Ovidiu Victor Ganţ
Ovidiu Victor Ganţ

Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.6/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Ovidiu Victor Ganţ - intervenţie având ca subiect "Sibiu - capitală culturală europeană 2007";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ovidiu Ganţ. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

"Sibiu - capitală culturală europeană 2007"

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Recent, în Comisia de cultură a Parlamentului European s-a discutat pe marginea unui document al Comisiei Europene privitor la modul în care pe viitor se va decide Proiectul "Capitale culturale ale Europei".

Acest document conţine şi o succesiune în care ţările membre vor organiza acest eveniment, începând cu 2009, în tandem: un membru vechi împreună cu unul nou. Prima pereche este Austria şi Lituania (oraşele Linz şi Vilnius).

După ce această succesiune a fost stabilită, s-a pus problema României şi Bulgariei, adică, undeva, prin 2019! Am avut şansa extraordinară ca Luxemburgul să propună acest parteneriat Sibiului pentru 2007, Bulgaria rămânând pentru 2019.

Practic, Sibiul este primul oraş, iar România prima ţară est-europeană care se bucură de acest privilegiu. Suntem deschizătorii de drum şi deci ne revine o responsabilitate enormă. Când spun aceasta, mă refer atât la sibieni, administraţia municipiului, cât şi la România, în ansamblu.

Proiectul trebuie să fie o reuşită, pentru a arăta Uniunii Europene că noul membru, România, ştie să gestioneze proiecte europene la fel de bine ca şi ceilalţi membri, evidenţiindu-se prin cultura proprie, de care trebuie să fim mîndri.

Un astfel de succes necesită un efort naţional. Mulţumim deci tuturor acelora care, până în prezent, au avut o contribuţie concretă la Proiectul "Sibiu - Capitală culturală europeană 2007": Parlamentul României, Guvernul României, organizaţii neguvernamentale, parteneri externi, ambasade ale unor ţări membre ale Uniunii Europene, rugându-i totodată să-şi intensifice eforturile de susţinere.

Totodată, este de datoria noastră să găsim noi parteneri în realizarea proiectului. Avem nevoie de o campanie profesionistă de promovare externă, la care mă voi asocia, în calitate de deputat de Sibiu şi de observator la Parlamentul European, pe întreg parcursul anului 2006.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.