preşedinte popular, care stă în mijlocul mulţimii, care se comportă în viaţa de zi cu zi normal, dar de aici şi până a nu dori să se vadă manipularea la care suntem nevoiţi să privim şi, din păcate, nu o putem opri, asta este foarte grav. Chiar dacă premierul Tăriceanu ar veni în Parlament să-şi asume răspunderea guvernamentală pe Legea votului uninominal, sunt sigură că s-ar găsi un alt motiv pentru a se face un referendum, deoarece ar fi singura cale legală prin care preşedintele ar putea fi în campanie electorală şi, bineînţeles, de a influenţa alegerile pentru Parlamentul European în favoarea partidului pe care îl patronează. S-a văzut clar şi ieri, prin prezenţa domniei sale la Conferinţa Naţională a PD-ului, că este decis să pornească în campanie cu orice risc. Dacă, în perioada 2001-2004, domnul preşedinte Iliescu ar fi avut curajul să se afişeze pe faţă cu PSD-ul, reprezentanţii partidelor din opoziţie şi mas media l-ar fi desfiinţat imediat. Cum ceilalţi doi preşedinţi au putut fi echidistanţi faţă de partidele din care au provenit, iar domnul preşedinte Băsescu nu are nici cea mai mică consideraţie faţă de celelalte partide şi faţă de Constituţia României? Chiar dacă Guvernul României va hotărî, în şedinţa de miercuri, să-şi asume răspunderea privind Legea votului uninominal, sunt convinsă că, indiferent pe ce temă, dacă aceasta nu mai există, odată cu alegerile europarlamentare, se va ţine şi un referendum chiar şi cu o întrebare absurdă: "Trăiţi bine, cetăţeni ai României?" Consider că banii care ar trebui cheltuiţi pe un referendum fără sens, să fie dirijaţi acolo unde cetăţeni ai acestei ţări mor de foame în case sau, mai grav, vine frigul şi vor fi găsiţi îngheţaţi în casele lor. Dacă, prin absurd, nu avem asemenea situaţii, avem destui bătrâni în azile sau copii în casele de copii, care şi-ar dori să trăiască în condiţii civilizate, să poată mânca măcar o zi pe săptămână ceea ce alţii mănâncă zilnic. Acestea sunt doar câteva exemple unde am putea da banii care ar fi cheltuiţi pe un referendum inutil. Sper ca echipa de consilieri de la Cotroceni să reuşească să îl convingă pe domnul preşedinte că ţara are alte priorităţi şi încă un referendum ar reuşi să determine foarte mulţi cetăţeni să renunţe la dreptul de a vota, drept obţinut cu sânge în anul 1989. În speranţa că în România mai există oameni care gândesc, mă refer la cei din politic, sper să fim scutiţi de un nou referendum şi cei vizaţi să dea dovadă de maturitate politică. Vă mulţumesc.
|