Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Amet Aledin, va urma domnul Mircia Giurgiu.

Domnul Amet Aledin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele de astăzi este: Noaptea tragică a unui neam.

La data de 18 mai 1944, într-un spaţiu istoric deosebit, Peninsula Crimeea, s-a produs o tragedie, poate nu îndeajuns de cunoscută, dar dureros de adevărată. Drama tătarilor crimeeni, dincolo de latura emoţională, presupune necesitatea redimensionării aspectelor unui trecut de multe ori judecat superficial. Într-o singură noapte, aproximativ 400.000 de tătari au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele, urcaţi în vagoane, cu care, de obicei, se transportau animale, şi strămutaţi în zone nicidecum prietenoase, precum Siberia şi stepele îndepărtate. 400.000 de tătari au fost obligaţi să părăsească ţinuturile strămoşilor lor, singura lor vină fiind aceea că îşi conştinentizau propria identitate. În jur de 230.000 de oameni au pierit pe drum datorită condiţiilor insuportabile. Regimul de teroare impus de Stalin a reuşit să împlinească, în doar câteva ore, o dorinţă atât a vechiului regim ţarist, cât şi a regimului comunist, aflat, la acea dată, în fosta U.R.S.S., la putere: Crimeea fără tătari.

Motivul invocat al tragicului gest a fost unul cât se poate de jenant: o presupusă colaborare a tătarilor crimeeni cu armatele germane de ocupaţie. Documentele istorice şi faptele povestite de încă supravieţuitorii acelui teribil an demonstrează neveridicitatea acuzelor Se poate invoca chiar contrariul. În timp ce populaţia tătară din Crimeea era supusă disperării, mulţi tătari luptau, pe front, în cadrul Armatei Roşii.

Trecutul unui neam înseamnă adevăr şi respect. Prezentul lui confirmă trăinicia. O mare, imensă nedreptate a fost înfăptuită la 18 mai 1944. Au pierit oameni, pentru că aparţineau unui neam. Ceea ce nu piere se numeşte aducere aminte.

Mulţumesc frumos.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru concizie.