Parliamentary debates

Domnul Iuliu Nosa:

Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Trebuie să prevenim abandonul şcolar".

În declaraţia de astăzi, aş dori să abordez un alt subiect extrem de important, şi anume abandonul şcolar, care reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ insuficient tratată şi care are nevoie de acţiuni urgente. Este un fenomen serios şi larg răspândit, care ar trebui să fie o prioritate pentru toţi cei implicaţi în procesul de educaţie: politicieni, factori de decizie, părinţi, profesori şi elevi.

Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Mai mult, familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, care au probleme în a asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor, resimt uneori nevoia de forţă de muncă, aşa că aleg să-şi îndrume copii spre angajare. Astfel, aceştia ajung să fie zilieri, să desfăşoare activităţi regulate ca barman, de prostituţie sau cerşetorie. Prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie.

La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţiile repetate şi frecvente, de integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu colegii.

Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să limiteze sau să înlăture, unde este posibil, cauzele abandonului şcolar. De aceea este nevoie să existe preocupări reale pentru prevenirea abandonului şcolar, atât din sfera politică, cât şi din partea societăţii civile. Astfel, abandonul şcolar s-ar îmbunătăţi prin existenţa unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului şcolar. Aceste programe trebuie să fie mereu îmbunătăţite, să se ţină cont de toţi factorii care pot determina abandonul şcolar şi, în consecinţă, programele să conţină măsuri concrete de limitare a acţiunii factorilor de risc.

De asemenea, avem nevoie de programe iniţiate de ONG-uri, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea fenomenului de abandon şcolar, dar şi de acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar.

Totodată, la nivelul şcolii sunt foarte puţine acţiuni care să prevină abandonul şcolar, deşi cadrele didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar timpuriu. Aceştia sunt în permanent contact cu elevii, pot identifica şi diagnostica problemele acestora şi pot atrage atenţia autorităţilor sau organizaţiilor nonguvernamentale competente pentru a interveni la nevoie.

Eu personal consider că prevenirea abandonului şcolar merită o atenţie sporită, iar Guvernul trebuie să elaboreze programe specifice de prevenire, dar şi proiecte, campanii şi diferite planuri de acţiuni, astfel încât fenomenul abandonului şcolar să fie stopat.