|
Domnul Mihai Dumitriu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Educaţia este strivită de imixtiunea politicului". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deşi partidele diferă mai mult sau mai puţin doctrinar şi programatic, odată ajunse la putere se comportă identic, tratând învăţământul ca pe o cenuşăreasă sau ca pe a cincea roată la căruţă. Ministeriabilii noştri parcă ar trăi un timp al întemeietorilor, crezând că istoria începe şi se termină cu ei, demolând opera predecesorilor, iar în paralel iau diverse decizii şi propun diferite experimente care ne menţin într-un veşnic interimat, şi care lasă în urmă un serios tribut de imagine. Niciunul nu s-a încumetat să cureţe "grajdurile din Augias", restaurând normalitatea în învăţământ. Din păcate, la un an de la aderarea României în Uniunea Europeană, învăţământul românesc se confruntă cu vechi şi serioase probleme, cum ar fi: subfinanţarea cronică, centralizarea excesivă, imixtiunea puternică a politicului, deficitul major de management, deficit manifestat în principal sub forma lipsei de responsabilitate. Reconstrucţia sistemului de învăţământ este departe de a crea eficienţă, atât timp cât educaţia este domeniu prioritar numai în disputele politice dintre Preşedinţie, Guvern şi partidele politice. Traian Băsescu, după trei ani de mandat la Cotroceni, şi după eşecul înregistrat la referendumul pentru votul uninominal în două tururi prin care a dorit să arate adversarilor săi politici, parlamentarilor şi guvernanţilor, că tot ceea ce vrea domnia sa vrea şi poporul, şi-a adus aminte că educaţia este o problemă de interes naţional. Unghiuţele miniştrilor şi secretarilor de stat ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, după 2004, nominalizaţi de preşedintele Traian Băsescu, de ce nu au scrijelit o strategie a învăţământului românesc pentru cel puţin 10 ani? O strategie pentru învăţământ care să revoluţioneze structura, programele, manualele, profesionalizările, şi care să-l facă compatibil cu cerinţele societăţii capitaliste din România de azi şi cu solicitările pe piaţa muncii din ţările Uniunii Europene. O astfel de strategie a învăţământului pe termen mediu şi lung a fost propusă de ministrul Ecaterina Andronescu în anii 2002 - 2004, la care partidele de atunci din opoziţie nu au subscris. După acapararea puterii de către cei din Alianţa "D.A.", conducerea Ministerului Educaţiei, guvernanţii portocalii, preşedintele Traian Băsescu aduc critici şcolii, apelând de mai multe ori la datele evaluării calităţii învăţământului românesc, realizată de o fundaţie britanică, evaluare privind însuşirea scrisului şi cititului de către elevi. În urma acestei evaluări, România se situează printre ultimele locuri în Europa. Din nefericire, această evaluare, coordonată de anumite persoane cu funcţii de răspundere din Ministerul Educaţiei, a fost orientată spre acele unităţi şcolare care nu asigurau condiţii materiale şi umane corespunzătore desfăşurării unui învăţământ normal, de calitate. Au fost selectate acele şcoli unde activitatea didactică era desfăşurată de cadre didactice necalificate, iar copiii proveneau din familii foarte sărace. Din păcate, astfel de unităţi - puţine la număr - există şi astăzi şi produc "rebuturi", dar ele nu reprezintă unităţi etalon ale învăţământului românesc. Cine a avut interes să umilească şi să denigreze şcoala românească? Stimaţi colegi, după cum ştiţi, în aceste zile cunoştinţele elevilor de la clasele a VII-a şi a VIII-a, la disciplinele limba maternă, limba română, matematică, istorie sau geografie sunt evaluate prin tezele cu subiect unic. Aceste teze, introduse de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, impuse tuturor elevilor, sunt o problemă spinoasă pentru învăţământul românesc şi sunt privite critic de către cadrele didactice, de părinţi, de elevi, de metodişti, pedagogi şi psihologi. Şi-a pus cineva întrebarea dacă această formă de evaluare este obiectivă, reflectă corect volumul şi calitatea cunoştinţelor însuşite de elevi? În primul rând, aceste teze având statut de teze semestriale trebuie să se desfăşoare pe durata unei ore, conform principiilor pedagogice, psihologice şi metodice ale învăţământului, deoarece elevul de 10 - 14 ani nu are antrenament de a se concentra, de a rezista psihic şi fizic unui efort intelectual pe durata a două ore. În al doilea rând, având statut de teză semestrială, subiectele trebuie elaborate numai din materia semestrului respectiv, şi nicidecum din materia anilor anteriori, încălcându-se grav prevederile legale privind regimul de teză semestrială. De asemenea, subiectele elaborate depăşesc programa clasei, sunt stufoase şi nu permit rezolvarea completă în cele două ore. În al treilea rând, aceste teze cu subiect unic înlocuiesc fostele teste naţionale, pe care le susţineau absolvenţii claselor a VIII-a, iar media notelor obţinute reprezenta jumătate din media de admitere la liceu sau şcoala de arte şi meserii - până anul şcolar trecut. Pentru anul şcolar 2008 - 2009, media de admitere este media aritmetică dintre media de absolvire a claselor V - VIII şi a mediei notelor obţinute la tezele cu subiect unic. Deci, cu notele de la tezele cu subiect unic se calculează atât media semestrială, cât şi media de admitere. Dacă un elev ia nota 4 (patru) la o teză, cu acest 4 (patru) se calculează media semestrială la disciplina respectivă, şi tot acest 4 (patru) este adunat şi la obţinerea mediei de la tezele cu subiect unic, care reprezintă jumătate din media de admitere. Practic, elevul este penalizat de două ori cu aceeaşi notă. Chiar dacă între timp elevul îşi elimină golurile din pregătire, nota care ar obţine-o nu mai poate influenţa media tezelor cu subiect unic, implicit media de admitere. Cine este interesat de a crea tensiuni între şcoală şi părinţi, între cadrele didactice şi elevi? Invit conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să reanalizeze tezele cu subiect unic, în contextul respectării particularităţilor de vârstă ale elevilor şi principiilor pedagogice, psihologice şi metodice ale învăţământului. De asemenea, sugerez Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ca tezele cu subiect unic să nu aibă statut de teză semestrială. Vă mulţumesc.
|