Parliamentary debates

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"Justiţia militarăşi efectele ei"

Se întâmplăîn România anului 2012 - 2013,când un tânăr manifestant în Piaţa Universităţii este rănit de Jandarmerie, este bătut ulterior rănirii, este plimbat prin tribunale civile şi militare şi, la un moment dat, riscă el însuşi închisoarea pentru "distrugere".

Este, pe scurt, povestea lui IonuţŞandru, protestatar în Piaţă în iarna lui 2012, care a fost împuşcat în picior cu un trasor cu gaz lacrimogen şi care nu a beneficiat imediat de îngrijiri medicale. Din contră, a fost târât de jandarmi şi lovit cu piciorul (fapt prezentat de televiziuni în jurnalele de ştiri). Toate acestea sunt povestite pe larg în dosarul deschis la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, plimbat apoi la Parchetul Curţii Militare de Apel, la Judecătoria sectorului 3 şi iar la Parchetul Tribunalului Militar.

În tot acest timp cauza a luat forma unei acuzaţii de distrugere împotriva reclamantului, reproşându-i-se faptul că a rupt gardurile de protecţie şi a format baricade. Ancheta a dovedit că nu a fost aşa şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Şi, repet, nu s-a cercetat cu adevărat nicio clipă cauza adevărată - lovirea, rănirea şi punerea în pericol a vieţii unui cetăţean care şi-a exercitat liber dreptul la protest. Mai mult, i s-a respins cererea de expertiză balistică a ghetei perforate de proiectil, care ar fi ajutat ancheta, dar şi reexaminarea medicală.

Cum lucrurile par să nu se dorească rezolvate şi ancheta stagnează, am considerat necesar să prezint acest caz, pentru a nu crea un precedent cu adevărat periculos - acela care poate induce frica în populaţie, frica de faptul că protestul în România este pedepsit cu ignoranţa şi nerespectarea legii de către autorităţile care ar trebui să o aplice.

În acelaşi timp, am încredere că ancheta va continua normal de acum înainte, pentru a nu periclita reputaţia justiţiei militare şi a nu aduce atingere unui sector respectat al statului român - jandarmeria. Mai mult decât atât, avem iarăşi în prim plan subiectul justiţie - indiferent de natura sa. Şi ultimul lucru pe care ni-l dorim, ca ţară, este încurajarea suspiciunii că poţi avea dreptate, dar că justiţia nu te poate ajuta cu nimic.