Roberta Alma Anastase
Roberta Alma Anastase

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Roberta Alma Anastase - intervenţie politică intitulată "Emanciparea femeii române";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PD, doamna deputat Roberta Anastase.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Emanciparea femeii române"

La moment aniversar internaţional nu voi face o pledoarie a semnificaţiei zilei de 8 martie, ci vă voi prezenta evoluţia femeii în România. "Istoria femeilor oferă o nouă perspectivă asupra trecutului, afirma Peter Bruke la începutul secolului al XX-lea. Secolul al XIX-lea a trăit cu certitudinea inferiorităţii intelectuale a femeii, certitudine care justifică interdicţia acesteia la viaţa politică, deoarece Constituţia română din 1866 prevedea că românii au atât drepturi civile, cât şi politice, dar afirmaţia era valabilă numai pentru segmentul masculin din societate. Femeile române nu vor avea dreptul de a alege şi de a fi alese până în anul 1946.

După primul război mondial femeile, elitele feminine - şi e bine să reţineţi acest lucru - devin un interlocutor social tot mai exigent, cu o voce publică distinctă. Şi vă invit să nu vă imaginaţi în mod eronat că feminismul de la noi a fost un simplu import, o altă formă fără fond. Experienţa tragică a războiului şi realizarea în mod surprinzător şi puţin sperat a Marii Uniri au declanşat un orizont al speranţei care cu greu ar fi putut fi acoperit de organizarea politică, socială şi culturală ce le-a succedat, fără participarea femeii.

Feminismul românesc interbelic cheamă femeia să înveţe rolul de "cetăţeancă", o introduce în arena competiţiei sociale şi propune o rediscutare a contractului civil şi politic, tocmai în momentul în care un stat monopolizat de bărbaţi îşi afişa forţa sa juvenilă.

Discursul feminist tentează femeia cu un set de identificări care să o determine să dezerteze din închiderea pasivităţii, circumscrierea domesticului şi să renunţe la beneficiul adus de supunere. Democraţia masculină a epocii, fondată mai mult pe o reprezentare idealizată a interesului general decât pe expansiunea libertăţilor individuale, contextualizează eforturile de a promova imagini modernizate ale femeii. Ideologia care vrea să recentreze imaginea femeii în dispozitivul reprezentărilor puterii, feminismul, va încerca renegocierea compromisului social şi o relectură a interesului general.

Vă invit să privim în urmă şi să fim cu toţii de acord că unui popor de păstori visători şi de plugari viteji îi corespunde cu certitudine o mamă conştientă, care este îngerul păzitor, cea mai sfântă întrupare a fiinţei româneşti. Românca este o regină între femei şi îşi merită locul, fiindcă nu exclusivismul etichetării provoacă nemulţumirea (femeie=mamă), ci marginalizarea valorică a acestui rol şi limitarea ariei exersării sale.

Acordarea de drepturi politice nu a fost o chestiune de inimă, ci una de logică şi de adecvare la actualitate. Mai mult decât atât, am dovedit, de-a lungul timpului, că merităm să facem politică şi că putem să ne îngrijim de zone importante ale vieţii publice. Am început prin iniţiative importante în domeniul asistenţei sociale şi educaţiei şi am confirmat că femeia susţine o viaţă autonomă.

În timp ce emanciparea politică a fost câştigată prin Constituţia din 1923, emanciparea intelectuală a avut loc ca urmare a pătrunderii femeii în învăţământul de toate gradele şi accesabilizării profesiilor liberale, iar cea economică în momentul în care femeia şi-a dobândit egalitatea în raporturile de producţie, o dată cu industrializarea, care scoate femeia din interiorul familiei.

Avem un statut câştigat incontestabil, pentru care am luptat şi am muncit, şi pentru care, meritam, dragi colegi, să înţelegem, o dată pentru totdeauna, că avem datoria să chemăm femeia să împartă toate răspunderile şi să renunţăm la femeia păpuşă, la femeia obiect de plăcere şi lux, la femeia eternul copil care crede că poate trăi numai din munca bărbatului, la femeia minoră, care nu îşi dă seama de nevoile reale ale vieţii, şi să promovăm femeia care a dat un nou sens întregii vieţi, în care toţi îşi câştigă prin profesionalism dreptul la viaţă!

Vă invit să ne recunoaşteţi eforturile şi locul, alături de domniile voastre!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.