Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

"Măsura ridicării de autovehicule - intrarea în legalitate"

Ridicarea abuzivă a vehiculelor reprezintă o problemă semnificativă la nivel naţional. În fiecare zi, mii de conducători auto sunt sancţionaţi, în condiţiile în care, totuşi, nu avem suficiente locuri de parcare. Doar în Bucureşti, de pildă, se ridică între 500 şi 1.000 de autoturisme săptămânal. Iar pentru firmele specializatesancţiunea complementarăconstituie o afacere profitabilă, chiar şi în perioade de recesiune economică.

Acest număr însemnat de ridicări derivă, în principal, din faptul că actuala legislaţie permite o abordare largă a dispoziţiilor sale, lăsând la îndemâna organelor de poliţie şi firmelor specializate să dispună măsura ridicării chiar şi în situaţiile în care nu este imperios necesară. De asemenea, sancţionarea abuzivă poate rezulta din următoarele două motive:

1. Lacunele de informare legislativă: mulţi dintre şoferi nu cunosc procedura juridică de contestare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a faptei.
2. Lipsa de resurse financiare necesare pentru plata serviciilor de avocatură pentru consultanţă şi reprezentare în instanţă.

Aş vrea să trag un semnal de alarmă asupra existenţei unei neconcordanţe între dispoziţiile a două acte normative ale Executivului: OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Conform art. 64 alin. (3) din OUG nr. 195/2002, ridicarea vehiculelor se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament, însă Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 nu prevede procedura de ridicare a autovehiculelor în Secţiunea a 3-a, intitulată "Sancţiuni contravenţionale complementare".

În plus, din dispoziţiile art. 135 din OUG nr. 195/2002 deducem că Executivul are competenţa de a reglementa procedura ridicării de autovehicule, şi nu autorităţile publice locale.

Întrebarea mea este următoarea:nu asistăm oare la o depăşire a atribuţiilor consiliilor locale prin reglementarea unui domeniu care aparţine exclusiv Guvernului?

O altă problemă ce derivă din vidul legislativ şi care necesită rezolvare se referă la tarifele solicitate pentru recuperarea autoturismelor. În funcţie de fiecare unitate administrativ-teritorială, şoferii sunt nevoiţi să plătească sume cuprinse între 350 şi 850 de lei. Aceste valori sunt comparabile, uneori, cu un salariu mediu pe economie. Pentru a se evita decalajele existente între localităţi şi pentru a se limita interpretarea subiectivă a normelor, se impune adoptarea unei legi care să reglementeze următoarele paliere legislative:

1. Un tarif unic aplicabil pe întreg teritoriul ţării, fie instituirea unei limite minime şi maxime ale valorii acestuia.

2. Indicarea clară a situaţiilor în care se poate dispune măsura ridicării şi depozitării în locuri special amenajate a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă.