Radu Liviu Bara
Radu Liviu Bara

Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2004

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.13 Radu Liviu Bara - declaraţie politică cu titlul "Acuzele unui diletant politic";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul domnului deputat Liviu Bara.

Va urma doamna deputat Leonida Lari Iorga.

Parlamentarii Dan Coriolan Simedru, Alexandru Pereş şi Viorel Coifan au depus la secretariat declaraţia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul intervenţiei mele politice este: "Acuzele unui diletant politic".

Realizând, spre sfârşitul mandatului său, că a fi preşedinte al României reprezintă o pălărie prea mare pentru domnia sa, domnul Constantinescu Emil, declarându-se "scârbit de această politică a României", şi-a acordat singur "cartonaşul roşu", ieşind pe uşa din dos din viaţa politică.

După ce a stat o perioadă pe banca de rezerve politice, s-a gândit să-şi publice memoriile, înscrise apoi în mai multe volume, cântărind circa 10 kg. Văzând că memoriile sale nu reprezintă interes pentru nimeni, preţul volumelor scăzând vertiginos, s-a hotărât să reintre în viaţa politică.

Învăţat să fie şef, şi-a adunat "acoliţii" şi a înfiinţat o formaţiune politică "de lift", cu denumirea "Acţiunea Populară". Pentru că nici aşa nu l-a băgat nimeni în seamă, s-a hotărât să creeze evenimente, situaţie în care, într-o conferinţă de presă, acuză Guvernul în 9 puncte, nici unul credibil.

Aşadar, acuză Guvernul de incompetenţă, uitând că guvernele Victor Ciorbea, Vasile sau Isărescu au numit în funcţia de ministru al agriculturii un inginer electronist care, într-o emisiune televizată, a dovedit că nu ştie câţi metri pătraţi are un hectar; ministrul de externe, un aşa-zis om de cultură; ca miniştri ai privatizării doi diletanţi, care au distrus tot ce era mai bun în economia naţională; ca ministrul al telecomunicaţiilor, un om care a vândut pe nimic ROMTELECOM-ul, afacere considerată şi astăzi "un mare tun". Exemplele pot continua, dar mă opresc aici.

Domnul Constantinescu acuză Guvernul de imixtiune în justiţie, în condiţiile în care, de curând, într-un interviu luat generalului Stănculescu, acesta precizează că unul din motivele sinuciderii soţiei sale a fost tenacitatea cu care preşedintele, prin fostul procuror general Moisescu, a urmărit condamnarea sa, acesta din urmă murind cu conştiinţa împăcată că a îndeplinit întocmai ordinele fostului preşedinte.

O altă acuză este "acapararea administraţiei publice de către acoliţii PSD", uitând că, imediat după câştigarea alegerilor, colegii domnului fost preşedinte au procedat la demiterea unor importanţi directori din serviciile descentralizate din toată ţara, ba chiar au fost scoşi din funcţii tehnicieni, maiştri, electricieni, profesori, contabili şi alţi oameni, pentru singura vină de a fi membri PDSR, cum se numea partidul la acea dată.

O altă acuză este sărăcia populaţiei prin măsurile antipopulare luate de Guvernul Năstase. Într-o intervenţie televizată în anul 1999, domnul fost preşedinte se plângea că populaţia este săracă pentru că: "românii sunt nişte tenii care devorează 225 litri lapte, 38 kg carne, 307 kg cartofi, 85 litri ulei comestibil, 201 pâini şi 60 de ouă, toate într-un an". Că, acum, situaţia e cu totul alta, domnul fost preşedinte nu mai precizează.

Ca o încununare a tuturor acuzaţiilor pe care le-a adus partidului de guvernământ, domnul Constantinescu spune că "singura soluţie este ca primu-ministrul să-şi dea demisia, pentru a se permite formarea unui Guvern format din personalităţi independente, care să-şi asume cu adevărat sarcinile urgente ale procesului de integrare europeană, fără să fie preocupaţi de obiective electorale".

Evident, noi îi mulţumim domnului fost preşedinte pentru grija pe care o poartă poporului român, dar nu putem să nu ne întrebăm de ce nu a avut grijă şi când era la putere.

Aşa cum spuneam, fostul preşedinte s-a dorit a fi o personalitate cu un orgoliu mult peste al altora, principala sa preocupare fiind aceea de a sparge clişeele prestaţiei unui şef al statului. Dar el a fost şi este un om slab, amintindu-ne cu toţii de apariţiile sale la televizor în direct, la ore de vârf, pentru a ne împărtăşi ale sale convingeri politice.

Dar asta ne amintim noi despre domnia - sa, pentru că suntem cârcotaşi, nu-i aşa?

Ia să vedem, însă, ce îşi amintesc foştii săi colaboratori:

Radu Vasile: "Constantinescu nu a fost bărbat de stat, şi nici măcar om politic nu a fost. Lipsit de o viziune politică proprie şi neavând un partid în a cărei ideologie să creadă, măcar de ochii lumii, el a fost un simplu politician, atâta tot. Singurul partid asupra căruia a avut o influenţă reală, PNŢCD, a fost distrus în urma acestei influenţe malefice. Constantinescu dădea dovadă de o nesiguranţă incredibilă când era să ia decizii, azi spunând una şi, peste câteva zile, revenind senin asupra măsurilor luate".

Valerian Stan: "Bazaconiile lui Emil Constantinescu sunt prea flagrante, şi dânsul este prea discreditat ca să merite un răspuns".

Vasile Lupu: "Emil Constantinescu, în criză de imagine, îşi caută duşmani în cei care l-au lansat la preşedinţie. Eu am o mare vină pentru eşecul lui, pentru că am organizat şi am condus campania electorală în judeţele Iaşi, Suceava, Vaslui şi Neamţ. I-am cerut de mai multe ori să-l oprească pe Ioan Avram Mureşan de la furat şi, după ce mă aproba în discuţiile avute, mergea la partid şi le cerea acestora să mă elimine din partid".

Victor Ciorbea: "De calitatea de negociator am dat dovadă mai mult ca oricine, mai ales cât am fost lider sindical. Că nu m-am pretat la bizanteriile şi jocurile de culise propuse de domnul Constantinescu, este altceva".

În rest, să auzim numai de bine. Mulţumesc.