Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, ca să respectăm ordinea stabilită de grup, domnul Ioan Munteanu. Nu este în sală.

Domnul Tudor Ciuhodaru? Nu este.

Domnul Costică Macaleţi?

Domnul Zgonea Valeriu Ştefan. Nu este.

Domnul Iuliu Nosa.

Domnul deputat Victor Surdu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Raul Victor Surdu-Soreanu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mulţi români au motive să fie trişti în perioada pe care o parcurgem, din diferite motive.

Sunt şi eu trist şi, totuşi, optimist.

Multe au fost bucuriile şi dramele care s-au abătut asupra românilor şi a minorităţilor care trăiesc pe meleagurile vechii Dacii. Istoria ne învaţă că au fost perioade grele şi înainte şi după primul şi după al doilea război mondial, dar şi în timpul comunismului. Revoluţia a schimbat din nou destinul nostru, numai că ceea ce a urmat, în multe domenii, a depăşit orice scenariu de film. Viaţa bate filmul.

Am fost martorii unor momente inexplicabile, şocante în primăvara anului 1990, când eram şi parlamentar şi ministru, când, odată cu topirea zăpezilor, românii şi maghiarii au început să nu mai încapă în albia minoră şi majoră a culturii Văii Mureşului. S-au mediatizat atunci multe manifestări de vrajbă şi cruzime, s-au pierdut vieţi omeneşti.

Însă, zilele trecute, tot prin mass-media şi cu ajutorul mass-media, o tragedie a scos la iveală obişnuitul oamenilor în firescul lor; aceiaşi oameni, români şi maghiari, au redescoperit simbioza umană, esenţa spiritului lor nealterat.

Solidaritatea umană nu a cunoscut încă demonetizarea; în momente de mare cumpănă, semenii se adună laolaltă, se susţin, se completează, pun umărul şi sufletul necondiţionat şi fără rezerve. Nu cred că am mai văzut laolaltă atâtea inimi zguduite de plâns şi atâţia ochi în lacrimi. Dispariţia violentă a tânărului sportiv Marian Cozma a determinat atâţia oameni să manifeste împotriva răului, într-o lume viciată şi cotropită de rău, deşi cu toţii ne dorim o lume mai bună pentru copiii noştri. Această dramă a unit deopotrivă în suferinţă maghiarii şi românii.

Sunt de acord şi mă fac purtătorul de cuvânt al multor persoane (care comentează de ani de zile şi mai ales în ultimele zile), cu pregătire şi educaţie diferită, împreună cu care am ajuns la concluzia că numai nişte minţi înfierbântate au încercat şi mai încearcă încă să învrăjbească pe maghiari împotriva românilor şi invers.

Este, oare, nevoie de asemenea drame ca să constatăm cât de asemănători suntem, cât de legaţi suntem în sentimente şi atitudini, sau că putem să ne manifestăm în pace?

Deci, vin şi întreb: unde este adevărul? De partea celor care ne învrăjbesc, mai recent şi cu reconstrucţia unei biserici dintr-o zonă majoritar maghiară pentru ortodocşii români, sau de partea celor care îşi dau mâna, care se îmbrăţişează din tot sufletul, convieţuind paşnic de o viaţă, iar faptul că sunt maghiari sau români, pentru ei chiar nu mai contează.

Cred în triumful raţiunii asupra violenţei.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat Victor Surdu.