Mihai Dumitriu
Mihai Dumitriu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.14 Mihai Dumitriu - intervenţie intitulată "Genocid sau eutanasie?";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul Mihai Dumitriu, va urma domnul Vasile Pruteanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează: "Genocid sau eutanasie?" şi mă voi referi, bineînţeles, la hotărârea de Guvern care cuprinde lista cu medicamentele compensate.

Criza din sistemul farmaceutic este doar faţa văzută a crizei generale a sistemului de sănătate din România.

Guvernul Tăriceanu a promis pentru sănătate, prin Programul de guvernare, 5,5% din p.i.b., în realitate fiind doar 3,4%, iar din surse sigure, prin rectificarea de buget din aprilie-mai, acest procent va scădea sub 3%.

Tehnocraţi ai Alianţei D.A., care au elaborat Hotărârea de Guvern privind noua listă de medicamente gratuite şi compensate nu au ţinut cont de timpul necesar pentru consultaţie în vederea asigurării unui act medical de calitate, independenţa profesională a medicilor; sugestiile specialiştilor de la casele de sănătate judeţene.

Din punct de vedere juridic, deşi vechea hotărâre de Guvern care este în vigoare şi care se referea numai la lista de medicamente gratuite şi compensate, actuala hotărâre de Guvern, pe lângă aprobarea listei de medicamente gratuite şi compensate, cuprinde şi prevederi care fac obiectul contractului - cadru şi al normelor sale de aplicare, referitoare la modul de prescriere şi eliberare a medicamentelor, cât şi sancţiuni aplicabile medicilor aflaţi în contract cu Casa de Asigurări.

Documentul actual nu face referire explicit la articolele care sunt modificate, venind astfel în contradicţie cu actele normative existente.

De asemenea, lipitorii de afişe care au fost promovaţi în Ministerul Sănătăţii şi Guvernul Tăriceanu nu ţin cont că elaborarea şi modificare contractului - cadru şi a normelor se face în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă nr. 150/2002 şi Legea nr. 306/2004, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, cu Organizaţia Asistenţilor Medicali din România, prevederile acestea legale fiind ignorate şi călcate în picioare. Din această cauză, Colegiul Medicilor din România a dat în judecată Ministerul Sănătăţii.

O deficienţă gravă a hotărârii de Guvern este faptul că sunt excluşi veteranii, persoanele cu handicap, precum şi cele care prin legi speciale beneficiază de gratuitate, încălcându-se astfel drepturile lor stabilite prin lege.

Dacă la cele de mai sus se adaugă şi faptul că limbajul utilizat este ambiguu, atunci este imposibilă aplicarea unitară a documentului. Probabil, Biroul Legislativ al Guvernului Alianţei D.A. este format din persoane recrutate din cei 15 mii de specialişti rămaşi de la fosta guvernare de tristă amintire C.D.R., deoarece cele câteva exemple enumerate mai sus arată că hotărârea de Guvern este ilegală şi inaplicabilă.

Din punct de vedere al consecinţelor asupra asistenţei medicale, putem afirma că cei care au elaborat-o şi cei care au aprobat-o au fost stăpâniţi de un spirit malefic:

1. Nu s-au luat în calcul riscurile asupra stării de sănătate a populaţiei şi asupra eficienţei asistenţei medicale.

Exemplu: prevederea prin care se poate elibera un medicament din "sublistele" B şi C care costă mai mult de 3 milioane de lei face imposibilă continuarea unor tratamente care necesită două sau mai multe medicamente din aceste liste. Este vorba de tratamente de milioane sau zeci de milioane de lei, pe care nici un bolnav nu le-ar putea susţine din venituri proprii. Întreruperea tratamentului la aceşti bolnavi duce la agravarea bolii, spitalizări prelungite, costisitoare şi ineficace finalizându-se cu decese greu de cuantificat.

Dacă socotim că până în prezent pentru salvarea acestor bolnavi s-au investit sute de milioane sau câteva miliarde de lei, realizăm nivelul de ineficienţă indus de această hotărâre de Guvern. Imposibilitatea continuării tratamentului la bolnavii cu transplant renal va determina, în cel mult 2 luni, trecerea acestor bolnavi în dializă. Costul pentru tratamentul unui bolnav transplantat, care este şi integrat social, munceşte, este util familiei şi societăţii este, în medie, de 600-700 de euro pe lună; costul unui bolnav dializat este, în medie, de 1.300-1.400 de euro pe lună, fără ca acesta să mai poată munci şi să se mai poată integra social, având o calitate a vieţii mult mai scăzută.

Să trăiţi bine, dragi bolnavi!

2. Care este calitatea actului medical, dragi specialişti din Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care medicii au obligaţia să calculeze valoarea reţetelor, să prescrie câte o reţetă din fiecare listă, reducându-se timpul afectat consultaţiei propriu-zise a bolnavului la 3-4 minute?

3. D.A. Să trăiţi bine, dragi guvernanţi, interesaţi în rezolvarea propriilor afaceri, deoarece aţi introdus pe listă o serie de medicamente noi, care nu au mai fost folosite în România, care costă de zece ori mai mult decât medicamentele similare existente pe piaţă, ceea ce va duce la creşterea costurilor unor scheme terapeutice şi, evident, la creşterea cheltuielilor, în general.

Se mai pune întrebarea: care au fost interesele care au dus la introducerea la gratuitate sau compensare a unor medicamente pe care puţine ţări din lume şi le permit, în condiţiile în care întrerupem tratamentul la un mare număr de bolnavi, lăsându-i să moară, pentru că au boli ale căror tratamente costă prea mult?

În final, ne întrebăm: Ministerul Sănătăţii şi-a propus să introducă eutanasia, care costă foarte mult, sau genocidul? Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.