Parliamentary debates

Domnul Neculai Răţoi:

"Crede şi nu cerceta!?..."

Există, mai ales în ultimii 10 ani, de la instalarea lui Băsescu la Cotroceni, un curent de gândire care încearcă să pună batista pe ţambal şi pumnul în gura celor care încearcă să arunce o privire mai atentă asupra activităţii celor din justiţie, mai ales a judecătorilor. Auzi mai la tot colţul de stradă ori în talkshow-uri şi, din păcate, chiar prin Parlament, persoane care ne îndeamnă la o tăcere ca pe vremea securităţii lui Ceauşescu, dar adaptată la momentul actual: "să nu comentăm deciziile justiţiei", "să lăsăm justiţia să hotărască", "să nu-i stresăm pe oamenii legii cu comentarii" ş.a.m.d. Fără să-şi dea seama (sau poate-şi dau seama şi chiar asta urmăresc), aceşti "noncomentatori" vor să readucă societatea românească la nivelul Evului Mediu, când principala lozincă era "Crede şi nu cerceta".

Căci altfel nu se explică faptul că inclusiv oameni care sunt făcători de legi şi jurişti de excepţie preferă să se complacă în această situaţie, deşi ştiu foarte bine că este mai mult decât o lipsă de decenţă să ceri cuiva aşa ceva. Aceiaşi oameni ştiu foarte bine că există, tocmai ca urmare a acestor comentarii făcute de către oameni din afară sistemului (şi de destul de mulţi din interiorul său) aşa-numita "eroare judiciară", care este regăsită în toate statele civilizate ale lumii.

Este o deschidere de ochi a justiţiei atunci când soluţia definitivă şi irevocabilă este injustă, din diverse motive. Dacă tăcem, dacă nu comentăm, consimţim că justiţia poate greşi şi greşeala să rămână necorectată, ceea ce dăunează chiar conceptului de justiţie, deoarece intră în jurisprudenţă ca lucru judecat şi poate fi folosit ca precedent, promovând astfel eroarea. Aceste comentarii pe care prea mulţi ne îndeamnă să nu le facem, sunt chiar în interesul dreptăţii, în plus, doar comentând deciziile finale putem concluziona dacă legea aplicată este bună sau dacă ea trebuie modificată - şi vedem că atâtea şi atâtea legi suportă schimbări. Pentru că doar comentând putem vedea toate faţetele unei probleme şi aduce îmbunătăţiri într-un domeniu în care e absurd oriunde în lume, de exemplu, să vii ca probă cu bani ce vor fi tipăriţi în viitor, "oamenii legii" să nu păţească nimic, iar inculpatul să facă ani buni de închisoare. În plus: comentariile nu pot influenţa justiţia, pentru că nu au efecte dăunătoare asupra procurorilor ori judecătorilor. Aceştia nu au în fişa postului să ţină cont de comentarii, ci doar de lege. Şi mai ales nu doar de litera, ci şi de spiritul legii, care a cam fost ucis în ultimii ani. Căci acesta este motivul real al existentei inamovibilităţii: aplicarea spiritului legii, întrucât doar litera o pot aplica şi portarii care ştiu să citească...

Ca urmare, să lăsăm cetăţenilor libertatea de opinie, jurnaliştilor să nu le îngrădim cercetările pentru aflarea adevărului, pentru că adevărul nu a fost monopolizat de nimeni, indiferent ce meserie sau nume are. Numai căutarea duce la adevăr şi nimeni nu este infailibil. Mintea scormonitoare este atuul demnităţii umane şi motorul progresului. Oare în justiţie nu este nevoie de acestea? Dacă da, atunci de ce se încearcă mereu punerea batistei pe ţambal şi a pumnului în gură?