Iuliu Nosa
Iuliu Nosa

Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.130/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.111 Iuliu Nosa - declaraţie politică având titlul: "Adoptarea Legii bugetului de stat, o prioritate!";

Domnul Iuliu Nosa:

"Adoptarea Legii bugetului de stat, o prioritate!"

Odată cu debutul acestei sesiuni parlamentare, într-o declaraţie politică mă refeream la priorităţile legislative pe care Parlamentul ar trebui să le aibă în vedere în următoarea perioadă. Printre ele, aminteam şi despre adoptarea la timp a Legii bugetului de stat pentru anul 2014.

Doresc să subliniez importanţa respectării calendarului de adoptare a bugetului de stat pentru anul viitor. Am în vedere, în mod special, asigurarea timpului necesar analizei şi dezbaterii proiectului de buget de către Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării.

Premierul a declarat că proiectul de buget va fi prezentat la 1 noiembrie pe masa Parlamentului, termenul final de adoptare fiind 1 decembrie. Respectarea acestui calendar este necesară, aşa cum ni s-a spus şi cum, de altfel, suntem pe deplin conştienţi, pentru ca instituţiile să-şi poată începe proiectele chiar din luna ianuarie a anului viitor.

În acest moment, pe masa Guvernului mai sunt o serie de proiecte deosebit de importante pentru România, precum este cel referitor la regionalizare, decizii privind TVA-ul sau contribuţiile la asigurări etc. Astfel de proiecte complexe şi, de altfel, extrem de necesare au un impact bugetar semnificativ. Definirea lor şi definirea bugetului anual sunt în strânsă corelaţie. Din păcate, timpul necesar articulării lor poate lucra în defavoarea respectării calendarului de adoptare a bugetului României pentru 2014. Îmi exprim speranţa că, în cele din urmă, legislativul României va avea timpul necesar pentru dezbaterea şi amendarea proiectului de buget.

Istoria adoptării bugetului anual, în România ultimelor decenii, a fost una care a defavorizat puterea legislativă şi instituţia parlamentară în raport cu executivul. Deşi respectarea calendarelor de adoptare a cunoscut o ameliorare de-a lungul timpului, consider că mai sunt necesare eforturi atât din partea noastră, a parlamentarilor şi a instituţiei în ansamblul ei, cât şi din partea Guvernului pentru a transforma adoptarea bugetului într-o dezbatere de înaltă calitate. Îmi doresc să îi conferim Parlamentului locul cuvenit în definirea politicilor publice naţionale şi în articularea strategiilor de dezvoltare a ţării noastre. Fundamentarea acestor politici şi strategii se poate face doar cu implicarea reală a Parlamentului României, care poartă legitimitatea oferită de funcţia sa reprezentativă.

Îmi exprim speranţa că începând cu această legislatură vom putea da un exemplu bun privind întărirea rolului Parlamentului în procesul de adoptare a bugetului naţional.