Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Adoptarea euro, un pas important pentru România, care trebuie tratat cu seriozitate"

Ultima perioadă a fost marcată de o discuţie grăbită şi neargumentată cu privire la aderarea României la Zona euro. Adoptarea monedei europene nu are cum şi de ce să devină un obiectiv politic pentru România. Nu există niciun argument solid care să pună un demers instituţional înaintea interesului economic naţional. Este atât de simplu: dacă până la 1 ianuarie 2015 România nu are o economie suficient de stabilă încât să reziste şocului adoptării euro, atunci nu există niciun motiv să ne grăbim.

Aderarea la Zona euro este o chestiune de ordin tehnic şi ţine de capacitatea economiei de a fi conectată total fluxurilor financiare din Uniunea Europeană, cu beneficii şi riscuri. Beneficiile sunt date de creşterea fluxurilor de bani către România, iar riscurile, de potenţialul speculativ pe care îl creează o astfel e mişcare.

Din punct de vedere social, cel puţin acum, suntem prea săraci pentru a adera la euro. Toate ţările care au făcut acest demers s-au confruntat în primă instanţă cu două fenomene grave din punct de vedere al siguranţei sociale. Pe de o parte, inflaţia, pentru că este evident că schimbul de curs va produce modificări în preţurile diverselor produse, mai degrabă pe plus decât pe minus. Pe de altă parte, diminuarea veniturilor, pentru că e clar că transferul se va face pe minus la majoritatea celor care acum îşi primesc salariile în lei. Adoptarea monedei euro ar putea reprezenta, deci, dincolo de efectele pozitive, un risc social. Iată un motiv pentru care nu trebuie să grăbim momentul când se va face această trecere.

Din punct de vedere bancar, e clar că aderarea la Zona euro ar oferi românilor şansa unor credite mult mai ieftine. Practic, băncile ar deveni atunci simple filiale care să aplice aceleaşi reguli ca în statele băncilor-mamă. Există şi aici riscuri date de ceea ce am văzut în Grecia şi Portugalia, unde costurile de împrumut mici au provocat excedent de cerere în raport cu puterea de absorbţie, prea multe credite pe care populaţia şi guvernele nu au putut să le acopere.

Această declaraţie politică nu se doreşte a fi o analiză împotriva păstrării lui 2015 ca dată a adoptării monedei unice europene. Din contră, consider că data reprezintă o ancoră suplimentară pentru ca guvernele de până atunci să continue reformele necesare atingerii acestui deziderat. Dar, dacă momentul ar fi amânat, nu ar fi nicio tragedie.

Zona euro a fost şi aşa extrem de puternic lovită în perioada crizei economice de incapacitatea unor state să-şi acopere deficitele bugetare asumate. Şi România, dacă ar fi fost în Zona euro, ar fi avut probleme mult mai mari. Imaginaţi-vă numai că Banca Naţională nu ar fi putut să intervină asupra cursului monedei şi astfel să ţină în frâu inflaţia, să găsească cursul corect pentru a nu-i sufoca nici pe cei care au credite în moneda europeană, dar nici pe exportatori, atât de mult dependenţi de o monedă naţională mai slabă. O Românie în Zona euro cu deficit de 7-8-9% ar fi însemnat nu un şomaj de 6-7%, aşa cum am avut noi, ci unul de 20-21%, aşa cum se întâmplă în Spania.

Tratarea subiectului în cheie politică este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Opoziţia ar trebui să fie conştientă de faptul că nu aderarea la Zona euro ne aduce beneficii, ci capacitatea economiei de a atrage investiţii fără să se supună riscurilor speculative. Criticarea Guvernului pentru că ar fi intenţionat să decidă amânarea acestei ţinte de aderare dovedeşte încă o dată faptul că USL nu este o construcţie politică bazată pe alternative legislative şi executive, ci pe discurs critic deşănţat. De altfel, nici până acum opoziţia nu a reuşit să prezinte public un program alternativ de guvernare.