Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Grupul parlamentar al P.R.M., domnul Ilie Merce.

Domnul Ilie Merce:

Declaraţia mea politică se intitulează "Legea lustraţiei - o elocventă dovadă a aberaţiilor extremiste ale Partidului Naţional Liberal".

Proiectul de Lege a lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu întruneşte cerinţele de fond ale unei legi, fiind esenţialmente un act politic care violează prevederi constituţionale fundamentale şi, deopotrivă, contravine flagrant Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Toate cele cinci documente de drept internaţional constituie Charta fundamentală a drepturilor omului şi au prioritate faţă de reglementările naţionale.

Proiectul de lege nu conţine nici o dispoziţie care să satisfacă exigenţele condiţionării constituţionale. Dimpotrivă, proiectul de lege este vădit şi premeditat confuz, ambiguu, deci imperfect juridic, cu numeroase aspecte de neconstituţionalitate şi sancţionabile conform normelor şi standardelor europene; generează o nouă "vânătoare de vrăjitoare"; readuce în actualitate lustraţia antonesciană, epurările staliniste şi impune în spaţiul public un limbaj violent specific extremismului, din care citez: "Legea Lustraţiei trebuie să scoată pe tuşă haitele de profitori şi stâlpi ai regimului comunist". Acest limbaj este un limbaj al urii, menit a învrăjbi şi dezbina.

În premieră, în România, la 2 septembrie 1944, un asemenea limbaj a fost introdus în spaţiul public de către ziaristul ţărănist în "Dreptatea", prin vocea lui Oscar Lemnaru, care în articolul inaugural al epurărilor promitea: "Prin faţa acestui reflector - mă refer la ziarul Libertatea - vor trece rău-făcătorii, ca la Poliţie; vom scotoci toate ascunzişurile, vom cotrobăi prin toate hrubele întunecate în care zac uneltele de lucru ale unei generaţii de imbecili şi le vom aşeza în locul de onoare - Muzeul - acuzator al momentului de azi".

Tonul răzbunător al "Dreptăţii" a fost preluat imediat de România Liberă şi Scânteia. "Victimele" Dreptăţii de atunci au fost: Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu, George Georgescu, directorul Filarmonicii, precum şi alte personalităţi notabile înfierate de ideologi ai mişcării legionare.

Proiectul de Lege a lustraţiei se bazează pe o inadmisibilă prezumţie de vinovăţie colectivă, aplicate extensiv cu încălcarea principiilor netroactivităţii legii: dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie. Trebuie să observăm că, în raport cu neconcordanţele dintre dispoziţiile legale interne şi jurisprudenţa CEDO, obligaţia Justiţiei României este de a aplica jurisprudenţa Curţii Europene.

Sigur că declaraţia mea este mult mai vastă şi mai documentată, dar timpul nu-mi permite să o citesc integral. De aceea, mă voi rezuma şi voi încheia cu ultima frază, adresând rugămintea domniilor voastre, că această lege o consider absolut o iniţiativă anticonstituţională, antieuropeană, ilegală şi profund imorală. Nu merită atenţia necesară pentru a fi dezbătută. Ea trebuie respinsă din start.

(În continuare este consemnată a doua parte a declaraţiei politice depuse la secretariatul de şedinţă.)

În speţă, nu pot fi invocate şi luate în consideraţie dispoziţiile art.53 al Constituţiei României, care prevăd că "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz (...) pentru apărarea ordinii, sănătăţii ori a moralei publice", invocate de iniţiatori deoarece:

1. Legea ar urma să creeze neconcordanţe cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, prin introducerea în dreptul naţional a unor dispoziţii mai puţin favorabile şi, în acelaşi timp, de discriminare pe motive ideologice, de natură a crea o categorie de noi persecutaţi politic, îndreptăţiţi să solicite protecţie internaţională.

2. Adoptarea legii - la 16 ani de la abolirea regimului politic totalitar - ar urma să introducă norme punitive exagerat excesive, depăşindu-le pe cele ale legii penale, potrivit căreia cele mai grave infracţiuni - exceptând crimele împotriva păcii şi umanităţii - se prescriu după 15 ani de la săvârşire.

3. Măsurile punitive pe care legea ar urma să le impună, constând în suspendarea unor drepturi şi libertăţi politice şi civile fundamentale (dreptul de a fi ales, dreptul la muncă, libera dezvoltare a personalităţii umane - valoare constituţională supremă) nu vor fi consecinţa unor fapte determinate, a unor vinovăţii şi responsabilităţi pentru acestea, ci simpla apartenenţă la un sistem social-politic ori la o categorie socio-profesională în condiţiile în care România, înainte de 1990, nu a fost supusă interdicţiilor internaţionale - asemenea Africii de Sud - dar unde o lege a lustraţiei nu a fost adoptată.

Regimul politic comunist din România a fost recunoscut şi pe deplin legitimat pe plan internaţional, el fiind impus de forţe exterioare voinţei naţionale.

Obiectiv şi moral, cine trebuie să răspundă pentru extinderea dominaţiei fostei Uniuni Sovietice, de la Nistru până la Elba? În tot acest spaţiu, în cele şase ţări, nu mai trebuiau create structuri de putere autohtone?

Problema, pusă în mod corect, nu este aceea de a fi făcut parte din structurile de putere, ci faptele individuale ale fiecăruia determinate de calitatea avută.

4. Potrivit tezei a doua, alin.2, art.53 din Constituţie, "măsura (de limitare a drepturilor) trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o să fie aplicată, în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii".

5. Legea omite, impardonabil, că acei care ar urma să fie îndepărtaţi din funcţiile în prezent deţinute, nu şi-au ascuns trecutul, ei şi faptele lor căpătând aprecierea publică cuvenită, aceştia fiind de un deceniu şi jumătate cetăţeni cu drepturi depline ai noii Românii, în care calitate şi-au adus, într-o măsură mai mare sau mai mică, partea de contribuţie la ceea ce societatea românească este în prezent. Or, nu ceea ce priveşte progresele înregistrate de România - acestea sunt apreciate şi recunoscute de organismele Uniunii Europene - şi nu poate exista nici o motivaţie de genul că lustraţia este cerută de Uniunea Europeană sau că ar exista o clauză de salvgardare: condamnarea comunismului.

Dimpotrivă, Uniunea Europeană îşi foloseşte foarte bine în Parlament, după cum spune domnul Emil Hurezeanu - foştii troţk-işti şi mao-işti din anii '60 - '70.

6. Legea a fost ignorată, atât de către iniţiatori, cât şi de către Senat, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu.

Există, deja, hotărâri împotriva Lituaniei (care a făcut parte din fosta URSS, ceea ce nu este cazul României), prin care CEDO se îndoieşte de necesitatea, într-o societate democratică, a discutării - după 15 ani de la căderea comunismului - a unor vinovăţii individuale şi, eventual, astfel de vinovăţii individuale să nu mai bareze accesul la funcţii publice.

În cel puţin patru ţări (Bulgaria, Germania, Republica Cehă şi Polonia) s-a concluzionat, fie de către CEDO, fie de către Organizaţia Internaţională a Muncii sau propriile Curţi Constituţionale, că legi similare adoptate se impun a fi abrogate sau, în cel mai rău caz, modificate, apreciindu-se că s-ar putea recurge la îndepărtarea din instituţiile publice doar a acelor persoane cu privire la care se poate proba că au participat nemijlocit la "suprimarea drepturilor omului".

În Bulgaria, legea a fost declarată neconstituţională; în Cehia, a fost abrogată de Legea funcţiei publice, iar în Germania şi Polonia s-a recomandat abrogarea, menţionându-se că, după trecerea unei asemenea perioade de timp, persoanele în cauză nu pot face obiectul unor discriminări dacă nu există probe că au întreprins acţiuni de forţă ori duşmănoase noului regim democratic.

Pe cale de consecinţă, proiectul de lege în loc să rezolve, numai bine că va crea probleme în raport cu Uniunea Europeană, deoarece nu vor fi puţini cei care invocând generozitatea legii în ceea ce priveşte situaţiile de incompatibilitate şi confuziile în ceea ce priveşte responsabilităţile individuale, chestiunile de constituţionalitate şi de contradicţie cu normele europene, vor obţine hotărâri judecătoreşti favorabile de la CEDO, ceea ce în principiu va însemna că în, România, Charta fundamentală a drepturilor omului a fost încălcată şi, deci, principiul "lustraţiei", aşa cum se preconizează a fi legiferat, nu poate funcţiona.

Nu în ultimul rând, trebuie observat că "lustraţia" este un termen străin limbii naţionale, care nu şi-a găsit locul în dicţionar, ceea ce explică în cel mai evident mod că nu prezintă nici un interes pentru vorbitorii limbii române, motiv pentru care reprezentanţi marcanţi ai Coloanei a V-a se străduiesc să-l introducă, drept expresie a aceleiaşi continue lupte de clasă.

Vă rog să observaţi că experienţa unor state membre ale Uniunii Europene sau a unor state candidate la aderare, relevă faptul că soluţii legislative relativ asemănătoare s-au dovedit irelevante şi au condus la dezbinare socială, fiind date uitării sau au făcut obiectul unor reclamaţii adresate forumurilor internaţionale, iar statele respective au fost puse în situaţia de a furniza explicaţii, solicitându-li-se abrogarea reglementărilor în cauză.

Găsesc cel puţin surprinzător faptul că în Senat au fost trecute cu vederea şi, chiar mai mult, ignorate numeroasele şi consistentele obiecţii pe care Guvernul, sub semnătura primului- ministru, le-a exprimat cu privire la proiectul legii, conform "Punctului de vedere" nr.2782 din 08.11.2005, respectiv observaţiile de fond care privesc:

1. neconcordanţa cu jurisprudenţa CEDO, care arată că "previzibilitatea unei norme, mai ales când aceasta impune restricţii, nu a fost respectată atunci când restricţia vine ca urmare a unor fapte din trecut, când persoana în cauză nu putea, în mod rezonabil, să prevadă faptul că acţiunile sale pot avea consecinţe negative în viitor";
2. neconcordanţa şi armonizarea cu obligaţiile asumate de statul român prin convenţii internaţionale, în special din perspectiva discriminării în angajarea sau exercitarea unei profesii, bazată pe o opţiune politică (Convenţiile OIM nr.111 şi nr.112, Carta socială europeană revizuită);
3. absenţa procedurilor clare şi limitativ prevăzute pentru a se putea evita eventualele abuzuri în aprecierea pericolului pentru care anumite categorii de persoane reprezentative pentru regimul totalitarist român reprezintă, în prezent, un pericol pentru statul de drept şi democraţie, în măsura care să impună eliminarea lor din funcţiile deţinute ori blocarea accesului la funcţiile prevăzute de proiectul de lege.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Considerând înţeleaptă şi ilustrativă decizia Parlamentului din 1997 de a nu adopta o astfel de lege şi, având în vedere pertinenţa argumentelor împotriva adoptării, în prezent, a unei astfel de legi, propun respingerea acestei iniţiative legislative, anticonstituţională, antieuropeană ilegală şi profund imorală.

Vă mulţumesc.