|
Domnul Cătălin Cherecheş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "Din nou despre cianură". Întrucât de ceva vreme, o parte dintre parlamentarii şi europarlamentarii noştri au ca temă de discuţie şi cianura, unii declarându-se total împotriva acestei substanţe deosebit de nocive, alţii fiind mai toleranţi, poate şi pentru că locuiesc departe de zonele în care există posibilitatea utilizării ei în procesele tehnologice, aş reitera câteva idei scrise într-o scrisoare pe care mi-am permis să o adresez europarlamentarilor democrat-liberali, care, spre uimirea mea, a băimărenilor şi a maramureşenilor mei, încearcă să găsească... circumstanţe atenuante acestei otrăvi periculoase. Făcând parte din aceeaşi generaţie cu mulţi dintre ei, mi s-ar fi părut normal ca domniile lor să ceară Comisiei Europene să analizeze posibilitatea interzicerii utilizării cianurii pentru extragerea aurului şi să susţină cele 140 de ONG-uri de mediu care s-au coalizat împotriva cianurii. Motivaţia susţinerii ideii că cianura nu este periculoasă ar putea-o constitui şi faptul că preşedintele Traian Băsescu nu s-a pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană, ministrul economiei, Adriean Videanu, anunţa, la sfârşitul anului trecut, că proiectul Roşia Montană va fi inclus în programul de guvernare, iar recent, ministrul mediului şchiopăta şi domnia sa în declaraţii la Roşia Montană. De aceea, le-am făcut invitaţia, şi v-o fac şi dumneavoastră, să vizitaţi una sau mai multe halde de steril sau iazuri de decantare din zona Baia Mare, ameninţată din nou cu folosirea cianurii pentru extragerea aurului din reziduurile de flotaţie, care împânzesc, din nefericire, Maramureşul. Ca tânăr care m-am născut, am crescut şi trăiesc în Baia Mare, care m-am declarat împotriva proiectului Roşia Montană şi implicit împotriva reluării activităţii la "SC Romaltyn" Baia Mare, care a preluat activele SC Aurul SA, de unde a pornit cianura pe Lăpuş, apoi pe Someş, apoi pe Tisa, ajungând în final în Dunăre, am rămas cel puţin surprins de declaraţiile făcute în Parlamentul European de domnişoara Elena Băsescu, cât şi de colegii săi Cristian Preda, Marian Jean Marinescu, Iosif Matula sau Traian Ungureanu, care nu obosesc să spună la Bruxelles cât e de bună utilizarea cianurii în minerit. Pe toţi îi invit la Baia Mare, să stea de vorbă cu băimărenii şi cu maramureşenii şi să le spună argumentele pentru care se susţine folosirea cianurii. Veniţi la Baia Mare, dragi colegi, să vedeţi ce înseamnă să convieţuieşti de zeci de ani cu plumbul, cu zincul, cu arsenul şi cu... cianura. Dacă proiectul Romaltyn va reporni, Roşia Montană va demara fără ca cineva să se gândească la mediu, la patrimoniul cultural sau la sănătatea românilor... Iar dacă unii, vorbind despre cianură invocă Marea Moartă, sau alte... râuri moarte, vă spun că Baia Mare are un râu mort - Săsarul - din cauza poluării cu metale grele. Marea Moartă înseamnă sănătate pentru cei care fac baie în ea, Săsarul însă înseamnă otravă aducătoare de moarte. Sunt întru totul de acord că în utilizarea substanţelor chimice trebuie respectate tehnologiile şi normele de protecţie a mediului la nivelul anului 2010, dar trebuie să se ţină seama şi de dorinţa locuitorilor acestor zone poluate istoric de multe zeci de ani. Vă asigur că reacţia băimărenilor nu este una emoţională, ci una izvorâtă din consecinţele utilizării cianurii în extragerea aurului de mulţi ani. Chiar dacă se spune că normele tehnice se respectă, nimeni nu poate garanta că nu există riscuri. În anul 2000, ploaia a fost cea care a declanşat accidentul ecologic de la Baia Mare. De aceea este inimaginabil cum un europarlamentar poate să spună că vede în toată această intenţie de a interzice utilizarea cianurii doar un complot politic slab. Ştiu, cei care folosesc asemenea propoziţii, care este media de viaţă a băimărenilor, care este nivelul de morbiditate, care este impactul poluării asupra băimărenilor? Nu ştiu, altfel nu ar spune că subiectul este o chestiune care se referă la un accident care a avut loc acum 10 ani şi că toată problema este doar un complot politic slab. Veniţi doamnelor şi domnilor parlamentari sau europarlamentari la Baia Mare şi veţi vedea câte "beneficii" au băimărenii şi câte cei care profită de această legislaţie de mediu lacunară. La Baia Mare şi în Maramureş îi veţi înţelege mai bine pe cei care militează pentru interzicerea folosirii cianurii. Vă mulţumesc.
|