Iulian Mincu
Iulian Mincu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.14 Iulian Mincu -intervenţie legată de situaţia dezastruoasă din spitalele psihiatrice;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS Dau cuvântul domnului Iulian Mincu. Va urma domnul deputat Nicu Spiridon.
Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia bolnavilor de maladii psihice care este dezastruoasă în România şi din păcate foarte bine cunoscută peste hotare.

În luna noiembrie 2003 şi în luna februarie 2004, o delegaţie Amnesty International a vizitat mai multe spitale de psihiatrie din România, printre care menţionez: Bucureşti, Poposchia, Macrea, Gătaia, Ştei, Nucet şi altele.

Situaţia întâlnită aici nu era cu mult diferenţiată de cea semnalată la începutul anului 2004, când 18 bolnavi psihici au murit de foame şi de frig, la spitalul de la Poiana Mare, iar 82 au avut aceeaşi soartă cu un an înainte, în anul 2003.

Mulţi dintre pacienţii internaţi în spitale nu suferă de probleme mintale acute şi nu au nevoie de tratamente psihiatrice, internarea lor în aceste spitale nu este justificată de prevederile Legii sănătăţii mintale şi trebuie considerată drept persoane private de libertate, fără motiv, conform art. 7 al Pactului internaţional cu privire la drepturile politice şi civile.

În schimb, neacordarea îngrijirilor medicale adecvate acelor persoane cu tulburări psihice sau cu dezabilităţi intelectuale reprezintă o violare a art. 12 al aceleiaşi legi. O parte dintre cei internaţi nemotivat sunt cazuri sociale, de tineri externaţi din instituţiile pentru copii cu dezabilităţi mintale. Aceştia au primit medicamente psihotropice în mod greşit. Exemple: Spitalul "Alexandru Obreja" din Bucureşti, Poroschia, Mocrea, Gătaia, Nucet.

La Târnăveni, clădirile sunt deteriorate, saltelele şi cearşafurile rupte şi murdare, este o lipsă totală de igienă. Femeile din secţia de femei sunt situate în două saloane mari şi încuiate, ţinute fără acces la apă şi toaletă, putând să se spele o dată pe săptămână. Iar alimentaţia, foarte săracă de altfel, este dată printr-o deschizătură în uşă, ca să nu se deschidă uşa.

La Gătaia, bolnavii stau în pijamale, fără aşternuturi, hrana este total insuficientă, sunt nesupravegheaţi suficient şi sunt, din aceste cauze, mari scandaluri şi bătăi.

La Socola, bolnavii nu au ce mânca, sunt într-o stare de înfometare cronică.

La Turceni, mizeria este deosebită, bolnavii sunt plini de păduchi, medicamentele şi hrana sunt insuficiente.

La Bacău, bolnavii din secţiile de psihiatrie ale spitalului judeţean stau câte doi în pat.

La Poroschia, fapt întâlnit, de fapt, şi la Spitalele "Alexandru Obreja" şi Socola, lipsa unei terapii adecvate, suficiente şi necesare, este, adesea, dezastruoasă.

Bolnavii internaţi, conform Codului Penal, o altă problemă, nu sunt separaţi de ceilalţi, ceea ce duce, uneori, la situaţii dezastruoase, care merg până la crimă: Găneşti, Brăila, Arad, Beclean.

În toate spitalele, dar absolut în toate spitalele, cadrele medicale sunt uneori insuficiente şi adesea necalificate.

Sunt şi situaţii frecvente când medicii şi asistentele îi tratează pe bolnavi fără respectul cuvenit. În martie 2002, la Poroschia, spre exemplu, 5 bolnavi au fost închişi într-o cameră cu patru paturi, iar unul legat cu lanţul de patul în care stătea, la mâna dreaptă, şi ţinut aşa săptămâni întregi.

Deşi Ministerul Sănătăţii a încercat să nege unele fapte, el a trebuit să recunoască realităţile. Această poziţie a avut-o şi Guvernul, considerând că unele afirmaţii sunt nemotivate sau exagerate. Care? Pentru că nu le justifică.

Fuga de realitate a autorităţilor este o practică obişnuită în ultimii ani, pe care, sunt sigur, Uniunea Europeană o va taxa ca atare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.