|
Domnul Adrian Moisoiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Românii nu vor accepta niciodată concesii teritoriale". Pe baza documentelor ataşate, care atestă poziţiile făţişe luate în repetate rânduri împotriva statului român de către cunoscutul iredentist, cetăţeanul austriac de origine maghiară ...va MáriaBarki, la 5 mai a.c., l-am interpelat pe domnul ministru de interne Cristian David, dacă sunt întrunite condiţiile stipulate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca aceasta să fie declarată definitiv şi nu doar pe termen de un an, cum a mai fost declarată de două ori, persoană indezirabilă (persona non grata) pe teritoriul României. La 27 mai a.c., domnul ministru mi-a răspuns că Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pe care îl conduce, prin structurile sale specifice, va verifica cele prezentate în interpelare. De atunci, persoana în discuţie a fost în România de mai multe ori, iar în data de 8 august, după cum deja se cunoaşte, s-a adresat tineretului maghiar E.M.I. (Tineretul Maghiar din Ardeal) din tabăra de la Tuşnad, cu îndemnuri explicite pentru obţinerea autonomiei, respectiv independenţa Ţinutului Secuiesc. La rândul ei, publicaţia de limbă maghiară, "Europai Idö" (Timpul Europei), în nr.17 din luna august a.c., publică Manifestul-apel dat la Viena/Gheorgheni, în august 2008, intitulat "Maghiarimea din Bazinul Carpatic în noua Europă. Autodeterminarea şi libertatea popoarelor" al aceleaşi persoane, ...va Mária Barki, privind ce este şi modul în care poate fi realizată autodeterminarea. În continuare, problema se desfăşoară în tăvălug, ca un bulgăre de zăpadă. La 1 august a.c., Consiliul Naţional Secuiesc (C.N.S.) a solicitat autorităţilor locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş să organizeze referendumuri oficiale pentru autonomia teritorială a aşa-zisului "Ţinut Secuiesc" în data de 30 noiembrie. Subliniez, este ziua stabilită de Guvernul României pentru alegeri parlamentare, iar acţiunea are ca scop şi mobilizarea tuturor maghiarilor la alegeri, deci are şi substrat electoral. Totodată, C.N.S. cere autorităţilor locale să arboreze drapelul albastru-auriu al secuilor pe clădirile publice din aceste trei judeţe. La rândul său, preşedintele U.D.M.R., Bélá Markó, săptămâna trecută, la Târgu-Mureş, spunea că preferă steagul Ungariei, deoarece, pentru el, acesta are o semnificaţie mai importantă!? De subliniat că în ziua de 1 Decembrie, România îşi sărbătoreşte Ziua Naţională, iar anul acesta se împlinesc 90 de ani de la 1 Decembrie 1918! Pe de altă parte, cotidianul "Realitatea bihoreană" din data de 12 septembrie a.c. aduce la cunoştinţă că aceeaşi organizaţie iredentistă a tinerilor maghiari (E.M.I.), cu ocazia aniversării a 68 de ani de la intrarea trupelor horthyste în Oradea (6 septembrie 1940), a solicitat ca regiunea denumită de ei Partium, care cuprinde judeţele Arad, Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, să dobândească un statut de autonomie similar cu cel al Ţinutului Secuiesc. Un prilej deosebit pentru preşedintele filialei Bihor al E.M.I. să se refere la Manifestul-apel al ...vei Mária Barki, amintit puţin mai înainte, şi să exprime ideea că în Transilvania, acolo unde maghiarii trăiesc compact, să existe mai multe teritorii autonome. Garda Maghiară, organizaţie paramilitară de tip extremist, înregistrată la Tribunal ca asociaţie pentru păstrarea tradiţiilor şi promovarea culturii (Doamne, ce asemănare cu U.D.M.R.-ul!?) face antrenamente care să suplinească lipsa pregătirii militare a tinerilor în ... munţii Harghitei! Ofer câteva declaraţii ale unor personalităţi maghiare: Árpád Gőncz, fost preşedinte al Ungariei între 1993-2000: "Naţiunea ungară, ca un singur om, ţine de dreptul său de proprietate asupra întregului Ardeal"; Viktor Orbán, preşedintele F.I.D.E.S.Z., premier al Ungariei între 1998-2002: "Transilvania este parte a spaţiului vital al Ungariei în bazinul carpatic"; Geza Jeszenszky, fost ministru de externe şi ambasador al Ungariei în S.U.A. (2000), întrebat ce transmite mureşenilor, a răspuns: "...să se încreadă în Dumnezeu, dar să păstreze praful de puşcă uscat"; Europarlamentarul român László Tőkés: "Situaţia din Kosovo este absolut favorabilă aplicării autonomiei Ţinutului Secuiesc şi autonomiei Comunităţii Maghiare"; Zsolt Szilágy, fost deputat U.D.M.R.: "Dacă pentru unii solicitarea autonomiei teritoriale este o idee radicală, pentru alţii ea este prea puţin". Domnule prim ministru, am prezentat doar câteva dintr-un şir lung de aspecte îngrijorătoare. Apreciez că s-a depăşit de mult limita bunului simţ şi ne găsim într-o situaţie care ameninţă să se extindă şi ca orice flacără care nu este stinsă la timp, reprezintă un real pericol de incendiu şi mai ales de explozie. Nici faptul că suntem de la 1 ianuarie 2007 o ţară membră a Uniunii Europene, nici Constituţia României cu toate articolele şi alineatele ei declarative şi liniştitoare, dar călcate în picioare de bocancii iredentismului, nu sunt în măsură să ne asigure liniştea! Când vă hotărâţi să arătaţi că sunteţi bărbat, sunteţi premierul României şi luaţi măsuri? Sunteţi în stare? Românii nu vor accepta niciodată concesii teritoriale. Mulţumesc.
|