|
Întrucât am depăşit timpul alocat pentru intervenţii cu un sfert de oră, dau cuvântul unui ultim coleg din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul Filip Georgescu. Restul, dacă doriţi, le depuneţi în scris, sau data viitoare. Domnul Filip Georgescu dacă este. Nu este. Domnul Ion Mocioalcă, domnul Claudiu Pop, Victor Sandală, Ion Dumitru, Doina Dreţcanu, nu sunt. Poftiţi, domnule deputat.
|
|
Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Jocul". A fost ziua mondială a jocului, vine 1 iunie "ziua copilului", cel pentru care o formă esenţială de relaţionare este tot jocul. Am putea-o decreta şi ziua Guvernului, a Guvernului Tăriceanu, aflat într-un sisific proces de maturizare. spun aceasta invocând modul aproape ludic în care cei din Palatul Victoria abordează gestionarea unor probleme grave pe care le traversează sau, mai exact, le suportă oamenii ce au revenit la formula clasică de salut, doar "Să trăiţi!" La "mediu" toţi se joacă de-a: "Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa şi l-a luat/Vom face altul, pe râu în jos/Altul mai trainic şi mai frumos." Lângă el, evident, un hotel! Justiţia preferă tradiţionalul "Hoţii şi vardiştii", cu influenţe din balada Meşterului Manole - "Ce ziua aresta/Noaptea libera". Cei din educaţie şi cercetare desenează cu râvnă pe asfalt, iar "interniştii" pedalează de zor pe biciclete cu girofar. Nu lipseşte pictura pe faţă. "Ala, bala, portocala", în varianta celor de la economie şi comerţ, se numeşte "uite abonamentul, nu-i abonamentul", la gaze, evident. direct se exprimă agricultorii care afirmă că "în ceea ce priveşte mediul rural, faţă de PSD, P.N.L. joacă în deplasare". corect este "joacă deplasat". În aceste condiţii, cei mari cu adevărat, cetăţenii alegători, nu puteau să nu sancţioneze "ghiduşiile guvernului de largă concentrare aristocratică". Ultimul sondaj de opinie INSOMAR poate fi rezumat astfel: P.S.D. în creştere, Alianţa în scădere. În cazul unor alegeri anticipate, în acest moment, P.S.D. ar obţine peste 35% din voturi, în timp ce alianţa D.A. 49 procente, un salt spectaculos pentru social-democraţii autentici, de 11 procente. Mircea Geoană, preşedintele P.S.D., este cel mai apreciat lider al unei formaţiuni politice - 35,3% din opţiunile celor intervievaţi, faţă de 16,5% pentru actualul preşedinte PNL şi 7,8% pentru preşedintele navetist Emil Boc (PD). Cabinetul Tăriceanu reuşeşte să mulţumească prin prestaţia de până acum doar pe 43% dintre cele 1689 persoane chestionate. Este cu adevărat un cabinet "trendi". Uncheşul de la Cotroceni este mâhnit, dar nu poate să nu ofere "victorienilor" de 1 iunie, o mică atenţie pentru unii dintre miniştri şi chiar pentru şeful lor, filmul "Singur acasă". Vă mulţumesc.
|