Parliamentary debates

Domnul Ioan Tămâian:

"De ce este necesară o nouă lege a timbrului cultural"

De câteva zile se încearcă de către persoane interesate - conducători, patroni, directori de edituri - să se inducă în eroare opinia publică privind apariţia unei aşa-zise taxe pe cultură, prin adoptarea în Parlament a Proiectului de Lege privind instituirea timbrului literar. Precizez de la bun început că nu este vorba de nicio taxă nouă. Există la ora actuală în vigoare Legea nr. 35 din 6 iunie 1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment.

Proiectul de lege aflat în dezbatere în Camera Deputaţilor este necesar din mai multe motive. În primul rând, în spaţiul cultural au apărut o serie de domenii noi, care nu existau în 1994; în al doilea rând, există unele disfuncţionalităţi care au dus la o slabă încasare de către Uniunile de creatori a sumelor de bani obţinute prin timbrele culturale stabilite de legea în vigoare, şi aceste disfuncţionalităţi trebuie eliminate prin noua lege; în sfârşit, legea de acum 21 de ani prezintă o serie de ambiguităţi la capitolul sancţiuni, şi acestea trebuie clarificate.

Nu în ultimul rând, noua lege - care pe fond vine cu o singură modificare, şi aceasta minoră, în raport cu legea din 1994 - trebuie să constituie un instrument prin care să fie sprijiniţi creatorii de cultură. Din păcate, în România fondurile alocate de stat pentru cultură, în special pentru cei care produc actul de cultură, sunt insuficiente.

În toate statele civilizate, în special în cele în care nu este instituit timbrul cultural, uniunile creatorilor, proiectele membrilor acestor uniuni sunt sprijinite semnificativ de către stat. Prezint mai multe exemple: în Franţa statul alocă 13 miliarde de euro pentru bugetul Ministerului Culturii, aproximativ 4% din PIB; în statele nordice, artiştii primesc lunar o diurnă, în toate landurile din Germania creatorii sunt sprijiniţi de către stat. Strategia ţărilor pentru cultura lor naţională reprezintă unul dintre principalele obiective strategice prin menţinerea libertăţii de expresie, prin încurajarea unor voci cât mai diverse pe piaţa culturală. Un alt obiectiv îl reprezintă menţinerea calităţii culturii, prin susţinerea unor produse culturale de nişă sau care nu se pot auto-susţine financiar.

Un alt exemplu de urmat este faptul că toate ţările dezvoltate au înţeles că sprijinind cultura, aceasta dezvoltă turismul, şi implicit duce la creştere economică a ţării, la creşterea numărului locurilor de muncă. De exemplu, operele lui Gaudi au făcut din Barcelona un oraş turistic de excepţie pe harta mondială; Roma este vizitată anual de milioane de turişti datorită operelor de artă etc.

Constat cu regret că virulenta campanie împotriva proiectului de lege mai sus menţionat, demarată de conducătorii de edituri, are drept scop apărarea unor interese pur comerciale, în detrimentul actului de cultură. Şi nici măcar nu este vorba de interese pur comerciale - în fond, fiecare are dreptul să-şi apere şi să-şi promoveze domeniul de activitate -, ci de imposibilitatea de a mai trage foloase necuvenite din activitatea prestată, dacă va fi adoptată noua lege. De fapt, acest element îi deranjează pe conducătorii de edituri. Şi nu o spun eu, este opinia celor care cunosc fenomenul. "Problema majoră a editorilor - asta este minciuna şi ţin s-o spun - este că vor să acopere evaziunea fiscală. Nu vor să se controleze câte exemplare vând. Ăsta este adevărul". Această declaraţie aparţine domnului Nicolae Manolescu şi cred că o astfel de opinie este greu de contrazis.

Este regretabil că unii şefi de edituri lansează în spaţiul public o serie de neadevăruri, din care citez: "Proiectul de lege care, dacă va fi aprobat, va genera nişte sume uriaşe, a căror destinaţie rămâne până la urmă un mister"; "Costul timbrului trebuie plătit în avans"; "Cărţile se vor scumpi semnificativ". Doar plecând de la aceste afirmaţii se poate constata existenţa unor interese ascunse şi dincolo de limita legii ale şefilor de edituri. Totodată, aceste afirmaţii lansate în spaţiul public confirmă odată în plus poziţia domnului Manolescu.

Opinia publică trebuie să ştie că Uniunile de creaţie sunt de utilitate publică şi reprezintă, de fapt, scutul artiştilor, protejând statutul creatorilor profesionişti care fac parte din aceste uniuni. Poziţii incorecte, cum sunt cele adoptate de edituri, ar putea duce la reducerea semnificativă a numărului uniunilor de creaţie şi inclusiv scriitorii, adică acei creatori de pe urma cărora editurile trăiesc, ar avea mult de suferit. În concluzie, editurile sunt doar comercianţi, interfeţe între creatori şi public, ce urmăresc doar profitul. Se pare că trebuie să fie obligate să colecteze timbrul cultural şi să-l verse uniunilor creatorilor, altfel ar fi suspecte de evaziune fiscală, de netransparenţa tirajelor.

Pentru corecta informare a opiniei publice mai precizez ce s-a colectat în urma existenţei timbrului cultural, care s-a utilizat şi va fi utilizat conform prevederilor aflate în vigoare de peste 20 de ani, şi anume: susţinerea unor proiecte culturale de interes naţional; participarea la concursuri de interpretare şi creaţie în ţară şi în străinătate; promovarea unor acţiuni cu participarea românilor de peste hotare; susţinerea şi protejarea artei cinematografice, teatrale şi muzicale; completarea fondurilor destinate susţinerii activităţii tinerilor creatori, interpreţi şi executanţi; sprijinirea materială a creatorilor, interpreţilor şi executanţilor pensionari; sprijinirea materială a revistelor de specialitate aparţinând uniunilor de creaţie; sprijinirea înscrierii în circuitul naţional şi internaţional a operelor artistice de valoare.

Arta fără susţinere, nu există!