Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.113 | Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Vocea elevilor va fi ascultată"; | ![]() |
||
|
"Vocea elevilor va fi ascultată" Ne plângem că tinerii nu sunt implicaţi în îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, dar până astăzi această şansă le-a fost refuzată. Modificările propuse de noi vor duce la îmbunătăţirea cadrului de reprezentare a elevilor, ca beneficiari principali ai sistemului educaţional din România, vor duce la creşterea implicării în viaţa şcolară şi la crearea unui sistem de responsabilizare a factorilor decizionali. Ne-am fondat această solicitare în baza principiilor enunţate în Constituţia României, Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. Legea nr.272/2004 privind drepturile copilului, Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională, precum şi Convenţia pentru Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU şi ratificată prin Legea nr.18/1990. Din punct de vedere legal, Consiliile elevilor vor desemna şi mandata un reprezentant din rândul elevilor care au vârsta de 18 ani împliniţi, pentru a se respecta prevederile articolului 211 din Codul civil. Concret, elevii vor putea prezenta situaţia reală a mediului de învăţământ şi vor aduce propuneri pentru îmbunătăţirea acestuia, tranparenţa în luarea deciziilor va creşte, se va întări relaţia de parteneriat între elevi şi cadrele didactice şi se va limita corupţia. |



