Parliamentary debates

Domnul Valeriu Alecu:

"Problemele persoanelor cu handicap"

În societatea noastră există, ca în orice comunitate umană, persoane cu dizabilităţi care se confruntă cu reale probleme din cauza neaplicării legislaţiei în vigoare.

Un prim element, care conduce la situaţia dificilă actuală a persoanelor cu handicap din România, este nerecunoaşterea oficială a numărului persoanelor cu dizabilităţi. Statisticile arată un procent de 2,5% din populaţie ca reprezentând persoane cu handicap, procent mult inferior mediei europene de 12% sau celei americane de 18%. Nerecunoaşterea numărului real de persoane cu handicap conduce inevitabil la minimalizarea problemelor acestei categorii de cetăţeni şi îngreunarea deciziilor pentru aplicarea măsurilor necesare pentru a le facilita o viaţă autentică în mijlocul comunităţii din care fac parte. Din acest motiv, persoanele cu handicap din România nu sunt incluse în societate, iar strategia naţională pentru sprijinirea acestora există numai pe hârtie.

Problematica persoanelor cu handicap începe din fragedă copilărie, în sensul că mamele care nasc copii cu handicap nu beneficiază, în totalitate, de suspendarea raporturilor de muncă pentru îngrijirea copiilor până la împlinirea vârstei de 7 ani; exemplul concret este al femeilor funcţionari publici, mame pentru copii cu handicap, care nu pot întrerupe raportul de serviciu decât până când minorul împlineşte 2 ani şi nu până la împlinirea vârstei de 7 ani.

Următorul set de probleme apare odată cu perioada de şcolarizare a copiilor cu handicap, în sensul că nu există suficiente unităţi şcolare specializate pe tipuri de dizabilităţi (nevăzători, surdo-muţi, cu handicap locomotor, cu sindromul Down etc.) şi nici cadre didactice specializate pe problematica elevilor cu dizabilităţi. Nu există nici deschiderea necesară atât a factorilor de decizie din învăţământul de stat, cât şi a tuturor părinţilor, inclusiv ai copiilor fără dizabilităţi, de a permite prezenţa în clase a copiilor cu dizabilităţi uşoare în comunitatea şcolară obişnuită. Acest lucru conduce la excluderea din societate a persoanelor cu handicap încă din perioada şcolară.

Tot în perioada copilăriei apar probleme de integrare în societate, deoarece nu există amenajările necesare pentru accesul acestora în clădiri, parcuri şi locuri de joacă, prin inexistenţa rampelor, a sistemelor de direcţionare şi sprijin, locuri de joacă sigure pentru aceşti copii.

Persoana cu handicap ajunsă la maturitate se confruntă cu un nou set de probleme, determinate atât de dificultăţile de acces şi mişcare, cât şi de integrare pe piaţa muncii.

Persoanele cu handicap, posesoare de autovehicule, nu beneficiază de scutirea plăţii taxei auto decât dacă sunt din categoria persoanelor cu handicap locomotor şi deţin permis auto pentru maşini modificate. Rămâne de lămurit de ce persoanele cu dizabilităţi, care deţin în proprietate un autoturism şi, din cauza handicapului, permit altei persoane cu permis auto să conducă autoturismul, în interesul persoanei cu handicap, să fie scutite de plata taxei auto.

Având în vedere aceste aspecte, este evident că este necesară îmbunătăţirea legislaţiei privitoare la persoanele cu dizabilităţi, aplicarea urgentă a măsurilor deja prevăzute în legislaţie, demararea unei campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice în această problemă, deschiderea necesară pentru sprijinirea persoanelor cu handicap şi integrarea lor în comunitate