|
Domnul Mircia Giurgiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "9 mai - ziua independenţei şi ziua Europei". Am pregătit un material pe larg. O să amintesc acum doar că Ziua Europei a fost sărbătorită în acest an printr-o serie de manifestări şi seminarii organizate şi la Cluj- Napoca, atât de primărie, cât şi de prefectura judeţului Cluj. Vă mulţumesc. (Textul integral al declaraţiei politice) La 9 mai, România are trei motive de sărbătoare: independenţa de stat, ziua victoriei împotriva nazismului şi ziua Europei. Făurirea statului naţional român în 1859 prin unirea Munteniei cu Moldova sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza şi reformele ce i-au urmat, pe direcţia modernizării, au construit temelia cuceririi independenţei. Aceasta a rămas, la jumătatea secolului trecut, ţelul major al românilor din toate provinciile. În 1875 se redeschide "Problema Orientală". Puternice răscoale anti-otomane, care s-au transformat apoi în mişcări naţionale de eliberare de sub dominaţia străină, au izbucnit în Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru. Rusia se pregătea de război, la rândul său, pentru a veni în ajutorul popoarelor balcanice. La 31 martie 1877, Guvernul României dispune mobilizarea generală, iar la 10 aprilie 1877, România a întrerupt relaţiile diplomatice cu Poarta şi la 29 aprilie, ca urmare a provocărilor făcute de Turcia prin începerea bombardamentelor asupra oraşelor româneşti de pe malul Dunării, Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune prin care se declara stare de război cu Imperiul Otoman. În acest context, la 9 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat, la Bucureşti, independenţa deplină de stat a României, care a fost apogeul unei politici bine pregătite în toate detaliile sale. Era o nouă expresie a politicii româneşti de a pune Europa în faţa faptului împlinit. În capitalele europene, proclamarea independenţei de stat a României a fost interpretată în chip diferit, în funcţie de interesele particulare ale statelor respective. Independenţa României şi a popoarelor subjugate a putut fi impusă Imperiului Otoman numai pe calea armelor. Independenţa României a fost recunoscută, dar în mod condiţionat. Ea era legată de modificarea unor prevederi ale Constituţiei din 1866, privind acordarea cetăţeniei locuitorilor străini din România. Cucerirea independenţei de stat a României a marcat, astfel, un moment important pe calea realizării deplinei unităţi naţionale, fiind, de fapt, temelia Marii Uniri din 1918. Semnificaţia zilei de 9 mai trebuie căutată cu mai bine de o jumătate de secol în urmă. La 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman, a prezentat proiectul care presupunea crearea unei Europe organizate, bazată pe relaţii de cooperare. Această propunere, cunoscută sub denumirea de Declaraţia Schuman, este considerată începutul a ceea ce astăzi este cunoscut ca fiind Uniunea Europeană. În declaraţia pe care a citit-o în faţa presei internaţionale, Schuman a chemat Franţa, Germania şi alte ţări europene să îşi unească producţia de cărbune şi oţel, ca o "primă concretă fundaţie pentru o federaţie europeană". Ceea ce a propus ministrul de externe francez era crearea unei instituţii europene supranaţionale, care să se ocupe cu managementul industriei de cărbune şi oţel, sector care, la vremea respectivă, stătea la baza industriei militare. Schuman a lansat apelul tocmai către ţările care, în timpul celui de-al doilea război mondial, se aflau în conflict şi aproape că s-au distrus reciproc. Apropierea acestor ţări în forma propusă de diplomatul francez avea menirea să pună capăt, pentru totdeauna, războiului ce a lăsat în urma sa imense distrugeri materiale şi morale. Decizia ca 9 mai să fie sărbătorită drept Ziua Europei a fost luată în timpul summit-ului liderilor Uniunii Europene de la Milano din 1985. Astăzi, 9 mai este un simbol european şi, împreună cu moneda unică euro, steagul albastru cu cele 12 steluţe galbene şi imnul - celebra "Oda Bucuriei" din Simfonia a IX-a de Beethoven - formează simbolurile identităţii politice a Uniunii Europene. În prezent, românii mai au un motiv să sărbătorească. La 25 aprilie 2005, România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, iar de la 1 ianuarie 2007, ţara noastră va deveni membru cu drepturi depline în marea familie europeană. Ziua Europei este considerată punctul de pornire al construcţiei europene. Fiecare ţară care alege să se alăture Uniunii Europene trebuie să subscrie valorilor ei fundamentale de pace şi solidaritate. Aceste valori îşi găsesc expresia prin dezvoltarea economică şi socială, cu dimensiuni regionale şi de mediu, care reprezintă garanţiile unui standard decent de trai pentru toţi cetăţenii. Ziua Europei a fost sărbătorită, în acest an, printr-o serie de manifestări şi seminarii organizate de primăria municipiului Cluj-Napoca şi prefectura judeţului Cluj.
|