|
Domnul Székely Levente: Declaraţia mea politică se intitulează: "Disperarea locuitorilor din comuna Cosmeşti speculată de opoziţie în scop electoral" Cu toţii ştim că, în ziua de 28 septembrie, în care opoziţia a susţinut moţiunea "Nepăsarea", în Camera Deputaţilor au venit 52 de localnici din comuna Cosmeşti, sat Cosmeşti Vale, judeţul Galaţi. Nimeni nu poate crede că a fost o întâmplare prezenţa năpăstuiţilor din Cosmeşti în Camera Deputaţilor tocmai în ziua susţinerii moţiunii "Nepăsarea". Deşi opoziţia a susţinut sus şi tare că oamenii au venit în Camera Deputaţilor împinşi dor de disperare, realitatea este, în mod evident, alta. Că oamenii din Cosmeşti Vale sunt disperaţi este de înţeles şi suntem alături de ei cu toţii. Însă, prezenţa liderului organizaţiei locale PSD printre sinistraţii din Cosmeşti, în Camera Deputaţilor, spune altceva. Este limpede că opoziţia a conceput încă un scenariu la care ştim că se pricepe foarte bine şi a manipulat o masă de oameni să vină în Camera Deputaţilor în ziua în care îşi susţinea moţiunea. Cu tot respectul pe care îl datorăm cetăţenilor acestei ţări, ai căror aleşi suntem, este greu de crezut că sinistraţii din Cosmeşti Vale, în mare majoritate agricultori, preocupaţi în mod dureros de ziua de mâine, au ales să vină în Bucureşti şi, neîndrumaţi de nimeni, la Camera Deputaţilor, pentru a cere explicaţii actualei puteri în legătură cu situaţia lor. La două zile după şedinţa din 28 septembrie m-am deplasat în comuna Cosmeşti pentru a discuta cu localnicii la ei acasă. Ştiam că bunul simţ nu-i va lăsa să mintă şi că voi afla ce i-a determinat să vină la Bucureşti, cine i-a adus în Camera Deputaţilor şi, mai ales, ce sperau să obţină de la întâlnirea cu deputaţii. Oamenii au vrut, mai întâi, să-mi arate distrugerile făcute de ape de care, de altfel, nu sunt deloc străin, fiindcă am fost de mai multe ori în ultimele luni în zonele afectate de inundaţii. Localnicii s-au plâns de nevoile cu care se confruntă, de frica bolilor care vor veni, de nesiguranţa zilei de mâine, de frica iernii care nu este departe. Despre venirea la Bucureşti în Camera Deputaţilor nu aveau prea multe de spus. Ştiau doar că au fost adunaţi, că alţii au suportat cheltuielile de hrană şi deplasare şi că li s-a spus că toate necazurile vin de la Guvern, unde trebuie neapărat să meargă dacă vor să-şi rezolve problemele. Am mai aflat, cu ocazia deplasării la Cosmeşti, că ajutoarele s-au distribuit preferenţial de către primar şi viceprimar, amândoi din PSD, astfel încât cantitatea de materiale de construcţii repartizată nu este proporţională cu distrugerile suferite şi că ajutoarele băneşti n-au fost date celor care au pierdut sub ape toată agoniseala de-o viaţă, dar nu li s-a dat nimic sau foarte puţin. Am mai constatat un lucru incredibil, şi anume că o cantitate importantă de cereale, alimente şi îmbrăcăminte este stocată într-un depozit cu ştiinţa primarului şi că, probabil, va fi distribuită cu ocazia alegerilor locale. Deloc de neglijat este faptul că preşedintele comisiei de evaluare a pagubelor este viceprimarul PSD-ist care, aşa cum am spus, împreună cu primarul distribuie şi ajutoarele. În legătură cu repartizarea materialelor de construcţii, oamenii din Cosmeşti Vale şi-au arătat nemulţumirea într-un mod aproape agresiv, însă, după părerea mea, uşor de înţeles. Numai că, ce se întâmplă pe lan local? Liderii PSD pasează în victime ale actualei puteri şi pun toată dezordinea şi nedreptatea pe seama Alianţei. Oamenilor li s-a spus că ei, PSD-iştii, fac tot ce se poate, dar că la Guvern lucrurile nu stau cum trebuie, că aleşilor poporului nu le pasă de ei şi că, din acest motiv, trebuie neapărat să meargă la Bucureşti. Despre interesul lor electoral, despre nepotismul şi favoritismul promovate la rang de principii nu au suflat o vorbă localnicilor. Despre obligaţiile pe care le au autorităţile locale, locuitorii comunei ştiu doar că aceştia nu le respectă, însă li se spune că vinovaţii sunt alţii, adică actuala putere. Despre alimentele, îmbrăcămintea şi cerealele dosite până la momentul oportun, adică alegerile locale, de asemenea, ştiu foarte puţini şi, în mod clar, nu aceia care au fost în Camera Deputaţilor în ziua de 28 septembrie. În Galaţi, manipularea prin mas media este simplu de realizat. Un post local de televiziune nu mai face faţă PSD-iştilor îndureraţi (în ghilimele fiind spus) de soarta localnicilor din Cosmeşti Vale. Numai că aceşti lideri sub masca durerii - cum spuneam - fac o campanie electorală agresivă şi nimic mai mult. De soarta oamenilor de rând nu le-a păsat cât au fost la putere şi acest lucru îl ştim cu toţii. Numai că acum fac un lucru mai naiv: folosesc suferinţa şi nevoile în care se zbat oamenii loviţi de ape pentru a-şi croi, din nou, drumul către putere. Acesta este unic scop care îi animă. Am convingerea că oamenii cinstiţi ai acestei ţări n-au uitat guvernarea PSD care nu le-a adus nimic bun, în condiţiile în care nu s-a confruntat cu dezastrul cum este cel produs de inundaţiile din acest an. Efortul nostru de a ajuta oamenii...
|