Parliamentary debates

Domnul Florin Gheorghe:

"66 de ani de securitate comună"

În data de 4 aprilie am celebrat cu toţii împlinirea a 66 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, proiect de securitate comună care a prezervat pacea şi securitatea în lume pentru mai bine de jumătate de secol. Puţini au crezut în acest proiect, mulţi s-au înşelat când au asistat la succesul acestuia. NATO a demarat ca un proiect de pace, a continuat să creadă în acest obiectiv pe întreg parcursul secolului XX şi rămâne spaţiul deschis tuturor celor care cred în democraţie, stat de drept, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, pace şi prosperitate. De la o alianţă bazată iniţial pe un număr mic de state, astăzi NATO a devenit familia de securitate pentru 28 de state care şi-au propus să creeze terenul cel mai roditor pentru naţiuni egale şi prospere într-un spaţiu protejat de ameninţări.

NATO şi statele membre se confruntă de la o zi la alta cu noi şi noi provocări, în care instrumentele de combaterea ameninţărilor la adresa securităţii şi apărării propriilor popoare trebuie să fie tot mai diversificate, în funcţie de aceste ameninţări, care sunt în permanentă evoluţie şi schimbare. Astfel, una dintre provocările contemporane cele mai complexe şi cele mai dificil de înlăturat rămâne terorismul internaţional, indiferent de cauzele şi de grupările care determină producerea unor astfel de acţiuni antiumane. Lupta împotriva terorismului internaţional este de departe cea mai grea şi cea mai costisitoare luptă pe care statele membre trebuie să o ducă, pornind de la sincronizarea informaţiilor privind finanţarea internaţională a grupărilor teroriste şi până la neutralizarea oricăror intenţii de intimidare a celor care respectă drepturile şi libertăţile semenilor lor. Crima organizată, traficul internaţional de persoane, de droguri şi chiar de armament sunt alte provocări cărora statele membre trebuie să le răspundă, pentru că în definitiv aceste operaţiuni alimentează grupările de crimă organizată şi grupările teroriste. Lupta împotriva acestor flageluri societale este, evident, mult mai grea decât orice război convenţional. Succesul acestei lupte depinde, în mod exclusiv, de implicarea totală a statelor membre şi de intoleranţa totală la acte şi fapte teroriste.

România se află şi ea la mai bine de un deceniu de la aderarea la cea mai puternică alianţă de securitate, iar beneficiile acestei apartenenţe sunt vizibile nu doar la nivel politic şi social, ci şi la nivel economic. Astfel, investitorii străini ştiu că venind în România investiţiile lor sunt în siguranţă, iar cetăţenii românii nu au de ce să se teamă, chiar şi în faţa unor ameninţări nevoalate ale unora şi altora.

Consider că la mai bine de zece ani de la intrarea noastră în NATO România şi-a câştigat deja locul bine-meritat în cadrul acesteia. Mai zilele trecute unul dintre cei mai importanţi generali ai Alianţei declara fără să ezite că România se află între primii patru aliaţi strategici ai NATO şi printre cei mai oneşti reprezentanţi ai acesteia. Ştim cu toţii că astfel de laude, mai ales din partea unui militar de carieră, nu sunt gratuite, ci ele sunt rezultatul curajului demonstrat deja de militarii români în teatrele de operaţiuni unde participă trupele NATO. Astfel de aprecieri au venit deja, nu doar pe calea vorbelor, ci şi prin fapte, ori de câte ori militari americani, britanici, francezi sau italieni au fost puşi sub comanda ofiţerilor români. Ce altfel de recunoaştere a profesionalismului militarilor români ne-am mai dori, dacă nu aceasta?

Aşadar, România nu este doar unul dintre aliaţii de bază ai Alianţei, ci, prin poziţia geopolitică şi geostrategică, are datoria de a rămâne pilon de stabilitate în zona Mării Negre şi Balcani, precum şi exportator net de valori şi principii democratice în regiune.