Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul Ioan Sonea. Se pregăteşte domnul Mircea Costache.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În urmă cu câteva luni ni s-a făcut un bine. Cuiva i s-a făcut milă de românii închişi între graniţele României, constrânşi de modalitatea de eliberare a vizelor de a umbla prin lume.

Iată, deci, că binele a venit, românii pot pleca. Dar, se pare că binele nu vine întotdeauna singur, îl însoţeşte răul. La cine s-au gândit acei care le-au dat liber? Nu la români. Odată că ieşirea nu este cea estimată. Nu toţi cei care cereau libertatea de circulaţie mai pot pleca. Dintre cei care pleacă, prea puţini sunt cei care o fac de plăcere. Majoritatea pleacă scoşi din casă şi din ţară de sărăcie, de lipsa unui loc de muncă, prin care să se poată întreţine şi să-şi poată creşte copiii în mod decent. Deci, pleacă acei care îşi pot vinde forţa braţelor sau a minţii. Unii reuşesc, însă toţi se vând ieftin. Adică, binele este tot al celor care ni l-au dăruit. Nu se prea aud glasuri care să constate discriminarea la care sunt supuşi românii care trudesc pe ogoare străine.

Guvernanţilor le pare bine că au scăpat de câteva guri de hrănit şi de câteva contestaţii, de câţiva contestatari în stradă. Ba mai aşteaptă să câştige ceva de pe urma celor plecaţi, măcar în imagine.

Sunt sigur că se cunoaşte faptul că sunt prea mulţi care exploatează situaţia grea din ţară şi fac reclamă raiului de dincolo: firme de angajatori, de plasatori, de transport încasează bani buni. Românii şi româncele se văd în pâine. Unii sunt, totuşi, realişti, ştiu ce vor ajunge, dar pleacă spunându-şi că este mai bine să te batjocorească, eventual să te exploateze un străin, decât un frate. Dar, vorba aceea, fiecare este stăpân pe sine.

Ce face, însă, statul român, obligat prin Constituţie să aibă grijă de cetăţenii săi, pentru a preîntâmpina şi elimina abuzurile şi înşelăciunile de tot felul? Din judeţul Bistriţa-Năsăud, aproximativ 50.000 de persoane au luat drumul străinătăţii. În Spania au ajuns cei mai mulţi.

Dacă la început lucrurile păreau normale, s-a ajuns ca românii să nu mai aibă loc de români, nu mai sunt locurile de muncă promise, nu sunt condiţiile normale de locuit, preţul muncii a scăzut. Tot mai mulţi se văd nevoiţi să plece aiurea, în speranţa unui alt loc.

Credem că o convenţie între două state nu este suficientă pentru a asigura oamenilor o viaţă normală.

Nu vreau să credem că în spatele unei liberalizări se află o formă subtilă şi abilă de neoscalvagism, adică cu acte în regulă. Umblă reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin lume, căutând plantaţii pentru viitorii şomeri români, ca un semn că alte şi alte întreprinderi din România vor fi vândute sau tăiate la fier vechi. Când vor înflori căpşunii şi pe plantaţiile din România? Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.