Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.107/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.130 | Scarlat Iriza - declaraţie politică având subiectul "Educaţia, o necesitate universală"; | ![]() |
||
|
"Educaţia, o necesitate universală" Educaţia este percepută în prezent ca o funcţie vitală a societăţii contemporane deoarece prin educaţie societatea îşi perpetuează existenţa, transmiţând din generaţie în generaţie tot ceea ce umanitatea a învăţat despre ea însăşi şi despre realitate. De la şcoala contemporană societatea aşteaptă să transmită tinerilor o cunoaştere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare şi să-i pregătească pentru un viitor imprevizibil. Considerată un factor-cheie în dezvoltarea societăţii - ea asigură forţa de muncă calificată pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea şi inovaţia. Educaţia constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau măcar pentru a ne orienta către un viitor dezirabil. Soluţia tuturor problemelor grave şi cronice cu care se confruntă societatea contemporană este căutată în educaţie şi şcoală. Analizele comparative ale sistemelor educaţionale actuale evidenţiază convergenţa existentă între gradul de dezvoltare socială, economică şi culturală al unei societăţi şi viabilitatea sistemului de învăţământ pe care aceasta îl promovează. Acest fapt impune necesitatea unei cât mai bune reflectări la nivelul fenomenului educaţional, a schimbărilor survenite sau anticipate în sfera socio-economică şi întreprinderea unor cercetări riguroase cu privire la posibilităţile de optimizare a sistemelor educaţionale contemporane. Avându-se în vedere importanţa educaţiei, mai ales într-un stat ca România, care ar putea acoperi multe carenţe prin adoptarea unui sistem de învăţământ performant, suntem obligaţi să transformăm acest domeniu în unul prioritar. Renunţând la falsa ipocrizie, trebuie spus că suntem ţara în care se construiesc mai multe biserici decât şcoli. A nu se înţelege că invoc o problemă de credinţă, chiar dimpotrivă, însă consider că ar trebui să ne gândim în primul rând la cei peste 750 de copii, numai din judeţul Gorj, care vor fi nevoiţi să înveţe şi în acest an în unităţi şcolare fără aviz sanitar, în condiţii insalubre. Avem nevoie de un sistem care să pună educaţia pe primul loc, să nu blocheze accesul la cunoaştere şi autodezvoltare al elevilor şi care să le ofere toate informaţiile şi condiţiile de care au nevoie pentru a creşte corect, deoarece viitorul ţării depinde doar de ei. |



