|
Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Aşa se întâmplă când vorbeşti după cineva care este deosebit de "... (Domnul deputat îşi potriveşte microfoanele.) Am să mă străduiesc să mai cresc eu. Declaraţia mea de astăzi intitulată "Toate au acelaşi nume: dorinţa de guvernare şi UDMR". Încerc să inventariez foarte pe scurt, un anumit fel de probleme pe care guvernul Călin Popescu Tăriceanu este dator să le rezolve în cel mai scurt timp şi care se pare că au ajuns la scadenţă. Mă gândesc la statutul minorităţilor naţionale, la problemele ridicate de retrocedările din centrele istorice ale oraşelor din Transilvania, la acordul încheiat cu guvernul ungar privind modul de funcţionare pe viitor a Fundaţiei Gojdu, la "raportul Frunda" şi declaraţiile acestuia, şi mai ales la un eveniment care se apropie: marea adunare a secuilor de la Odorheiu Secuiesc din 15 martie 2006. Toate de importanţă covârşitoare pentru statul român! Concluzia pe care o trag, este că aceste probleme, nu se datorează numai actualei guvernări. Ele îşi au începutul în decembrie 1989. Într-o măsură mai mare sau mai mică, răspunderea pentru situaţia care se cere rezolvată astăzi, o au în primul rând Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - ca preşedinţi ai României, dar nu mai puţin şi foştii premieri Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Adrian Năstase cât şi toţi ceilalţi care au condus ţara în această perioadă. Toate au o singură cauză: dorinţa de mărire, de a încăleca pe un cal prea mare şi de a nu fi în stare să evalueze corect raportul dintre capacitate şi preţul pe care îl ai de plătit! Toate aspectele enumerate au un singur preţ: alianţa cu UDMR şi şantajul acesteia. Direct sau indirect, UDMR conduce România! Statutul minorităţilor naţionale reprezintă o dorinţă a liderilor minorităţii maghiare, care de altfel l-au şi elaborat, este o obsesie a naţionalismului extremist, care a debutat la Târgu Mureş în ianuarie 1990, prin solicitarea de separare a şcolilor maghiare de cele române şi care continuă şi astăzi prin acţiuni de separare a instituţiilor artistice (exemplul cel mai recent fiind dorinţa de a separa ansamblul folcloric profesionist "Mureşul" Târgu Mureş); a fost începutul acestei autonomii declarate culturale, care în fapt se vrea teritorială şi care are drept scop crearea unei lumi paralele cu lumea românească. Prin retrocedările centrelor istorice ale oraşelor transilvane, se revine la acele vremuri ale iobăgiei, în care clădirile publice destinate învăţământului şi instituţiilor bisericeşti, nu mai aparţin celor care le-au ridicat şi susţinut în decursul timpului, adică românilor. Solicitarea instituţiilor maghiare şi ale bisericii romano-catolice de a le fi retrocedate o serie de clădiri se bazează pe un fals, deoarece aceste clădiri au fost ridicate de fundaţii publice alimentate de la bugetul de stat, la care românii contribuiau din plin. Iar o fundaţie nu poate fi proprietatea cuiva, ci doar administrată de cineva! Acelaşi lucru se poate spune şi despre Fundaţia Gojdu; Emanuil Gojdu a lăsat întreaga sa avere pentru educaţia tinerilor români de rit ortodox din Transilvania, Banat şi Ungaria, fiindcă aşa era împărţirea statală la nivelul anului morţii sale - 1869. Nesocotirea voinţei testamentare a acestuia reprezintă o încălcare grosolană a Constituţiei României, care garantează dreptul la moştenire, cât şi faptul că proprietatea privată este inviolabilă. Cu ce drept se doreşte cedarea către statul ungar a peste 800 de milioane de dolari, în condiţiile în care bugetul României nu poate asigura fonduri pentru buna desfăşurare a învăţământului autohton? Înfiinţarea unei fundaţii hibride româno-maghiare "Gojdu" reprezintă o soluţie parşivă demnă de Machiavelli. Oare câţi asemenea consilieri - trădători sunt în Guvernul României? Cât priveşte senatorul Frunda Gyorgy, el n-a reprezentat niciodată ţara al cărei cetăţean şi demnitar este! Insolent, el a declarat cu aroganţă că nu reprezintă România la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ci minoritatea maghiară! Pe el îl deranjează Constituţia României, în care vede "contradicţii" şi consideră că sintagma "stat unitar român" este o "noţiune depăşită de realitate". Militează pentru autonomie teritorială, dar este şi va rămâne în continuare la conducerea delegaţiei României la APCE fiindcă deciziile în Consiliul naţional al coaliţiei se iau în consens!? De altfel, el este susţinut de Markó Belá, cavaler al "Marii Cruci a Ordinului de Fidelitate pentru Patrie" acordat de Budapesta şi vicepremier în Guvernul României!? Marea şi delicata problemă a Guvernului o reprezintă marea adunare a secuilor de la Odorheiu Secuiesc care va avea loc la 15 martie 2006, ocazie pentru cei circa 45.000 de participanţi (cât se estimează) să proclame printr-o voinţă comună, autonomia Ţinutului Secuiesc şi dreptul secuilor la autodeterminare. Liderii UDMR declară cu perfidie că dezavuează acţiunea Consiliului Naţional Secuiesc pentru că ei şi-au propus o altă cale pentru obţinerea autonomiei!? Evită însă să ne spună care! Dat fiind periculozitatea manifestării şi faptul că iniţiatorii apreciază că proclamarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc este mai importantă decât intrarea României în Uniunea Europeană, este deosebit de important ca Guvernul României să facă publice din timp măsurile pe care le preconizează pentru evitarea unor acţiuni similare cu cele care au avut loc în Kosovo în urmă cu câţiva ani. Şi toleranţa are un sfârşit! Fără ambiguităţi şi echivoc. Şi când te gândeşti că toate acestea au un singur preţ şi o singură dorinţă: a guverna alături de UDMR. Să-l admirăm pe domnul Emil Boc care este un mare actor şi joacă un teatru ce nu s-a dovedit. Dar să vedeţi ce spectacol urmează să dea pe această temă domnul preşedinte al României, Traian Băsescu! Mulţumesc.
|