Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Alexandru Raj Tunaru. Va urma domnul Nicolae Vasilescu.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Voi aborda în declaraţia mea politică trei probleme care par diferite ca speţă, dar care au ceva în comun - imaginea României în mileniul III.

Prima problemă pe care o supun atenţiei dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi, este una incredibilă, dar, din păcate, foarte adevărată. Este vorba de pensiile de mizerie care mai sunt în România secolului XXI, în special cele acordate foştilor salariaţi din agricultură, care, în multe cazuri, se scriu din maximum patru sau chiar din trei cifre, adică pensii mai mici de 100 de mii de lei sau chiar de râsul curcilor - mai mici decât cea mai mică monedă românească, cea de 500 de lei.

Un caz din multe altele a fost descris cu lux de amănunte de presa scrisă: cum un ţăran fără nici un fel de venit primeşte o pensie de urmaş de numai 400 de lei. Practic, el nu poate primi această pensie deoarece nu există monedă pentru a efectua plata, decât în cazul în care statul român dă dovadă de multă generozitate şi îi dă şpagă pensionarului din comuna Cladova 100 de lei.

"Oare nu ar trebui să ştergem cu buretele o formulă de calcul a pensiilor care este greoaie şi foarte complicată?" Citez din răspunsul primit de la doamna ministru al muncii la întrebarea unui coleg de grup parlamentar referitoare la pensii diferite pentru doi oameni care au muncit în acelaşi loc şi care au aceeaşi vechime. "Şi să acordăm pensii după o formulă nouă şi simplă, care să înceapă de la coşul zilnic şi să fie suplimentată în funcţie de costul taxelor localităţii în care îşi are domiciliul acea persoană, şi mă refer aici la plata utilităţilor care sunt diferite în capitala Bucureşti faţă de celelalte oraşe din provincie sau de sate?

În acest caz, ar exista cinci-şase categorii de pensii, dar nici una să nu fie mai mică decât valoarea coşului zilnic ori 30 de zile ale lunii".

Stimaţi colegi,

Domnilor guvernanţi,

Să rezolvăm această anomalie a secolului XXI înainte să intrăm în Uniunea Europeană cu pensii de câteva mii de lei, care nu ajung nici măcar pentru cumpărarea unei hârtii igienice.

O altă problemă ce trebuie rezolvată urgent este problema turismului românesc.

Am rămas stupefiat când am aflat din mass-media, cu ocazia vizitei preşedintelui României în Franţa, că Oficiul pentru Turism al României din Paris nu are decât un singur angajat, care nu face altceva decât să răspundă la telefon.

Îmi aduc aminte de anii '80, şi cred că şi dumneavoastră la fel, când litoralul românesc era invadat de turişti. Francezii veneau la noi vara pentru plajă, iar toamna şi primăvara pentru vestitele sanatorii balneare, în special la cele din Mangalia.

Pe lângă aceştia, ne mai vizitau foarte mulţi scandinavi, polonezi, ruşi, dar şi israelieni şi arabi.

Nu înţeleg cum după 1989, când turismul trebuia să fie ramura numărul 2, după agricultură, pentru bugetul României, am ajuns într-o situaţie dezastruoasă la acest capitol.

De exemplu, dacă egiptenii, care nu au decât Marea Roşie şi un singur fluviu, Nilul, atrag un număr năucitor de turişti, nu înţeleg de ce la noi turiştii mai sus-menţionaţi nu ne mai vizitează, în situaţia în care avem Marea Neagră, fluviul Dunărea, Delta Dunării, numită într-un interviu mai vechi "găina care face ouă de aur", dar şi alt mare şi real potenţial - turismul religios - atât de variat, de la Bucovina şi până în Oltenia, turismul sportiv şi de vânătoare şi, nu în ultimul rând, turismul istoric.

Ar trebui să scriu un roman în care să enumăr toate obiectivele turistice româneşti, iar noi avem, în ţara cu cel mai mare număr de potenţiali turişti pentru România, adică în Franţa, un oficiu de turism cu un singur angajat.

Nu ştim sau nu vrem să folosim această "Grădină a lui Isus", cum este numită într-un vechi proverb ţara noastră.

Cum vrem să creştem nivelul de trai dacă nu folosim acest potenţial la maximum, care, alături de agricultură şi zootehnie, ar trebui să aducă sumele cele mai importante în formarea p.i.b.-ului?

Dacă o să-mi răspundeţi că nu avem bani pentru oficii de turism cu mulţi angajaţi în alte ţări, care să promoveze turismul românesc într-un mod agresiv, eu vă spun, domnilor guvernanţi, că vă scumpiţi la tărâţe şi vă ieftiniţi la mălai, ca să rămânem în zona proverbelor româneşti. Şi încă un proverb: aşa ambasadori, aşa imagine şi promovare a României.

Ultima problemă pe care o voi aduce astăzi la cunoştinţa dumneavoastră, domnilor colegi, dar în special Executivului şi autorităţilor locale, indiferent de culoarea politică, este legată de ţăranul român, mai bine zis de igiena şi sănătatea ţăranului român. Am colindat multe sate din mai toate regiunile româneşti şi am rămas de fiecare dată cu un gust amar de viaţa pe care o duc aceşti oameni, de la copii şi până la bătrâni. Majoritatea o duc rău din punct de vedere al nivelului de trai.

În funcţie de regiunea geografică, să vă dau un exemplu: ardelenii o duc ceva mai bine decât oltenii, dar tuturor le lipsesc, aproape cu desăvârşire, două servicii - serviciile stomatologice şi băile comunale. Vă spun cu mâna pe inimă că, din cei cu care am stat de vorbă, de la elevi până la pensionari, nu am văzut pe cineva care să nu aibă cel puţin o carie, iar la cei peste 40 de ani dinţii lipsesc în proporţie aritmetică cu înaintarea în vârstă, până la dispariţia lor totală. Din cultura mea generală, ştiu că bolile dentare sunt catalogate ca al treilea flagel mondial, după bolile de inimă şi cele de cancer. De asemenea, i-am întrebat pe aceşti oameni ai satului de câte ori îşi fac baie pe săptămână. Majoritatea mi-au spus că nu au posibilităţi, iar satele mai izolate, mă refer la cele fără drum asfaltat sau fără cale ferată, o duc foarte greu şi mulţi dintre ei nu fac baie decât de Crăciun şi de Paşte, şi atunci în condiţii primitive.

Cred că, pentru mulţi dintre dumneavoastră, domnilor colegi, în special cei care aţi trăit copilăria la ţară, aceste probleme nu vă sunt străine, dar sunt sigur că mulţi dintre politicieni nu mă cred sau nici cel puţin nu-şi imaginează că spusele mele pot fi adevărate.

În atare situaţie, când vrem să intrăm în lumea civilizată, ar fi timpul să încercăm să remediem şi aceste probleme de nivel primitiv care generalizează satele româneşti. Ca soluţii, pentru că e uşor să critici sau să arăţi cu degetul şi e foarte greu să faci sau măcar să dai o soluţie, eu cred că trebuie înfiinţate puncte stomatologice fixe ori mobile, adică maşini-laborator care să ajungă măcar o zi pe săptămână în acele sate izolate şi înfiinţarea de urgenţă sau reînfiinţarea, acolo unde este cazul, a băilor comunale.

Domnilor colegi,

Este un an electoral şi decât să-i amăgim pe oameni cu 1 litru de ulei, 1 kg de zahăr ori cu plase colorate, pixuri, brichete şi calendare, să facem la sate, după posibilităţile fiecărui partid sau candidat, o baie comunală sau un punct stomatologic, măcar de tratat şi plombat cariile dentare. Vă garantez că efectul va fi mult mai mare, iar efectele sociale, în special gradul de dificultate şi rezistenţa organismului la boli a locuitorilor satelor româneşti vor fi mult mai ridicate.

Hai să facem o campanie electorală în care sloganul să fie: "fapte, nu vorbe".

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.