Răzvan-Ionuţ Tănase
Răzvan-Ionuţ Tănase

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.11/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.130 Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: - "O viaţă lipsită de violenţă - dreptul fundamental al fiecărui om";

Domnul Răzvan- Ionuţ Tănase:

"O viaţă lipsită de violenţă - dreptul fundamental al fiecărui om"

Cu toţii cunoaştem foarte bine care este adevărata însemnătate a violenţei în familie - "o problemă de sănătate globală de proporţiile unei epidemii", aşa cum a fost numită într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cuvântul ne trezeşte în minte ideea de: tortură, decese, criminalitate, însă la un nivel mai puţin dramatic ne duce cu gândul la lipsa de civilizaţie, nepoliteţe şi insulte.

Combaterea fenomenului ce afectează în principal femeile şi copiii din ţările în curs de dezvoltare, dar şi din statele dezvoltate, ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi. Fie că este vorba despre violenţă fizică sau psihică-emoţională, statisticile publicate la nivel naţional şi internaţional scot la iveală situaţii cutremurătoare.

Pentru început, doresc să fac referire la implicaţiile reale pe care abuzul în familie le are asupra copiilor. Pentru aceştia, actul de violenţă reprezintă mult mai mult decât vânătăile rămase în urma "corecţiilor" aplicate de către părinţi. "Cicatricile emoţionale" sunt dureroase şi periculoase, persistând pe termen lung, făcându-i pe micuţi să se simtă inferiori sau lipsiţi de valoare într-o societate în care cu toţii ar trebui să fim egali. Consecinţele nefaste se pot resimţi însă şi la perioada maturităţii, ei având mari şanse să repete ciclul şi să acţioneze inconştient, urmând exemplul trăirilor din copilărie. De asemenea, simplul fapt că asistă la scene de violenţă în familie va "ajuta" la creşterea nivelului de toleranţă vizavi de agresiuni, fiind predispuşi să le accepte mult mai lesne din partea diferitelor persoane.

Datele oficiale publicate în studii şi statistici nu fac altceva decât să-mi consolideze convingerea că situaţia din România este de-a dreptul îngrijorătoare. Conform Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului, în primele nouă luni ale anului trecut au existat peste 9000 de cazuri de copii abuzaţi, exploataţi sau neglijaţi, peste 8600 de evenimente petrecându-se în cadrul propriilor familii. În România anului 2013, 63% dintre copii recunosc faptul că sunt bătuţi de către proprii lor părinţi. Chiar dacă în ţara noastră există o lege care interzice bătăile şi tratamentele umilitoare asupra copiilor, se pare că ea nu este foarte bine cunoscută.

În ceea ce priveşte violenţa conjugală, în perioada 2010-2012 au fost înregistrate peste 65.000 de cazuri, iar 800 de femei au decedat din acest motiv. Estimările Băncii Mondiale scot la iveală faptul că fenomenul omoară mai multe persoane de sex feminin decât malaria şi accidentele rutiere la un loc. Deşi cifrele sunt covârşitoare, ele nu reflectă în fapt realitatea. Spun acest lucru deoarece dintr-un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, realizat pe un eşantion de 24.000 de femei din 10 state, reiese că 55% dintre acestea nu au cerut ajutor în momentul în care au fost abuzate.

Oare cum s-a ajuns la astfel de situaţii, când înainte de `89 în ţara noastră nici nu se discuta despre un asemenea fenomen, neexistând sondaje cu date relevante în acest sens. Probabil deoarece la momentul respectiv divorţul nu era încurajat la nivel juridic, şi nici nu exista multitudinea canalelor de televiziune care să faciliteze propagarea actelor de violenţă, aşa cum se întâmplă în zilele noastre. Media reuşeşte acum cu uşurinţă să transmită ideea că în relaţiile cu cei din jur primează violenţa.

În ciuda faptului că legislaţia care reglementează combaterea abuzurilor în familie a cunoscut evoluţii în ultimii ani, mai avem mult de luptat pentru a reduce semnificativ acest fenomen. Sancţiunile pentru cei care comit asemenea fapte ar trebui să fie foarte dure, astfel încât să descurajeze suficient posibilii agresori. Un alt pas în combaterea violenţei domestice ar putea fi reprezentat de acordarea unei importanţe sporite investigării cauzelor care au dus la crearea situaţiilor, dar şi analizării aprofundate a consecinţelor pe care actele de violenţă le au asupra victimelor şi societăţii în ansamblul ei, pe termen lung.

Dezvoltarea continuă a campaniilor care au ca obiectiv conştientizarea violenţei împotriva copiilor şi a femeilor din societatea românească va genera cu siguranţă schimbări de atitudine cu privire la aceste practici.

Violenţa va da naştere la rândul sau la violenţă. Să dăm deci dovadă de implicare, şi să oprim distrugerea a ceea ce statul ar trebui de fapt să protejeze.