Parliamentary debates

Domnul Daniel Florea:

"Libertatea de exprimare"

S-au împlinit în ziua de 3 mai a.c. mai mult de două decenii de când comunitatea internaţională sărbătoreşte anual Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Pentru acest an tema propusă pentru a celebra cei 22 de ani care au trecut de când s-a instituit această sărbătoare, a fost intitulată "Lăsaţi presa să prospere!".

Cu ocazia acestei zile, UNESCO oferă premiul Guillermo Cano unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie excepţională apărării şi promovării libertăţii presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol.

Dacă amintim că premiul mondial pentru libertatea presei, UNESCO - Guillermo Cano 2013, a fost câştigat de jurnalista etiopiana Reeyot Alemu, aflată în prezent în închisoare, şi că însuşi numele premiului este dat de un jurnalist columbian asasinat în 1987 în ţara sa natală, Columbia, pentru curajul de a fi devoalat afacerile ilegale ale cartelurilor drogurilor din acea zonă, ne dăm seama atât de importanţa respectării cu sfinţenie a libertăţii de exprimare în toate împrejurările imaginabile, inclusiv în mass-media, dar şi de pericolele la care se expun încă, în unele părţi ale globului, mânuitorii condeiului.

Pentru mulţi dintre noi, românii, nu sunt deloc estompate amintirile legate de cumplitele vremuri ale cenzurii comuniste, când numai jurnalism liber nu se putea face în România. De aceea, cred că suntem mai în măsură decât mulţi alţii să apreciem aşa cum se cuvine temeritatea de care dau dovadă lucrătorii mass-media care au curajul de a spune fără ezitare adevărul despre realităţile sociale din ţările în care democraţia, practic, nu există. Aceşti oameni extraordinari îşi riscă, zilnic şi cu bună ştiinţă, nu doar libertatea, ci chiar viaţa în numele dezideratului de a practica cu maximă onestitate una dintre cele mai nobile profesii din lume.

Recentele atentate de la Paris, atunci când mai mulţi jurnalişti ai publicaţiei Charlie Hebdo au fost ucişi, au reaprins o polemică puternică asupra nivelului până la care ar trebui să ajungă libertatea de exprimare. Se pun astfel, în mod legitim, mai multe întrebări: cine poate stabili dacă un desen este sau nu defăimător? Poate stabili anumite limite un comitet de autoreglementare? Pot fi stabilite prin lege toate nuanţele unei fraze, astfel încât să nu apară abuzuri? Este nevoie de autocenzură? Desigur răspunsurile la acest gen de întrebări nu pot fi identificate tocmai uşor şi mai ales nu pot fi universal-valabile.

Drept urmare, datorită imensului respect pe care îl port acestor profesionişti, acestor luptători în avangarda libertăţii de expresie şi în cea a cultului pentru rostirea cu orice risc a adevărului, nu voi fi niciodată de acord cu vreo îngrădire a dreptului sacru la exprimare liberă, neîngrădită, indiferent de considerente politice, economice sau de orice altă natură ar fi ele. Şi, tot datorită aceloraşi considerente, mi-aş dori ca toţi slujitorii mass-media din lume să fie conştienţi cât de mult bine fac societăţii prin simpla respectare a canoanelor profesiunii pe care şi-au ales-o. Pentru că un jurnalism adevărat şi socialmente profitabil nu presupune doar talent, ci mai ales onestitate, verticalitate şi respect pentru adevăr.

Aşadar, stimaţi jurnalişti de pretutindeni, fiţi oneşti, verticali, curajoşi şi iubiţi, mai presus de orice altceva, adevărul!