|
Domnul Cosmin Mihai Popescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Cosmin Popescu, Grupul parlamentar al PDL. Stimaţi colegi, "De ce a uitat Franţa conţinutul Cartei europene a drepturilor fundamentale?" Este dureros că, la nici trei ani de la semnarea la Strasbourg a Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, unul dintre promotorii principali ai valorosului document a şi uitat principiile pe care acesta le consacră pentru aproape jumătate de miliard de cetăţeni europeni. Pe lângă drepturi politice, diplomatice sau la bună guvernare, Carta Drepturilor Fundamentale consacră în mod expres dreptul cetăţenilor europeni de a circula liber pe tot spaţiul Uniunii şi de a se bucura de tratament egal şi nediscriminatoriu. Oricine ar rămâne descumpănit şi ar deveni peste noapte eurosceptic dacă ar vedea că aceste principii sunt aplicate în mod diferenţiat cetăţenilor europeni, mai ales dacă aceştia nu sunt membri ai unui stat fondator. Oare la ce ne-au folosit aproape şase decenii de construcţie europeană, dacă se constată în continuare că modelul democratic european tratează cu cetăţeni de primul rând şi cetăţeni de rang inferior? Unde s-a pierdut deviza "Unitate în diversitate!" atâta vreme cât avem tratament diferenţiat pe criterii etnice? Eforturile fondatorilor europeni de a construi o Europă a cetăţenilor, sunt astăzi puse în pericol de competiţii politice interne, de aroganţa unor lideri politici, de lipsa de viziune a politicilor de gestionare a migraţiei transfrontaliere şi de inexistenţa căilor de integrare socială a unor minorităţi care aparţin spaţiului european. Europa nu mai are nevoie de noi demonstraţii empirice asupra consecinţelor discriminării, marginalizării sau lipsei oricărei şanse pentru categorii de persoane care sunt vinovate doar pentru că s-au născut şi aparţin unui grup etnic minoritar. Europa şi statele ei membre nu trebuie să-şi uite istoria recentă! Vă mulţumesc.
|