Parliamentary debates

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Naidin. Se pregăteşte domnul deputat Bara Radu Liviu.

Domnul Petre Naidin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am să încep cu un citat: "România va deveni o ţară democratică, liberă şi prosperă la care am visat întotdeauna.", ne amăgea în noiembrie 1996 cel care doi ani mai târziu, invitat de primul-ministru de a prezida şedinţa de Guvern, să recunoască:"Ţara noastră traversează o perioadă extrem de gravă de criză economică."

Şi dacă "Medice, cura te ipsum" poate fi alegaţia să întărească crezul prezidenţial că mai poţi fi fericit, nici Fondul Proprietăţii de Stat nu se simte prea bine. Nu neapărat, conform datelor prezentate pentru anul trecut, că s-a autodevorat, ci la modul cum s-a gândit: "Ce e gratis, nu-i pentru toată lumea".

În 1998 s-au privatizat circa 1200 de societăţi, din care 72% este ponderea celor mici, dar culmea, capitalul social deţinut a scăzut în 6 ani de la 45,2 mii miliarde în 1992, la 41,4 miliarde anul trecut; volumul încasărilor şi, respectiv, al investiţiilor angajate în contractele de vânzare-cumpărare în moneda naţională, reflectă scăderea capacităţii de absorbţie a pieţii interne de capital, ele scăzând de la 3000 de miliarde în 1996 la 1972 miliarde cu doi ani mai târziu.

S-a reuşit, în entuziasmul naţional, să se realizeze transferul de proprietate cu 100% al industriei cimentului, culmea, principalului nostru concurent pe piaţa externă a materialelor de construcţii, firma LAFARGE. Care majorează preţul cimentului de la 25 de dolari pe tonă la 65 pentru piaţa internă, şi doar 30 de dolari pe tonă pentru export. Drept pedeapsă pentru prostia românească, "investitorul nostru strategic" închide o parte din ce a cumpărat, iar în Ardeal, remarcă presa, se importă ciment şi din Ungaria şi din Austria.

România a realizat în 1990, trebuie să amintim, investiţii publice de circa 15 miliarde dolari, iar anul trecut să se realizeze lucrări de numai 4 miliarde.

Concepţia volitivă "după noi, potopul" conduce la celeritatea tranzacţiilor la ROMTELECOM cu compania OTE grecească, care plăteşte cu greutate ce i-au oferit heralzii privatizării, promite investiţii de 5 miliarde de dolari, dar va şi concedia 10 mii de salariaţi, şi drept recompensă ne majorează tarifele cu 30% de la 1 ianuarie 1999!

Sinteza oferită de F.P.S., nedorit confirmă starea de hazard şi incertitudine, dar ne şi aminteşte de tranzacţia de la PETROMIDIA cu liderul mondial al drojdiei de bere, care doreşte să proceseze petrolul din Caspica, dar are serioase blocaje financiare pe piaţa internaţională. Iar KVAERNER - IMGB, ca orice firmă serioasă, afirmă că va plăti la CONEL când va plăti toată lumea.

În schimb, FPS rezolvă şi impasul că nu avea lichidări în portofoliu, aşa că rade judiciar 127 de societăţi anul trecut şi fără remuşcări administrativ doar 7.

Poate fi un succes, de asemenea, că în 1997 au fost schimbaţi circa 50% reprezentanţi în AGA cu apostolii Puterii, iar anul trecut, mai sunt stabilizaţi circa 37% din specialiştii preşedintelui şi ataşaţii reformei.

Şi pentru că domnia sa ne propunea de anul trecut să trecem împreună puntea peste râul învolburat al tranziţiei, recent, într-o abordare pragmatică, ne propunea: "Trebuie să facem o reformă rapidă, adică să folosim un tren, dar în acest tren să ne urcăm cu toţii. Nu avem voie să ne îmbulzim spre acest tren, să ne dăm coate, încât numai cei puternici să intre în tren şi ceilalţi să-i pierdem pe drum sau să-i aruncăm, pentru că numai avem nevoie de ei."

Este cert, domnule preşedinte, deşi raportul activităţii FPS în anul trecut uită să precizeze, că cei 250 de mii de disponibilizaţi, restructuraţi şi uitaţi, sigur l-au pierdut! Urmează încă pe atâta în acest an, care vă vor ţine minte şi vă vor întreba: "Credeţi în poveşti, domnule Emil Constantinescu?"

Vă mulţumesc.