Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.83/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Negociatori în Parlament";

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Negociatori în Parlament"

Am depus azi în Camera Deputaţilor un proiect legislativ ce prevede existenţa în cadrul poliţiei a negociatorilor pentru situaţii atipice - precum suicidul. Am negociat în cursul săptămânii trecute aceasta cu un tânăr care ameninţa că se aruncă de pe Spitalul de Neurochirurgie "N. Oblu" din Iaşi, datorită conflictelor casnice legate de lipsa unui loc de muncă.

Negociatorii sunt cei care salvează vieţi în situaţii critice, precum sinuciderile sau luările de ostatici. Arta dialogului şi pregătirea specială face ca aceşti oameni să poată interveni în situaţii extreme în care autoagresivitatea sau heteroagresivitatea sunt greu de controlat prin intervenţia forţelor de ordine.

La nivelul Europei sinuciderea reprezintă principala cauză de deces produs prin injurii intenţionate şi neintenţionate, adică 21% din totalul acestora şi, în acelaşi timp, reprezintă mai mult de jumătate din totalul injuriilor intenţionate, depăşind de mai mult de două ori rata heteroagresiunilor şi de mai mult de 10 ori rata leziunilor produse în războaie.

În marile oraşe din Europa sau America există centre de criză, iar la nivel mondial, există o organizaţie de prevenţie a sinuciderilor numită Befrienders. Personalul este profesionist şi deţine la perfecţie arta dialogului, mai ales cea de controlare a impulsului cu potenţiali sinucigaşi. În 2007, am propus crearea unui astfel de centru de criză şi la Iaşi, în noul Spital de Urgenţe din Copou, însă am fost refuzaţi sub diverse pretexte.

România se situează în zona de risc mediu privind suicidul, iar numărul de cazuri de suicid oscilează geografic (pe zone) între 7 % şi 15 % (zona cu cel mai mare număr de cazuri fiind Ardealul). În România tentativele de sinucidere devin spectacol public sau ştiri tabloidizate ce cresc riscul de noi tentative prin mimetism şi asta în condiţiile în care nu există centre de criză sau un program naţional de prevenţie a suicidului.

Sper ca acest proiect legislativ să fie adoptat de Parlament în regim de urgenţă, întrucât insecuritatea socială şi problemele economice favorizează zilnic aceste situaţii extreme.