Viorel-Ionel Blăjuţ
Viorel-Ionel Blăjuţ

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.149/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.130 Viorel-Ionel Blăjuţ - declaraţie politică intitulată "O aberaţie legislativă!";

Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ:

"O aberaţie legislativă!"

A venit frigul! Dar se pare că nu toţi românii vor primi căldură în propriile apartamente în această iarnă. Şi nu din vina lor!

În acest moment, legislaţia în vigoare permite întreruperea furnizării de agent termic pentru o scară oarecare de bloc, dacă aici locuieşte măcar un singur datornic către operatorul de servicii. Cu alte cuvinte, este de ajuns ca o singură persoană să nu plătească - din diferite motive - căldura, pentru ca niciunul dintre vecinii acelei persoane să nu mai beneficieze de agent termic. Chiar dacă toţi vecinii au fost corecţi şi au plătit la timp furnizorul de servicii!

Această prevedere aberantă este pe cale să afecteze câteva mii de familii din Iaşi, care au ghinionul să locuiască alături de un vecin care nu-şi plăteşte sau care nu şi-a mai plătit de multă vreme căldura. Asociaţiile de proprietari din Iaşi au cerut de nenumărate ori stabilirea altei modalităţi de recuperare a datoriilor de la rău-platnici, adică o modalitate corectă prin care bunii platnici să nu fie la rândul lor penalizaţi!

În replică, reprezentanţii operatorului de termoficare din Iaşi au declarat că de vreme ce contractul de prestări de servicii nu este unul individual, ci unul încheiat cu fiecare asociaţie de proprietari în parte, legea le permite să sancţioneze toată scara blocului.

În aceste condiţii, înţelegem de ce românii corecţi se simt persecutaţi şi sunt şi din ce în ce mai puţini. Cred că a venit vremea să-l sancţionăm doar pe cel vinovat!