Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Valentin Iliescu a depus în scris. Domnul Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Două decizii pronunţate săptămâna trecută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României, cazul Cotleţ şi îndeosebi cazul Pantea, par a fi la originea unui eveniment mediatic de prim-plan.

Dincolo de senzaţionalul titlurilor sub care au fost prezentate în unele ziare, ca, de exemplu, "Dosarul Pantea zguduie serios justiţia României" sau "Justiţia română în afara statului de drept", consecinţele celor două hotărâri sunt evidente, chiar dacă nu toţi le observă.

Dincolo de afirmaţia nefericită a purtătorului de cuvânt al Ministerului Justiţiei referitoare la o pretinsă culpă a Parlamentului în cazul Pantea pentru tergiversarea modificărilor Codului de procedură penală, afirmaţie a cărei rectificare publică se lasă prea mult aşteptată, problema de fond rămâne, respectiv aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern. Ca unul care am pledat împreună cu alţii pentru o asemenea efectivitate a aplicării convenţiei în dreptul intern, trebuie, cred, să precizez câteva lucruri.

Justiţia nu este mai mult sau mai puţin coruptă decât alte instituţii, cred eu, şi pentru aceasta trebuie să fac apel la cifre. La preluarea conducerii Ministerului Justiţiei de către actuala echipă, situaţia justiţiei, reflectată în indicatorii sintetici socio-politici, se prezintă astfel: la capitolul "corupţie", locul doi cu 65% din totalul opiniilor exprimate în cadrul unui studiu efectuat de Banca Mondială în cursul anului 2000, la cererea Guvernului României.

La capitolul "Încrederea populaţiei în prestaţiile magistraţilor" sondajele de opinie indicau o scădere majoră a cotei, de la 56% în anul 1996, la 26% în anul 2000 sau chiar 20%, potrivit sondajului CURS.

Imaginea justiţiei reflectată în mass-media contura, de asemenea, un grad ridicat de neîncredere în justiţie şi suspiciune în legătură cu corectitudinea magistraţilor.

Referitor la independenţa justiţiei şi la politizarea magistraturii, trebuie precizat că, în perioada 1997-2000, prin modificări succesive ale Legii 92/1992 pentru organizarea judecătorească, au fost sporite continuu atribuţiile ministrului justiţiei, în timp ce astăzi, aceste atribuţii sunt în continuă diminuare.

Prin urmare, cred că este de datoria noastră să facem cuvenitele rectificări şi, mai ales, aş spune, este de datoria noastră să diagnosticăm în mod lucid relaţia dintre Parlament şi cetăţeni, relaţie care uneori este exprimată de la această tribună, în sensul unor etichetări, acuze sau cel puţin a unor afirmaţii nefondate.

Mi se pare că este un drept fundamental. Este o exigenţă de deontologie minimă să nu ne pronunţăm în cazul unei anchete în curs, cum este şi cazul fostei preşedinte a Tribunalului Mureş. Prin urmare, nu mă voi pronunţa invitând şi pe ceilalţi să nu o facă şi să se abţină pentru că această cauză se află în recurs. Este normal să instituim o anumită cultură a dialogului, o anumită cultură a solidarităţii în ceea ce priveşte integrarea normativă, aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern în speţă.

Fără îndoială, reforma cere tenacitate şi metodă pentru că nu există o altă cale practicabilă decât aceea a democraţiei participative, a căutării solidare a concluziilor utile care fac posibil ceea ce este necesar. Ea presupune nu doar un efort de imaginaţie ori de voinţă a clasei politice, ci şi încurajarea exercitării de către cetăţeni a drepturilor lor şi asumarea responsabilităţilor corelative atât la nivel decizional, cât şi pe plan individual.

Prin urmare, îmi este greu să înţeleg cum unii membri ai opoziţiei au crezut că au o minge la fileu pe care pot s-o valorifice atunci când această hotărâre în cazul Pantea a fost pronunţată săptămâna trecută.

Eu cred că ţine de responsabilitatea noastră, a tuturor, să constituim un colectiv de evaluare, colectiv parlamentar de evaluare a impactului legislaţiei europene în dreptul intern, să încurajăm judecătorii şi toate autorităţile publice din România să aplice în mod efectiv Convenţia în dreptul intern, pentru ca aceasta, aşa cum spunea deseori Curtea de la Strasbourg conţine nu doar drepturi teoretice şi iluzorii, ci concrete şi efective.

De aceea, dintr-o asemenea perspectivă, eu cred că ar trebui să analizăm asemenea situaţie şi să conştientizăm cuvintele lui Jean Monet, unul din părinţii fondatori ai construcţei europene de astăzi, care sunt semnificative şi în aceste împrejurări: "Instituţiile sunt mai importante decât oamenii, însă numai oamenii, atunci când au forţa, pot să transforme şi să îmbogăţească lucrurile pe care instituţiile le transmit apoi generaţiilor succesive".

De aceea, apelul meu este un apel la solidaritate şi la responsabilitate în legătură cu aplicarea efectivă a normelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern.

Fără îndoială, că nu Parlamentul are vreo vină. Fără îndoială că s-a făcut reformă, dar este de asemenea cert că niciodată nu este suficient în condiţiile în care ne aflăm într-un ritm alert, într-un proces de reformă normativă şi instituţională, pentru a recupera întârzierile nepermise care, iată, s-au produs, dar care sunt necesar a fi recuperate, având în vedere 2007, reperul nostru pentru integrare efectivă în Uniunea Europeană.

Închei aici, invitându-vă la responsabilitate şi la solidaritate pentru o problemă esenţială pentru societatea românească, pentru că este uşor să critici, să acuzi, este mai greu însă să construieşti, să munceşti împreună în mod solidar şi responsabil.

Mulţumesc.