Cristian Sandache
Cristian Sandache

Sittings of the Chamber of Deputies of September 30, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of September 30, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.14 Cristian Sandache - intervenţie intitulată "Stafia Convenţiei Democrate Române 2000";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Sandache. Va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează: "Stafia Convenţiei Democrate Române 2000".

Alianţa P.N.L. - P.D. se doreşte altceva decât defuncta struţo-cămilă C.D.R. 2000.

Şi, totuşi, deşi numărul formaţiunilor componente s-a redus la două, deşi, după afirmaţiile răspicate ale domnilor Stolojan şi Băsescu, toate amănuntele tehnico-tactice au fost puse la punct, ceva scârţâie. Sub sloganul generos: "Dreptate şi adevăr", un fel de salut paşoptist oarecum schimbat, liberalii şi democraţii vor încerca să dea marea lovitură politică.

Aşteptările sunt mari, un freamăt pare că se ridică spre cer, asemenea fuioarelor de ceaţă dintre brazii udaţi de ploaie.

Ambiţii în galben-albastru stau să se coacă, sondajele sunt stropite cu mir aducător de noroc, se umblă pe la imagine şi se "coafează" puternic elementele perioadei 1997 - 2000, când numai şi numai bieţii ţărănişti au fost de vină pentru toate: "Noi am fost prea mici procentual" etc., etc.

Fără îndoială că opoziţia are tot dreptul să se organizeze, aşa cum crede de cuviinţă, numai că temele belicoase aduc un aer uşor caraghios, acolo unde nu este suficientă forţă.

Deşi beneficiază de aportul unor oameni, indiscutabil inteligenţi şi articulaţi, P.N.L. şi P.D. sunt încă prea slabe, chiar aliate fiind, pentru a ataca la câştig viitoarele alegeri.

Motivul este simplu: asemenea unui tablou al lui Goya, stafia C.D.R. 2000 stă în spatele lor şi îşi agită cheia ruginită.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă foarte mulţumesc şi pentru concizie.