Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Mircea Costache. Va urma domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Cineva trebuie să se simtă vinovat.

Se pare că nu mai avem chef de viaţă şi că ne-a pierit gustul victoriei. Ni s-au diminuat dramatic coeziunea şi sentimentul mândriei naţionale, animat în răstimpuri de reuşitele sportivilor care performau sub tricolor. În ultima vreme însă, nici atleţii, nici fotbaliştii nu mai reuşesc să reaprindă încrederea şi bucuria colectivă. De guvernanţi ce să mai zicem? victoriile lor pe tărâmul chiverniselii proprii au întunecat atât de mult orizontul de aşteptare al cetăţenilor încât societatea românească paralizată de corupţie, sărăcie şi mizerie nu mai reacţionează la nimic. Dacă ţipă careva de pe afară, deranjat cine ştie cum şi de ce de adopţiile internaţionale sau de alte inginerii mafiote autohtone, se mai face ceva agitaţie ca la noi, 3 zile, în jurul vreunui subiect.

În lipsa unor impulsuri din afară, pot puternicii noştri, care pot orice, fără să-i oprească nimeni, să-i facă pe micuţii traficaţi la negru hamburgeri, că tot nu reacţionează nimeni, nici societatea civilă, nici societatea militară, nici cea interlopă că doar ei îi merge bine. Am asistat cu 2 ani în urmă, după anunţarea la Praga a aprobării cererii României de aderare la NATO, la mimarea imbecilă a bucuriei colective de un ridicol fabulos şi de un tragism scelerat.

Copiii şi adolescenţi ca nişte flori erau puşi să cânte şi să danseze şi să zburde prin pieţele marilor oraşe, chipurile de bucurie că a intrat ţara lor într-un bloc militar. Bieţii copii, nu era vina lor, dar autorităţile, conducerile şcolilor ar fi trebuit să ştie dacă erau sănătoşi la cap că aşa ceva nu se serbează de către îngerii neprihăniţi care au alte visuri decât înzestrarea armatei cu bombardiere rachete şi tehnică de distrugere. Doar o societate normală reacţionează normal, ceea ce nu este şi cazul nostru.

Pe 26 februarie a.c. am asistat sub cupola Parlamentului la cea mai anostă manifestare din cei 14 ani apocaliptici. Atunci, Camerele reunite au aprobat proiectul Legii pentru aderarea ţării noastre la Alianţa Nord - Atlantică într-o atmosferă de plictis general, de sporovăială şi dezinteres acru care spune totul despre starea în care a fost adusă nu numai populaţia, ci şi eterogena noastră clasă politică, reprezentanţii aleşi ai poporului.

În timpul discursurilor pe care nu le asculta nimeni, cei prezenţi se întreţineau doi câte doi, în tete a tete-uri şoptite, însoţite de gesturi lascive ori de căscături lacrimogene. Vorbea preşedintele cu premierul, ministrul transporturilor maxi-taxi şi al construcţiilor de vile ANL cu ministrul gazoductelor şi rafinăriilor falimentare datoare cu sutele de milioane de dolari la buget, ministrul controlului cu cel al administraţiei, ministrul agriculturii cu cel al învăţământului, ministrul apărării cu cel de externe, ministrul de finanţe cu cel de interne, asta la prezidiu, în sală, aşişderea, doi câte doi membrii Parlamentului, colegii noştri schimbau impresii, gesticulau. Ce erau să facă dacă subiectul nu mai interesează pe nimeni? Ce să mai zică bieţii noştri concetăţeni, când lor, aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană nu le ţin de foame, ba mai mult, o accentuează.

Aceste victorii a la Pirus, realizate cu atâtea victime colaterale, cu atâtea pierderi şi distrugeri, şi-au pierdut semnificaţia. Chiar aşa, domnilor stimaţi şi atât de iubiţi, care v-aţi sacrificat pentru binele patriei în aceşti 14 ani, nu puteam noi intra în NATO şi cu industrie, cu agricultură, cu o economie funcţională? Nu puteam fi membrii ai Alianţei Altantice fără mafii, fără hoţi, fără corupţie? Nu ne primeau ei fără şomeri, cu mai puţin săraci, fără homeless, fără haita analfabeţilor cu jeep-uri şi cu palate cu turnuleţe orientale? Nu ne primeau fără tagma jefuitorilor cu conturi fabuloase, fără hoţie fără margini care a secătuit vlaga naţiunii, ce valoare mai au aderarea la NATO, la Uniunea Europeană pentru un popor îngenuncheat de corupţie, de mizerie şi de sărăcie, din care peste 30% suferă azi de depresie psihică din lipsa coeficientului de siguranţă socială. În felul acesta, puteţi să vă amăgiţi că slujiţi binele public românesc cât poftiţi, puteţi să începeţi de pe acum negocierile pentru aderarea la Sahara, că starea de spirit a populaţiei şi starea economiei arată că pentru acea zonă am fost pregătiţi cu asiduitate în toţi aceşti ani. Aţi minţit şi aţi furat atât încât pe dezmoşteniţii sorţii nu-i mai impresionează nici dacă le promiteţi integrarea în Eden, în grădina Raiului postum.

Sondaje cretine de ultimă oră arată însă că vreo 149% din cetăţeni dorm cu poza domnului Geoană sub pernă, visând râuri de lapte dulce pe vale şi de unt pâraie, ţărmuri de mămăligă moală, de pogăci şi de pite şi mălaie ca în raiul eroilor lui Budai Deleanu, vis care li se va împlini în curând conform instruirii de la Sinaia, unde guleraţilor li s-a cerut să meargă cu sacoşa cu bunătăţi din uşă în uşă, fără limuzine, ci cu NOVA de la Parlamentul săracilor. Totuşi, vorba poetului Florea Miu: cineva trebuie să se simtă vinovat pentru toate bucuriile noastre ucise. (Aplauze.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.