Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Vasilescu şi se pregăteşte un alt tânăr deputat, Vlad Hogea.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

În timp ce alte popoare îşi confecţionează o istorie plauzibilă, noi ne cerem câteodată scuze că am avut tupeul sau neruşinarea să rezistăm cotropitorilor şi să ştergem chiar orice urmă de eroi sau a simbolurilor lor care ar aminti, totuşi, de jertfele acestui popor.

Parcă premonitor Antonescu îl cita pe Hanibal: "Iar ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici măcar cenuşa mea".

La începutul acestui an, Adrian Năstase, primul-ministru al României a mai făcut un voiaj în Statele Unite - nu ştim cu exactitate dacă voiajul a fost făcut din raţiuni de stat, din dorinţa de a se plimba cât mai mult peste hotare pe banii secătuitului popor român sau la ordinul stăpânilor săi de peste ocean. Premierul s-a grăbit în a incrimina încă o dată poporul român ca fiind intolerant, xenofob şi antisemit, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/28.03.2002 care vorbeşte despre interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Nu ştim ca ţara noastră să fie confruntată în prezent cu manifestări de fascism, rasism sau xenofobie, manifestări care să pună în pericol societatea românească. Cu atât mai puţin nu ştim să existe infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Atunci, de unde această stare de panică şi psihoză la guvernanţii noştri? Pentru motive inexistente Guvernul emite ordonanţe de urgenţă. Împotriva sărăciei nu am auzit de nici o ordonanţă de urgenţă, cu toate că ea ar fi necesară şi chiar explicabilă. Trebuie arătat foarte clar, pe înţelesul tuturor, că ordonanţa în cauză reprezintă o insultă la adresa societăţii şi urmăreşte lupta cu stafiile, cu umbrele statuilor ridicate în memoria unora dintre eroii neamului, precum şi a tuturor simbolurilor care ţin, inclusiv de mareşalul Ion Antonescu.

Mai mult decât atât s-a mers până acolo încât Ion Iliescu şi Adrian Năstase în nenumărate rânduri, voind să facă pe plac grupurilor de interese străine, ostile ţării noastre, l-au numit pe mareşalul Ion Antonescu criminal de război, deşi acesta nu a fost judecat sau condamnat de justiţie şi nici de vreo instanţă judecătorească internaţională ca atare.

Cum va proceda Adrian Năstase sau cum vor proceda stimaţii conducători ai României dacă, prin absurd, un for internaţional ar condamna ţara de holocaust sau de terorism, cine ar trebui să facă pe avocatul României dacă ei, fără motiv, fac pe procurori, incriminând-o.

"Daţi istoriei adevărul şi nu încercaţi doar să faceţi faţă unei situaţii de moment" - spunea Antonescu parcă ghicind peste veacuri gândurile mârşave. Vorbele goale, ecoul ordinelor primite de la stăpânii Guvernului Năstase nu pot înlocui faptele şi realitatea.

Niciodată nu am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant decât acum, prin servilismul Guvernului Năstase faţă de interesele străine, când el, Guvernul îşi suprimă eroii fără drept de apel. astăzi, iată, cunoaştem cu toţii că acuzaţiile aduse mareşalului sunt bazate pe un proces desfăşurat la comanda ocupanţilor sovietici şi, ca atare, ele nu pot fi decât nule.

Napoleon spunea: "Cine salvează o naţiune nu încalcă nici o lege". Dicton necunoscut celor care, datorită acestor eroi, pot guverna peste o Românie aproximativ mare şi nu doar peste o regiune a ei.

În contextul geopolitic existent în toamna anului 1940, când din trupul ţării erau rupte nordul Bucovinei, Basarabia, nord-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei, conducătorul statului român, generalul Ion Antonescu a apreciat că singura politică normală, rezonabilă era alianţa cu Germania şi Italia, pentru redobândirea pământurilor româneşti.

Verdictul lui Hitler era dictat imperativ şi implacabil: ori acceptăm condiţiile tratativelor, ori asistăm la distrugerea României.

Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei, afirma că "România s-a constituit prin nedreptăţirea ungurilor şi bulgarilor".

Iar Molotov, ministrul de externe al Uniunii Sovietice, declara reprezentantului Ungariei la Moscova că: "Consider revendicările Ungariei la adresa României tot aşa de juste ca revendicarea de către ruşi a Basarabiei".

Aderarea la Axă şi tatonările pe lângă Germania nu aveau altă motivaţie decât aceea de a reintra în stăpânirea pământurilor pierdute.

Acest fapt l-a recunoscut unul dintre cei mai marcanţi opozanţi ai lui Antonescu, ambasadorul României la Moscova, Grigore Gafencu, care nota: "Războiul cu Rusia, în care luptăm alături de nemţi nu are pentru noi acelaşi înţeles şi acelaşi ţel ca pentru Germania. Pentru noi înseamnă suprimarea unei nedreptăţi şi reîntregirea hotarelor noastre".

În aceste condiţii a fost chemat Antonescu să preia conducerea ţării. Moştenind un bilanţ dezastruos în politica externă, cu repercusiuni inerente pe plan intern, după cum afirma în testamentul politic, a acţiona numai pentru binele acestui popor. Vina acestui militar integru este că şi-a apărat ţara în condiţiile vitrege ale acelei vremi.

El repeta mereu ostaşilor: "Suntem armata dreptului şi a dreptăţii, a ordinei, a cinstei şi a omeniei".

Se vorbeşte acum de evreii pe care nu a putut să-i salveze din ghiarele războiului, dar de evreii ajutaţi de el să plece în Palestina, de cei care au fost băgaţi în lagărele de concentrare româneşti pentru a nu fi deportaţi în lagărele de exterminare naziste, nici o vorbă.

Finalizez această declaraţie politică cu memorabilele cuvinte lăsate ca testament politic de mareşal: "Dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt. Las ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea, tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.