Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Pribeanu.

Va urma domnul Mihai Baciu.

Domnul Gheorghe Pribeanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată: "Timişoara, remember '89".

În urmă cu 14 ani, la Timişoara, în acel Decembrie 1989, în contextul internaţional favorabil, au avut loc evenimente care au marcat crearea premiselor declanşării Revoluţiei Naţionale Române, evenimente care au constituit un pas hotărâtor spre o mare victorie a românilor, plătite cu multe jertfe, dar şi însoţite de speranţa angajării României pe un nou drum, cel al democraţiei şi libertăţii.

Dacă ultima perioadă a anului 1989 a fost marcată de mişcări sociale izolate şi spontane în mai multe zone ale ţării, fără vărsare de sânge, nu acelaşi lucru putem afirma despre oraşul Timişoara, care este un altfel de loc, izvorul speranţei pentru români.

Cronologia faptelor a fost următoarea: în 15 noiembrie 1989, studenţii din campusul universitar timişorean se pregăteau să celebreze calificarea echipei de fotbal a României în turneul final al Campionatului mondial.

La fiesta studenţească s-au scandat lozinci anticomuniste, fapt ce a generat o ripostă rapidă a organelor de miliţie şi securitate. Tot în 15 noiembrie 1989, la UMT - Timişoara a avut loc o grevă spontană, anihilată imediat de forţele de ordine. Revoluţia a fost amânată cu 30 de zile.

Manifestaţiile spontane din nopţile de 15, 16 şi 17 decembrie 1989 au căpătat un caracter politic, oamenii participanţi trăind evenimente dramatice.

Profitând de protestele maselor populare, anumite forţe bine coordonate, altele decât forţele revoluţionare, au participat la devastarea, incendierea şi distrugerea magazinelor, unităţilor comerciale şi localurilor publice din zona centrală a oraşului Timişoara.

În dimineaţa zilei de 17 Decembrie, cetăţenii oraşului Timişoara ieşiţi pe străzi privesc stupefiaţi la urmările actelor de vandalism ce au avut loc în noaptea precedentă.

Centrul oraşului, cu magazine devastate şi incendiate, zeci de vitrine sparte oferă o imagine de coşmar. După ora 10,00 dimineaţa, manifestaţia locuitorilor Timişoarei se reia şi cu mai multă îndârjire.

Un moment important din etapele Revoluţiei l-a constituit ieşirea oamenilor în stradă cu un drapel tricolor din care s-a decupat stema socialistă, simbol al unei societăţi sortite pierii. În diferite puncte ale oraşului, coloane ale armatei defilau cu fanfară şi drapel de luptă, în scopul descurajării demonstraţiilor.

În noaptea de 17 spre 18 Decembrie 1989, acţiunile violente se ţin lanţ. Sunt înregistrate victime în Calea Şagului, Calea Girocului, Piaţa Libertăţii şi la Catedrala Metropolitană şi în alte locuri. Dimineaţa zilei de 18 Decembrie 1989 se anunţă frumoasă şi senină, dar în sufletele oamenilor clocotea mânia, revolta şi deruta.

Sfidând interdicţia de a circula în grup, o coloană de tineri ajunge până în faţa Catedralei Metropolitane şi aprinde lumânări pe treptele ei. Ziua de 19 Decembrie 1989 marchează o schimbare radicală în situaţie, multe întreprinderi încetându-şi activitatea, muncitorii se organizează şi-şi exprimă deschis revendicările pe străzile Timişoarei. Este ziua care va marca începutul fraternizării deschise a armatei cu adevăraţii revoluţionari, din rândurile celor mulţi, aflaţi în stradă.

În ziua de 20 Decembrie 1989, treptat, coloanele muncitoreşti din fabricile şi uzinele Timişoarei se organizează şi se îndreaptă spre centrul oraşului. În clădirea Operei, de acum un adevărat stat-major al revoluţionarilor, sunt formulate primele revendicări, care vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor locale şi centrale.

Noi nu am avut prilejul unei revoluţii de catifea. La noi istoria a trebuit să se croiască printr-o revoltă dramatică, punându-se alături de semnul biruinţei, semnul de doliu pentru morţii care s-au sacrificat pentru această izbândă.

Pentru prima dată, la Timişoara, joi 21 Decembrie 1989, este redactată Proclamaţia Frontului Democratic Român, ca prim program ideologic care a condus Revoluţia Naţională Română până la înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale.

Viaţa noastră şi-a reluat cursul, am renăscut. Până şi urmele sfinte ale martirajului au dispărut, ele fiind înlocuite de monumente peste care timpul şi-a lăsat deja amprenta. Pe treptele sfinte ale Catedralei Metropolitane, sângele nevinovat al copiilor ucişi rămâne imprimat în mintea timişorenilor, ca nişte petale de maci roşii, peste care în fiecare an Dumnezeu aşterne fulgi albi de nea, ca o purificare eternă.

Acum, după 14 ani, în acelaşi loc se aude muzica liniştitoare a colindelor de Crăciun, ca un omagiu sacru închinat memoriei eroilor noştri, clinchetul vesel al clopoţeilor contrastând în mintea mea cu bătaia tristă a clopotelor Catedralei, din acea vreme.

Dacă şi numai pentru ca noi să putem respira acest aer liberi, de libertate, au murit martirii Timişoarei, gestul lor sublim nu a fost în zadar. Cei ce nu mai sunt au murit pentru noi, ducând cu ei pentru totdeauna, dincolo de barierele vieţii, chipurile criminalilor.

Unele din visele noastre de atunci s-au îndeplinit. Pentru altele va trebui să mai luptăm, să mai aşteptăm, oare cât?

Partidul România Mare este alături de cutezătorii neînfricaţi, adevăraţii revoluţionari care-şi păstrează verticalitatea, demnitatea în lupta pentru realizarea idealurilor naţionale.

Guvernele post-decembriste ajunse la putere nu au înţeles că existenţa lor se datorează, în primul rând, sacrificiului şi curajului manifestat de tinerii din '89, astăzi marcaţi de trecerea timpului şi încă trataţi ca nişte paria ai societăţii, majoritatea sunt şomeri şi duc o viaţă modestă, sunt jigniţi de mass-media, fără a se ţine cont de libertatea presei, care este tot un rezultat al Revoluţiei.

Mă întreb: acei care denaturează adevărul, scriind cărţi, învârtindu-l prin meandrele concretului, cum se vor prezenta la judecata de apoi?

De la această înaltă tribună, rog toţi factorii de răspundere ai acestei ţări să vegheze la acordarea respectului cuvenit participanţilor la Revoluţia Română din 1989 şi la neîntinarea imaginii acestor adevăraţi eroi ai neamului românesc. Dacă unii îşi creează eroi în lupte de cotropire, noi îi avem pe drept.

Stimaţi revoluţionari, vă urez să petreceţi, după datină, sărbătorile de iarnă şi să vă păstraţi speranţa că în clasa politică actuală sunt şi oameni capabili, demni şi curajoşi, care pun - mai presus de toate - interesul naţional. Fie ca farmecul muzicii colindelor de Crăciun să se audă până acolo, sus în Ceruri, şi să-i bucure etern pe Eroii Revoluţiei Naţionale Române. Dumnezeu să-i odihnească pe Eroii Revoluţiei de la Timişoara şi din toată Ţara. Fie ca anul 2004 să aducă numai bucurii şi schimbări în bine mult încercatului popor român. La mulţi ani tuturor! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.