Parliamentary debates

Domnul Ion Călin:

"Şi a fost 1 Mai..."

În anul 1889, social democraţi afiliaţi la Internaţionala a II-a au stabilit la Paris ca ziua de 1 Mai să fie o zi internaţională a muncitorilor, recunoscându-se astfel ziua în care sute de mii de oameni au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii. La 1 Mai 1866, aproximativ 100.000 de demonstranţi, din care 40.000 se aflau în grevă au participat la cea mai mare manifestare de la Chicago, pentru obţinerea zilei de lucru de opt ore.

La noi în ţară sărbătoarea de 1 Mai a ajuns în 1890, când a fost preluată prin simple întâlniri de cercurile intelectuale socialiste. Odată cu scoaterea Partidului Comunist în afara legii, în anul 1924, şi cu apariţia Sindicatelor Unitare, ziua de 1 Mai începe să capete însemnătate, într-unul din manifestele Sindicatelor Unitare se arată că "La luptă, nu la odihnă vă cheamă ziua de 1 mai. Muncitorimea din România va face în acelaşi timp ca revendicările ei, ca protestele să fie auzite de clasa stăpânitoare".

După 1944, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită prin manifestări, parade, steaguri, lozinci şi cântece patriotice, iar după 1990, românii au considerat-o zi liberă, prilej de-a petrece la iarbă verde în aer liber.

În acest an, Ziua Internaţională a Muncii în multe ţări ale lumii au fost programate ample marşuri şi mitinguri pentru a reclama şomajul, noul flagel care afectează economia mondială şi astfel s-a revenit la adevăratele semnificaţii ale acestei zile.

La noi în ţară, ziua 1 Mai a fost marcată ca o simplă zi liberă, deoarece clasa muncitoare nu mai există, datorită dispariţiei industriei, această zi devenind Ziua internaţională a şomerilor. De ce? Pentru că dacă în Uniunea Europeană, numărul total al şomerilor a crescut cu 123.000 în martie, comparativ cu februarie, în România, rata şomajului a crescut la 8,36% faţă de 8,30% în luna precedentă, adică cu aproape 3.000 de şomeri mai mult. Problema şomajului în România este mai gravă decât în statele europene, deoarece guvernul nu se preocupă cu adevărat de reconversia forţei de muncă, iar ajutorul de şomaj nu îţi permite un trai decent.

Guvernanţii portocalii nu realizează pericolul real al şomajului, astfel unul din miniştrii guvernului PDL chiar declara că guvernul restructurează în acest an oricâte posturi va fi necesar pentru ca sistemul să funcţioneze eficient şi să se atingă un echilibru între sectorul public şi cel privat. Oare ce vor face aceşti oameni? Guvernul nu se preocupă de cursurile de reconversie profesională adaptate situaţiei din economie, majoritatea cursurilor organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt în afara cerinţelor pieţei, şomerii nu au bani să urmeze cursuri private, nu există măsuri de stimulare pentru firmele care angajează şomeri, firmele se descurcă cum pot, iar organizarea de burse ale locurilor de muncă reprezintă o pierdere de timp şi un câştig de imagine.

Până şi Traian Băsescu a recunoscut că "nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu neam propus să scoatem ţara din criza economică".

Ziua de 1 Mai 2010 a găsit în România aproximativ un milion de şomeri, o industrie într-o continuă decădere, o agricultură în paragină, învăţământul şi sănătatea subfinanţate, pensionari care nu-şi mai primesc indexările, dimpotrivă, actualii guvernanţi reduc veniturile bugetarilor şi pensiile, deci o societate divizată în săraci şi bogaţi.

Dacă cei bogaţi sărbătoresc 1 Mai ca fiind deschiderea sezonului estival, prilej de distracţii, clasa muncitoare, care a mai rămas, nu are nicio perspectivă, drepturile îi sunt încălcate, iar timpul de lucru de opt ore este respectat de prea puţine ori. Şi cu toate acestea, şefii sindicatelor nu au ieşit în stradă pentru că nu vor să se creadă că sprijină un partid sau altul. Dar puteau să iasă în stradă pentru muncitorii care plătesc cotizaţie la sindicat şi de care se pare că au uitat.

Muncitorii români, cei care duc pe umerii lor tot greul crizei din ultimul an, s-au resemnat, că aşa este în democraţia lui Băsescu-Boc "Să trăiţi bine!" e valabil numai pentru ei şi ai lor, ceilalţi plătesc efectele crizei.