Parliamentary debates

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică intitulată "Integrarea în Uniunea Europeană - un risc asumat!"

Eu, personal, nu mă îndoiesc de integrarea României în Uniunea Europeană. Dimpotrivă. În schimb, mă îndoiesc de stabilitatea "statală" (pentru a nu spune "imperială") în ceea ce se vrea a fi Uniunea Europeană. În primul rând pentru că o unificare, fie ea la început şi doar financiar instituţională, nu poate rezista decât dacă vine din spiritul şi iniţiativa celor ce o fac şi participă la ea. Şi nu dacă e decisă şi impusă de o minoritate, fie ea şi clasă conducătoare.

Pentru că privind detaşat, putem identifica în modul de configurare a Uniunii Europene un adevărat sistem piramidal, în care stucturarea noilor blocuri de influenţă se realizează nu atât pe seama performanţelor economice, cât mai ales în funcţie de structurile etnico-religioase.

De o parte, ţările, provinciile şi regiunile cu majoritate catolică (favorite în procesul integrării), separate de statele ortodoxe şi urmate, în linia a treia, de cele musulmane. De aceea, întrebarea care ar trebui să ne frământe nu este, "Când ne vom integra?" Ar trebui să fim mult mai interesaţi de ceea ce vom face când ne vom integra, de ceea ce vom fi, dar mai ales de ceea ce se va alege din noi dacă Uniunea (asemenea celei realizate la începutul secolului trecut, cu un număr mult mai mic de state) nu va rezista şi se va dezintegra de la sine?

Ar trebui să fim mai atenţi şi la previziunile deloc încurajatoare, făcute de sociologi la începutul anilor '50, măcar pentru a putea şti ce ne poate aştepta. Mai ales că la vremea respectivă specialiştii au analizat, din perspectivă istorică, apariţia, dezvoltarea, dar mai ales năruirea marilor imperii care au apărut de-a lungul timpurilor, iar concluziile nu au fost deloc încurajatoare.

Astfel, pe lângă constatarea că "întotdeauna următorul mare imperiu este mai extins, ca întindere şi populaţie, decât precedentul", sociologii au reuşit să determine şi ordinele de mărime specifice noilor imperii.

S-a prognozat atunci (anii '50) că după prăbuşirea celui de al treilea Reich, următorul imperiu, mai mare şi ca teritorii acaparate şi ca populaţie, avea să fie U.R.S.S., a cărei prăbuşire, ţinând cont de evoluţia celorlalte imperii din istoria omenirii, era prognozată pentru 1990.

După căderea acesteia, autorii estimau apariţia unui alt "imperiu", de câteva ori mai mare ca populaţie şi dimensiune. Se avansa chiar numele de Comunitatea Europeană, după o primă fază, de sfărâmare a naţiunilor în enclave etnice şi de divizare teritorială a mai multor state, urmând să aibă loc o integrare într-o singură uniune a tuturor ţărilor de pe bătrânul continent. Apoi, după ruperea "frontierelor" Comunităţii Europene, calculată pentru anii 2015-2025, sociologii prognozau apariţia unui "următor mare imperiu", Uniunea Planetară, ce ar urma să se nască prin alte şi alte împărţiri teritoriale.

Ce se va întâmpla cu statul unitar naţional român pe parcursul acestor experimente nu este prea greu de anticipat. Din păcate, dacă vom accepta simplul rol de cobai şi ne vom supune orbeşte feluritelor divizări etnice, economice şi teritoriale impuse, viitorul nostru va fi sub un mare semn de întrebare. Pentru că după remodelarea întregii economii naţionale, pentru a putea funcţiona în ansamblul unitar al Uniunii, eventuala dispariţie a Uniunii Europene ne va arunca într-un adevărat colaps.

Dacă tragem cu ochiul la vecinii noştri bulgari, observăm că aceştia sunt tot mai trişti. De fapt, după ce Uniunea Europeană le-a impus, ca una din condiţiile integrării, desfiinţarea unor imporante zone viticole, pentru că în Uniunea Europeană numai Franţa are dreptul să producă cantităţi industriale de vinuri, zâmbetul de dispreţ la adresa noastră le-a cam dispărut.

Din aceasta au înţeles şi ei că diplomaţia, deşi te poate ajuta să-ţi accelerezi ritmul de integrare, nu te scuteşte de sacrificiile industriale impuse.