Parliamentary debates

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea, se pregăteşte domnul deputat Petru Bejinariu.

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul României, Ministerul Industriei şi Comerţului ne anunţă: vor avea loc reforme dure, vom trece la faza dură a reformei! Ne întrebăm: până acum, în curs de 2 ani de zile, din 1996, reforma la care a fost supus poporul român, industria românească, agricultura românească au fost altfel decât dure? E de-a dreptul cinică această afirmaţie!

Pe această linie se înscrie şi declaraţia ministrului industriei şi comerţului, domnul Radu Berceanu, că, la fel, va supune unor măsuri dure de restructurare (şi nu înţelegem de ce se referă acestea numai la anumite unităţi economice, şi nu la toate cele pe care dânsul le gestionează) două unităţi puternice din judeţul Hunedoara: Regia autonomă a cuprului Deva şi fosta Regie a huilei Petroşani.

"Vom fi mai drastici!" ne anunţă dânsul. De ce vom fi mai drastici? În ce vom fi mai drastici? Se anunţă cu voioşie un nou val de disponibilizări. A fost unul şi a fost destul de drastic! De unde această încrâncenare?

Se pare că măsura şi dimensiunea acestei acţiuni guvernamentale este direct proporţională cu fermitatea şi intransigenţa cu care, în mod logic şi normal, diversele acţiuni revendicative ale salariaţilor din unităţile miniere (atâţi câţi au mai rămas aceştia) îşi apără locul de muncă, dreptul de a munci. Or, aceasta deranjează!

De fapt, pe această linie s-au situat şi manifestaţiile ajunse la culmea disperării ale salariaţilor de la Sucursala minieră Gura Barza-Brad. Ei au constat pe proprie piele că singura valenţă a politicii de restructurare dusă de actualul Guvern este aceea a disponibilizărilor de personal.

În mod logic şi normal, ei consideră că în momentul de faţă, în minerit, inclusiv în unităţile Sucursalei miniere Brad-Gura Barza, politica de restructurare trebuie să continue, dar pe o altă valenţă. Este acea a doua valenţă a ceea ce înseamnă investiţiile în dotare şi retehnologizare, în dotarea abatajelor, asigurarea materialelor pentru locurile de muncă şi renunţarea totală la disponibilizări. Trebuie să fie un angajament ferm al Guvernului pe această linie, o reformă în care prima şi unica valenţă este numai disponibilizarea de personal nu este reformă!

Şi, fiind că ieri am fost invitat de către salariaţii-locuitori ai municipiului Brad la această acţiune, spun eu de protest, care a atins cote dramatice, este o datorie de conştiinţă de a da citire notei de protest a acestora.

"1. Salariaţii Sucursalei miniere Brad îşi exprimă nemulţumirea faţă de intenţia evidentă a actualei puteri de închidere a acestei sucursale miniere, declarată public de Ministerul Industriilor în data de 10.12.1998 şi solicită revenirea la această decizie.

2. Îngrijorarea celor peste 30 de mii de locuitori ai zonei Brad, în ceea ce priveşte evoluţia economică şi socială a municipiului Brad, în cazul sistării activităţii acestei sucursale miniere.

3. Neplata salariilor la termenele convenite cu administraţia şi incertitudinea în ceea ce priveşte acordarea acestora în viitor.

Se solicită prezenţa la faţa locului, pentru o analiză transparentă, justificată şi temeinică, cel puţin a ministrului Industriei şi Comerţului".

A avut loc ieri la Brad un marş al disperării, după câte am spus. Este marşul disperării, la care au fost aduşi aceşti oameni ai munţilor, aceşti oameni, moţi din Ţara Zarandului, a căror calitate este una singură: munca cinstită. Această muncă cinstită, pe care salariaţii de la această minieră au depus-o, nu a fost plătită. Sunt restanţe în plata salariilor, începând din luna noiembrie anul curent, când, după o altă acţiune grevistă s-a reuşit o plată doar de 60% din drepturile cuvenite, sarcinile de muncă fiind îndeplinte, ca să se ajungă în momentul de faţă la un blocaj total în ceea ce înseamnă plata drepturilor băneşti.

Se pune fireasca întrebare şi justificată, şi s-a pus ieri acolo, când minele se declară nerentabile, când repunerea în circulaţie a căii ferate Deva-Brad, singura din zonă, este nerentabilă, când nu s-a realizat nimic din ceea ce înseamnă crearea unei alternative de ocupare a forţei de muncă disponibilizate din minerit, în primul val - circa 1.500 de persoane, când rata şomajului în Ţara Zarandului a ajuns la peste 25%, s-a pus fireasca întrebare: oare mai este rentabil să trăieşti?

Şi atunci, plăcuţele montate ieri la intrările în municipiul Brad, pe care scria..., plăcuţe unilingve: "Genocid!", nu pot să fie decât o acţiune justificată.

Se impune o analiză urgentă, aşa cum spuneam, de către aceşti factori, poate, cu răspundere sau fără răspundere - cum or fi ei, la faţa locului, transparenţă şi măsuri concrete în relansarea producţiei miniere din Ţara Zarandului.

Genocidul social în Ţara Zarandului trebuie să înceteze, domnilor guvernanţi!