Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Eugen Gheorghe Nicolăescu - comentariu pe marginea "măreţelor realizări ale guvernării pesediste" şi a manifestărilor pe plan local prilejuite de Ziua Naţională;

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

1) Guvernarea pesedistă s-a tot lăudat cu măreţe realizări, unele dintre ele chiar apropiindu-se de realitate, ca urmare a unor eforturi susţinute de reformă din 1997 încoace.

În schimb, Adrian Năstase nu a spus niciodată că aceşti paşi importanţi în îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici se vor întoarce împotriva populaţiei, atât timp cât nu au la bază restructurarea reală a economiei.

Prezenţa capitalului de stat, a unor privatizări dubioase, a indisciplinei financiare pentru clientela politică, acum obligă BNR, singura instituţie cu adevărat responsabilă, să găsească măsuri suplimentare de combatere a inflaţiei din lipsa unei reforme profunde.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost susţinut de domnul Năstase să aibă curaj în încercarea de a limita posibilitatea de contractare a creditelor de către populaţie. Pe motivul că aceste credite sunt datorate lăcomiei bancherilor de a avea un profit cât mai mare şi că ele în final vor duce la o inflaţie căreia economia României nu îi poate face faţă, primul-ministru uită că acesta este singurul mod prin care majoritatea românilor îşi pot permite o serie de bunuri la care altfel rămân doar să viseze.

De asemenea, domnul Năstase uită că inflaţia preconizată are ca principală cauză politicile economice implementate în ultimii ani şi nu creşterea volumului creditelor pentru populaţie. Astfel, el ar trebui să realizeze că este în principal vina unei proaste guvernări faptul că astăzi în România populaţia nu îşi poate permite o serie de bunuri, nu de lux, ci bunuri care în Uniunea Europeană sunt considerate stricte necesităţi, fără de care un trai civilizat nu ar putea fi conceput.

În acelaşi timp, cred că domnului Năstase ar trebui să i se aducă aminte că aceste credite sunt motorul unei economii viabile şi una dintre caracteristicile atât de discutatei economii de piaţă funcţionale. Se observă şi de aici că România nu are o economie de piaţă funcţională.

Soluţia la această teamă de inflaţie ar putea fi una mult mai simplă şi cu efecte mult mai puţin tragice asupra populaţiei, respectiv recuperarea datoriilor la bugetul statului, datorii de mii de miliarde, de la clienţii politici ai P.S.D. de genul domnului Iacobov. Şi toate acestea ar putea fi realizate fără ca guvernul să se facă vinovat de un Moş Crăciun mult mai sărac în acest an.

Totodată, soluţia pentru obţinerea unor rezultate concrete este demisia unui guvern incapabil de măsuri reale de reformă.

2) De Ziua Naţională a României, Guvernul Năstase a pregătit românilor numai surprize şi cadouri. Păstrând tradiţia care pare că a fost implementată în ultima perioadă, manifestarea de la Alba-Iulia a reuşit să iasă în evidenţă prin fast şi falsitate. După o paradă militară, pe care autorităţile locale au pregătit-o până la cele mai mici detalii, oamenilor li s-a făcut o surpriză mult aşteptată, fiindu-le oferite sarmale şi vin gratis.

Urmând acelaşi exemplu şi primarii sectoarelor bucureştene şi ai multor localităţi din ţară, au oferit celor prezenţi la manifestările organizate de autorităţi, mâncare şi băutură. Ideea unei mese gratis i-a încântat atât de mult pe români încât i-a făcut să uite de faptul că această masă le-a fost oferită din bani publici, adică tot din banii lor.

În loc să se sperie de mulţimea de oameni disperaţi şi să realizeze că o astfel de manifestare reflectă mai degrabă sărăcia şi nivelul foarte scăzut de trai cu care se confruntă majoritatea românilor, membrii partidului de guvernământ s-au umflat în pene, mândri de bunătatea lor, bătându-se fericiţi pe umăr şi felicitându-se pentru succesul de care se vor bucura în campania electorală atâta timp cât vor oferi populaţiei "fasole cu costiţă".

Ziua de 1 Decembrie cade de fiecare dată în postul Crăciunului. Guvernanţii participă cu dezinvoltură la evenimente religioase, îşi fac cruci, sărută icoane, însă uită că atunci când se declară credincioşi trebuie chiar să o şi facă, pentru a crede că între vorbe şi fapte nu sunt diferenţe.

Din păcate, în pesedişti nu se poate avea încredere: ei oferă cârnaţi, costiţă şi sarmale şi se înfruptă din ele, deşi ne aflăm în postul Crăciunului.

Fără comentarii...