|
Daţi-mi voie ca, înainte de a-i da cuvântul domnului Florin Ţurcanu de la Partidul Naţional Liberal, să vă citesc lista colegilor care au depus în scris: domnul Ioan Ţintean şi domnul Ionuţ Stroe, de la acelaşi Partid Naţional Liberal; domnul Mircea Grosaru de la minorităţile naţionale; domnul deputat Mircea Irimescu, deputat independent; domnul Samoil Vîlcu, domnul Uricec Eugen Constantin şi domnul Corneliu Olar, de la Partidul Democrat Liberal; domnii Vasile Mocanu, Filip Georgescu, Ioan Stan, Dorel Covaci, Ion Dumitru, Neculai Răţoi, doamna Manuela Mitrea, doamna Oana Niculescu-Mizil şi domnul Aurel Vlădoiu, din partea Partidului Social Democrat. Are cuvântul domnul Florin Ţurcanu, din partea Partidului Naţional Liberal. Domnul Cornel Ghiţă se pregăteşte din partea Partidului Democrat Liberal.
|
|
Domnul Florin Ţurcanu: Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică se intitulează "A fi parlamentar în România". Stimaţi colegi, Acum aproximativ doi ani, în urma alegerilor parlamentare din toamna anului 2008, am câştigat detaşat un colegiu preponderent agrar, fiind preferatul oamenilor simpli din zonă, oameni pe care mi-am dorit să-i pot ajuta pe parcursul mandatului de deputat. Mi-am dorit ca viaţa omului simplu, locuitor al satului românesc, să se transforme, să capete alte conotaţii, să imprime fiecăruia sentimentul că reprezintă un segment important al societăţii. Am iniţiat în aceşti doi ani de mandat numeroase demersuri menite să uşureze şi să modernizeze viaţa ţăranului român, dar reinstaurarea treptată a regimului fanariot de tip nou şi faptul că ne îndreptăm cu paşi repezi spre revitalizarea regimului ce a încetat, pentru o scurtă perioadă se pare, în 1989, nu a permis ca cei care constituie baza societăţii să primească sprijinul necesar pentru a transforma România din importator de produse agricole şi zootehnice în producător al necesarului zilnic de acest tip de produse şi chiar exportator. Indolenţa celor care conduc România în aceste vremuri depăşeşte orice limită, în condiţiile în care se vede cu ochiul liber că segmentul care ar trebui să fie în prim planul dezvoltării economice a ţării se află în colaps. De fapt cam tot ceea ce-i românesc se află în colaps! E mult mai simplu şi mai profitabil pentru buzunarul unora, să imporţi până şi oul de găină decât să ajuţi şi să susţii ţăranul român să producă şi să comercializeze banalul ou. E mult mai gustoasă carnea adusă din UE pentru comisioane foarte mari care intră nu în vistieria ţării, cum ar fi normal, ci în buzunarul celor care "negociază"! Este mult mai sănătos laptele pasteurizat adus în cisterne din Polonia sau Bulgaria, decât laptele vacilor noastre, lapte pentru care bieţii ţărani primesc câte 5 lei/litru, pe motiv că nu-i conform sau că nu are grăsime sau din alte motive sau interese. Preşedinte, prim-ministru, miniştri, secretari de stat ne spun că ne va fi mai bine după ce ne va fi mai rău, adică să înţelegem că ne va fi mai bine după ce vom distruge tot ce am putea proteja pentru a revigora economia. Să înţelegem că vom renaşte ca Pasărea Phoenix din propria cenuşă, că se va întâmpla o minune şi că în preajma anului 2012, când tagma jefuitorilor urmăreşte să câştige prin furt noi mandate de primari, preşedinţi de consilii judeţene şi parlamentari, va fi mai bine, vor fi bani pentru subvenţii, finanţări şi alte proiecte. Domnilor, bani sunt şi acum, dar nu pentru dezvoltarea societăţii, ci pentru dezvoltarea buzunarelor celor aserviţi puterii. Un exemplu în acest sens este investiţia pe care ministrul Udrea o face în Botoşani, investiţie ce constă într-un parc de distracţie. Fără salarii, fără locuri de muncă şi flămânzi, cu siguranţă botoşănenii se vor distra în parcul dumneavoastră, stimată doamnă. Vă mulţumesc.
|