Parliamentary debates

Domnul Bogdan Olteanu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Petre Tărniceru. Nu este.

Da, doamna deputat.

Doamna Gabriela Creţu:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

După cum ştiţi, din când în când, nu mă pot abţine să nu-mi exprim public regretul că imnul naţional nu este cântat în fiecare dimineaţă în această incintă.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Unitatea contrariilor". Titlul mi-a fost sugerat de unitatea opiniilor celor două extreme ale sălii noastre la un moment dat.

Stimaţi colegi,

După cum ştiţi, activitatea simultană în Parlamentul Român şi cel European mă obligă să fac comparaţii, pe care aş fi dorit să nu le fac, şi să-mi pun întrebări care n-ar trebui să fie formulate în Parlamentul României.

Mă întreb, de exemplu, dacă ştim cu toţii la ce Europă aderăm. Tratatul de la Maastricht, la art.2 stabileşte egalitatea între femei şi bărbaţi drept principiu şi misiune a Uniunii Europene, care este înfiinţată la art.1.

Tratatul de la Amsterdam sporeşte atribuţiile Uniunii Europene în privinţa asigurării egalităţii de gen şi prevede introducerea genului, ca aspect obligatoriu, în elaborarea politicilor statelor membre, ceea ce numim gender mainstreaming.

Drept urmare, Comisia Europeană a impus ca regulă de constituire a fiecărui grup de lucru principiul reprezentării echilibrate, ceea ce înseamnă 40% fiecare gen, şi obligă statele membre la colectarea datelor statistice segregate pe secte în toate domeniile, în vederea evitării efectelor discriminatorii ale politicilor publice.

Cel mai recent Consiliu European, cel din 24 martie 2006, a adoptat pactul pentru egalitate între femei şi bărbaţi - Gender Pact - drept document oficial al Uniunii Europene, ca urmare obligatoriu pentru toate statele membre.

Vă întrebaţi, probabil, de ce ţin această lecţie de la tribuna Parlamentului? Cu certitudine că ea a fost determinată de ceea ce se întâmplă în politica românească în ultima vreme şi nu se mai întâmplă nicăieri altundeva.

Nu m-a provocat, însă, cum unii dintre dumneavoastră v-aţi putea închipui, naivitatea cu care un om politic descria mecanismele de promovare pe care unii colegi le-ar prefera, ele fiind bazate pe principiul "dacă tot trebuie să le acceptăm pe femei, atunci să fie prin noi înşine, nu prin ele însele".

Un lucru mult mai grav m-a adus în faţa dumneavoastră. Am citit, şi nu doar eu, ci mulţi cetăţeni şi cetăţene ale României, stenograma şedinţei noastre din 5 aprilie a.c. referitoare la dezbaterile privind înfiinţarea Comisiei de cod electoral.

Codul electoral ar trebui să reglementeze aspecte privind alegătorii, candidaţii, aleşii, relaţiile dintre ei, comportamentul pe care aceştia ar trebui să-l adopte, folosirea fondurilor publice pentru finanţarea acestora şi a asociaţiilor pe care ei le fac în scop electoral, adică partidele politice.

Codul electoral deci vorbeşte despre electorat, care este alcătuit în proporţii relativ egale, din femei, 52%, şi bărbaţi, 48%, despre aleşi care sunt la nivel de consilii locale 3% femei, şi 97% bărbaţi, la nivel de Parlament 10,6 femei şi 89,4 bărbaţi; la nivel de preşedinţii de consilii judeţene 0% femei şi 100% bărbaţi.

Datele acestea descriu România, stimaţi colegi, nu Arabia Saudită, că este singura ţară care mi-a venit în minte, întrucât regimul post-taliban din Afganistan are 28% femei în Parlament.

Citind stenograma m-am întrebat dacă toţi am citit măcar Constituţia României, care chiar dacă ne aflăm undeva prin Neanderthal, prevede - la art.4 alin.2 - că România este ţara tuturor cetăţenilor, indiferent de sex; la art.16 alin.3, că funcţiile sunt deschise în egală măsură şi femeilor şi bărbaţilor şi că statul garantează acest lucru; la art.36 alin.1 stabileşte condiţiile pentru vot; iar la alin.2 nu include femeile printre cei excluşi de la drepturile electorale; la art.37, de asemenea, le permite dreptul de a fi alese.

În această situaţie, din poziţia de preşedinte de şedinţă, pe care o ocupa vremelnic, un coleg de Cameră se întreba care este raţiunea de a fi a Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, "care voia să se bage în seamă" şi refuză până şi exprimarea, fără drept de vot, în Comisia de cod electoral, a poziţiei şi intereselor a peste jumătate din populaţia României. Din extrema cealaltă a politicii, un coleg - căruia i-am apreciat totdeauna logica impecabilă - se apucă de făcut sofisme inacceptabile, în acelaşi sens.

Existenţa unor asemenea întrebări, stimaţi colegi, şi poziţii sunt o raţiune suficientă ca noi să înfiinţăm o adevărată Comisie de egalitate, care să fie formată din toţi cei care, măcar şi în sens formal, vor să salveze imaginea clasei politice româneşti, care evident nu este dispusă să trateze femeile ca parteneri politici reali. Şi atunci mă întreb: în ceea ce priveşte codul electoral, trebuie să credem că vreţi să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic?!

Au aflat unii dintre colegii noştri că există o corelaţie inversă, dovedită statistic, între ponderea femeilor în Parlament şi nivelul corupţiei din ţara respectivă, şi nu le place acest lucru?!

Şi, de asemenea, îmi mai pun o singură întrebare: mă întreb dacă domnul vicepreşedinte al Camerei, la care mă refeream anterior, dacă domnului vicepreşedinte i-a trecut prin cap o soluţie juridică pentru problema prezenţei femeilor în politică, şi anume lustraţia.

Lustraţi-ne, stimaţi colegi! Noi nu vom mai fi obligate să ascultăm comentarii care trec în derizoriu poziţiile şi interesele femeilor, de la tribuna Parlamentului, iar dumneavoastră scăpaţi de noi. Dar mă tem că poziţia corectă în respectul electoratului, care a fost adoptată de unii colegi social-democraţi sau de senatorul Eckstein, în şedinţa la care mă refeream, nu ar fi suficientă pentru ca această lege să fie respinsă.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.