Parliamentary debates

Domnul Ioan Vulpescu:

"Se încearcă evacuarea forţată din sediu a Muzeului Naţional al Literaturii Române!"

O ştire care a circulat la jumătatea săptămânii trecute în mediile culturale bucureştene anunţa că Muzeul Naţional al Literaturii Române este în pericol de a-şi înceta activitatea, ca urmare a unor acţiuni menite să ducă la evacuarea lui forţată din sediul pe care îl ocupă pe Bulevardul Dacia.

Concret, marţi, 11 martie a.c., muzeului i-au fost tăiate gazele, ceea ce nu numai că a împiedicat desfăşurarea normală a activităţii personalului, dar a şi periclitat protejarea patrimoniului, constând în principal din manuscrise şi documente care potrivit legii trebuie păstrate în condiţii de temperatură şi umiditate controlate. Personalul muzeului se teme că, folosindu-se de aceleaşi pretexte, va urma întreruperea alimentării cu energie electrică, întrerupere care, dacă s-ar produce, ar duce la sistarea de facto a oricărei activităţi.

Pentru cine nu ştie, Muzeul Naţional al Literaturii Române este o instituţie unicat în ţară şi printre foarte puţinele de acest gen din Europa şi din lume. Înfiinţat în anul 1957 de către Perpessicius, el este dedicat expunerii şi studierii documentelor şi manuscriselor, obiectelor şi fondului arhivistic al literaturii române, dispunând de colecţii de mare valoare şi editând publicaţii şi cărţi fundamentale pentru cultura română. Din anul 1967, ca urmare a intervenţiei personale a lui Tudor Arghezi, muzeul este adăpostit în clădirea din Bd. Dacia nr. 12, fosta casă Kretzulescu, care în 1990 a fost consolidată, iar în ultimii ani a fost restructurată şi modernizată, devenind (în ciuda spaţiului nu foarte generos) unul dintre cele mai moderne muzee de profil din lume.

Casa a fost, în urmă cu câţiva ani, retrocedată, după cunoscutul sistem al cumpărării de drepturi litigioase. Muzeul, acum ţinând de Primăria Capitalei, a primit însă dreptul - prin aceeaşi sentinţă judecătorească de retrocedare - de a funcţiona în continuare în clădire, iar Primăria are obligaţia de a-i achita proprietarului o chirie de 360.000 de euro anual. Neplata chiriei şi a utilităţilor poate duce oricând, însă, la evacuarea muzeului din clădirea pe care o ocupă şi în care funcţionează fără întrerupere din 1967, clădire consolidată, reparată şi întreţinută decenii la rând din fonduri publice. Iar săptămâna trecută s-a consumat primul episod din acest traseu menit, indubitabil, să ducă la evacuarea clădirii. Evacuarea forţată ar îmbogăţi, nu mă îndoiesc, mafia imobiliară, dar ar distruge un patrimoniu cultural inestimabil şi ar văduvi centrul Capitalei de una dintre ultimele instituţii literare încă în funcţiune. Nu în ultimul rând, ar distruge un proiect expoziţional (cel dedicat avangardei interbelice) care se bucură deja de aprecierile specialiştilor din întreaga lume.

Fac un apel la Primăria Capitalei să intervină şi, exercitându-şi drepturile şi obligaţiile care-i revin faţă de această instituţie muzeală fanion a Capitalei şi a culturii române, să prevină evacuarea MNLR din sediu. Muzeul Naţional al Literaturii Române nu este o locuinţă privată şi nici măcar un sediu de uniune de creaţie: el are colecţii şi arhive extrem de preţioase, care depozitează memoria istorică a literaturii române, şi a căror scoatere în stradă ar echivala cu distrugerea iremediabilă.

De asemenea, fac un apel la Ministerul Culturii pentru ca, împreună cu Guvernul, să se găsească de urgenţă un sediu adecvat pentru MNLR, în aceeaşi zonă centrală a Capitalei, sediu în care această instituţie să-şi poată desfăşura activitatea fără a mai fi ameninţată cu evacuarea. Este inadmisibil să concepem că un asemenea muzeu poate trăi şi funcţiona ca melcul, cu casa în spinare.