Parliamentary debates

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat, aţi aşteptat cu multă răbdare, aşa că trebuie răsplătită şi tenacitatea.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi: "Ca la noi la nimeni: suspendat numai pe hârtie"

Oriunde în lume şi în orice domeniu de activitate, suspendarea cuiva este ca un fel de pedeapsă. O perioadă când acel cineva nu mai beneficiază de avantajele funcţiei. Când devine un om obişnuit, care se deplasează cu metroul şi nu cu maşina de serviciu, care locuieşte la el acasă şi nu într-o locuinţă de protocol, care se gândeşte la propriile greşeli şi nu la cum să facă să mai greşească din nou. Suspendarea ar trebui să fie ca un concediu fără plată, nu ca un concediu de odihnă, cu leafa plătită integral, cu beneficii şi bonusuri de vacanţă.

Acolo unde există o tradiţie şi o practică instituţională bine consolidate, cel suspendat nu are, în niciun fel, posibilitatea să influenţeze luarea unei decizii în ceea ce îl priveşte. Nu stă de vorbă cu factorii decidenţi, nu se lansează în tirade pro domo, nu pune la cale stratageme, nu împroaşcă cu noroi şi nu inventează scenarii elucubrante, menite să explice vinovăţia tuturor şi a oricui altcuiva în afară de sine însuşi.

Ce constatăm noi, la aproape trei săptămâni de când preşedintele României a fost suspendat de Parlament, printr-un vot cu o largă majoritate?

Că Traian Băsescu a schimbat doar locul unde i se deschide uşa dimineaţa, după ce pleacă din aceeaşi vilă de protocol, unde continuă să locuiască fără chirie. Că foloseşte cu nonşalanţă aproape toată logistica pusă la dispoziţie unui preşedinte în exerciţiu, cu toate că nu mai desfăşoară activitatea din fişa postului. Că zboară în Spania cu avion al flotilei prezidenţiale, însoţit de un întreg alai, în loc să îşi cumpere un bilet obişnuit, de la o agenţie obişnuită. Că îşi face campanie electorală prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea resurselor administraţiei publice locale. Că pozează în victimă şi că cere mandat de la cei care îl vor susţine la referendum, să încerce să distrugă până la capăt sistemul democratic din România. Că insultă şi jigneşte mai mult chiar decât înainte de suspendare.

Este limpede că, asemenea altor instrumente democratice a căror utilizare este lăsată la voia întâmplării, suspendarea a devenit, la noi, un fel de premiu acordat celui care, astfel, îşi croieşte din ea un fel de rampă de relansare. Poate ar trebui să ne gândim, o dată în plus, dacă avem, cu adevărat, nevoie de asemenea experienţe halucinante şi dacă nu se impune, de fapt, regândirea instituţiei prezidenţiale, în aşa fel încât nici alegerea preşedintelui şi nici demiterea lui să nu mai fie posibile prin spectacole groteşti, de factură îndoielnică.

Una din modificările esenţiale în Constituţia României trebuie să prevadă alegerea preşedintelui nu prin vot universal, ci prin votul Parlamentului, iar demiterea acestuia să se facă, pe cale de consecinţă, într-o singură etapă, fără suspendare, tot prin votul Parlamentului.

Nu putem avea un preşedinte cu prerogative constituţionale de înalt funcţionar şi nimic mai mult, dar care să aibă la fel de multă legitimitate populară cât instituţia Parlamentului şi tot atâta putere cât Guvernul votat de Parlament.

Trebuie să hotărâm care este locul fiecărei instituţii în ecuaţia puterii la vârf. Altfel, nu va fi niciodată pace sub măslini, iar ţara va fi blocată, periodic, de spectacolul unor permanente confruntări, nu pentru putere, ci pentru delimitarea unor teritorii insuficient delimitate în Constituţia de acum.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.