Cornel Boiangiu
Cornel Boiangiu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.13 Cornel Boiangiu - declaraţie cu titlul "Corupţia instituţionalizată - principala cauză a sărăciei - apanaj al Guvernării PSD";

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul Cornel Boiangiu, va urma domnul Pavel Târpescu. Între timp, doamna Constanţa Popa a depus declaraţia la secretariat.

Domnul Cornel Boiangiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vorbesc în calitate de deputat independent, dar şi de vicepreşedinte al "defunctului", cum s-a exprimat în mod plastic un distins coleg, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Şi vreau să spun că tema declaraţiei mele politice de astăzi este: "Corupţia instituţionalizată, principala cauză a sărăciei, apanaj al Guvernării PSD".

Argumente? Puterea de cumpărare a românului a scăzut cu 30% faţă de anul 2000; însuşi primul ministru a semnalat că salariul mediu pe economie este mai mic decât costul întreţinerii; Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Institutul Cato din Statele Unite situează România pe ultimul loc din ţările candidate la integrarea în Uniunea Europeană, privind stadiul dezvoltării şi reformelor economice înfăptuite. Din 123 de ţări analizate, România este pe locul 114, în condiţiile în care Cehia este pe locul 38, Ungaria pe locul 51, Polonia pe 89, iar Bulgaria pe locul 97.

OCD semnalează măsurile antireformiste din perioada 2001-2002, prin reintroducerea unor întreprinderi falimentare în circuitul economic şi subvenţionarea lor în detrimentul societăţilor comerciale rentabile, cota alarmantă a arieratelor şi nivelul ridicat al economiei subterane, care constituie 38% din totalul veniturilor şi peste 20% din p.i.b. PNUD subliniază că 42% din populaţia României trăieşte sub pragul sărăciei.

În 2001, sub guvernarea PSD, s-a realizat cel mai mare deficit comercial din istoria România: diferenţa dintre importuri şi exporturi a crescut de la 2,68 miliarde de dolari în 2000 la 4,16 miliarde de dolari în 2001! Într-o singură lună, decembrie 2001, s-a înregistrat un deficit de 590 de milioane de dolari, în 2001, importurile au crescut cu 19,1% faţă de 2000.

Ştergerea datoriilor uriaşe: RAFO; SNTR şi creditările preferenţiale, cum este creditul fiscal de peste 1 miliard de dolari acordat celui de-al doilea producător mondial de oţel - ISPAT, după ce România a pierdut 250 de milioane de dolari prin privatizarea păguboasă a Sidex Galaţi, ruinează, pentru prima oară, bugetul României. Pentru prima oară, în istoria de zece ani a privatizării în România, Banca Mondială a impus o expertiză pentru evaluarea corectitudinii privatizării ALRO Slatina, unde statul a încasat ridicola sumă de 11 milioane de dolari, în loc de 300 de milioane de dolari, cât s-ar fi obţinut prin vânzarea întregului pachet de acţiuni.

Ministrul bulgar pentru afaceri externe Meglena Kuneva refuză asocierea României cu Bulgaria pentru integrare în Uniunea Europeană, datorită rezultatelor slabe ale României: numai 13 capitole încheiate, faţă de 22 ale Bulgariei. Şi, aşa cum ştiţi, până la sfârşitul anului 2000, în 5 luni de zile, "monstruoasa coaliţie", de care vorbesc unii dintre dumneavoastră, a realizat 6 capitole integral şi a început 11 capitole de negociere.

Mai mult decât atât, se vorbeşte în permanenţă de "creşterea economică a Guvernului Văcăroiu" (şi unii au început chiar să creadă acest lucru), de până în 1996, care a însemnat devalizarea băncilor, credite externe cu scadenţă pe termen scurt care au fost plătite în perioada 1996-2000 de populaţie, creşterea datoriei externe cu 5 miliarde de dolari, secătuirea rezervei valutare a ţării, aduse la cel mai mic nivel din istoria României, adică, 546,6 milioane de dolari, şi s-a ridicat, aşa cum ştiţi bine, la 2,5 miliarde de dolari la sfârşitul "monstruoasei coaliţii". Producţiile pe stoc pe care le-a făcut până în 1996 şi cu care unii se laudă, care n-au fost lichidate nici până în prezent, garanţii guvernamentale pentru împrumuturile unor firme de stat sau private ale liderilor şi clientelei PDSR, care nu au fost plătite niciodată.

Sunt multe asemenea lucruri care se pot spune şi "defunctul" PNŢCD vă răspunde la toate!

Vă mulţumesc.