|
Domnul Aledin Amet: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Împliniri ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România". În perioada 25-27 septembrie a.c., s-a desfăşurat la Constanţa cea de a 15-a ediţie a Festivalului internaţional al dansului, cântecului şi portului popular turco-tătar. Acest eveniment a devenit deja o tradiţie, fiind, indiscutabil, un mod generos de a promova valori spirituale într-un cadru la fel de generos. Şi în acest an au fost prezente ansamblurile folclorice ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, dar şi ansambluri folclorice din ţări, precum Turcia, Bulgaria, Ucraina, Crimeea. Dimensiunea culturală asigură continuitatea istorică, iar tot ceea ce înseamnă manifestare artistică este de remarcat. Iată de ce calitatea festivalului a fost apreciată, subiectivismul neputând fi invocat. S-a reuşit o acţiune deosebită tocmai pentru că a existat abnegaţie şi sprijin din partea multor conaţionali. Organizarea unor evenimente culturale, simpozioane istorice, seminarii în limba maternă, de mai multe ori în cursul unui an, nu trebuie să fie un lux, ci o obişnuinţă. Într-o altă ordine de idei, săptămâna următoare va avea loc inaugurarea oficială a noului sediu al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Clădirea, situată în municipiul Constanţa, va adăposti redacţiile celor trei publicaţii ("Karadeniz"- "Marea Neagră", "Caş"-"Tânărul", "Kadînlar Dunyasi"-"Lumea Doamnelor"), o sală de spectacole, precum şi birouri ale administraţiei. Este o realizare de care comunitatea noastră avea nevoie. Am reuşit să construim, inclusiv în zona spirituală, într-o perioadă, din perspectivă economică, deloc favorabilă. Vă mulţumesc.
|